CSJ. Decizia nr. 1580/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1580
Dosar nr.3041/2002
Şedinţa publică din 16 aprilie2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţieîmpotrivasentinţei civile nr. 1767 din 17 octombrie 2000 a Judecătoriei Făgăraş, deciziei civile nr. 524din 12 martie 2001a Tribunalului Braşov, precum şi Decizia nr. 999/R din 29 ianuarie 2001a Curţii de ApelBraşov – secţia civilă.
La apelul nominals-au prezentat intimaţii-reclamanţi C.M., M.G.şi G.V., toţi personal, lipsind intimaţii-pârâţi P.E., D.R., D.F., D.F., D.A., D.D., L.I., B.M., J.E., T.M., B.M., B.L., C.A., B.C.V., B.S.G.şi B.M..
Procedura completă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Intimaţii-reclamanţi C.M., M.G.şi G.V., având pe rând cuvântul solicită respingerea recursului în anulare şi arată că sunt fraţi numai după tată.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.2645 din 23 decembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Făgăraş în dosarul nr.2875/1997, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii C.M., M.G., G.V. împotriva pârâţilor P.E., D.R., D.F., D.F., D.A., D.D., L.I., B.M., J.E., T.M., B.M., B.L., C.A., B.C.V., B.S.G.şi B.M..
S-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta P.E. în dosarul nr. 104/1998, conexat la acest dosar, împotriva pârâţilor C.M., G.V., M.G., D.R., D.F., D.F., L.I., B.M., B.M., J.E., T.M., B.L., C.A., B.C.V., B.M., B.S.G.
S-a respins acţiunea reconvenţională formulată de C.M., M.G.şi G.V..
S-a constatat că după defunctul M.V., decedat la 5 septembrie 1996, au rămas ca moştenitori legali reclamanţii şi pârâţii, reclamanţilor revenindu-le cota de 6/20 părţi, iar pârâţilor cota de 14/20 părţi din masa succesorală.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunct se compune din cota de ½ parte din imobilul înscris în c.f. nr.2683 Boholţ, nr.top. 108, 109, imobilul înscris în c.f.2681 Boholţ, nr.top. 455, 456 şi imobilul înscris în c.f.1979 Boholţ, nr.top. 453, 454.
S-a dispus partajarea masei succesorale şi ieşirea din indiviziune conform expertizei tehnice nr. 1213/1999, prin atribuirea loturilor, în compunerea şi întinderea prevăzută în dispozitivul sentinţei.
Au fost obligaţi pârâţii din acţiunea conexată să plătească reclamantei P.E. suma de 1.113.000.000 lei, ce reprezintă cota parte din cheltuielile de înmormântare.
S-au respins celelalte capete de cerere, s-a dispus înscrierea în c.f. a drepturilor de proprietate dobândite potrivit sentinţei şi s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la decesul lui M.V., survenit la 5 septembrie 1996, au rămas ca moştenitori nepoţii şi strănepoţii după surorile sale B.M., decedată la 16 aprilie 1948 şi D.A., decedată la 4 decembrie 1995, ei figurând în cauză în calitate de pârâţi, cu precizarea că defunctul şi cele două surori erau fraţi buni, adică după tată şi după mamă. (M.G.şi M.M.).
Alături de pârâţi, au mai rămas ca moştenitori ai defunctului M.V. şi reclamanţii C.M., M.G.şi G.V., fraţi şi surori ai acestuia, dar numai după tată.
Masa succesorală, compusă din imobilele descrise în dispozitiv, a revenit reclamanţilor în cotă de 6/20 părţi şi pârâţilor în cota de 14/20 părţi, nefiind dovedite restul bunurilor succesorale pretinse prin acţiunea iniţială, acţiunea conexată şi acţiunea reconvenţională, aceasta din urmă fiind respinsă în totalitate.
Partajarea masei succesorale s-a dispus conform expertizei tehnice efectuate, cu loturile precizate şi atribuite potrivit dispozitivului sentinţei.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost admis de Tribunalul Braşov prin Decizia civilă nr. 1101/A din 9 mai 2000, care a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a reţinut în motivarea deciziei că prima instanţă a ignorat recunoaşterea pârâtei P.E. privind existenţa anumitor bunuri din acţiunea reconvenţională introdusă de reclamanţi, iar în rejudecare instanţa urmează să examineze şi celelalte motive învederate în apel.
În rejudecare, Judecătoria Făgăraş a pronunţat sentinţa civilă nr. 1767 din 17 octombrie 2000, prin care a admis în parte acţiunea principală, acţiunea conexat din dosarul nr.104/1998 şi acţiunea reconvenţională din dosarul conexat, s-a constatat că moştenitorii defunctului M.V. decedat la 5 septembrie 1996 sunt reclamanţii şi pârâţii în calitate de fraţi şi respectiv nepoţi şi strănepoţi de soră predecedată A.şi M., cărora le revine în indiviziune întreaga succesiune în cote de 3/5 părţi şi respectiv 2/5 părţi.
S-a constatat compunerea masei succesorale, enunţând bunurile care o alcătuiesc, s-a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea loturilor, au fost obligaţi reclamanţii C.M., G.V. şi M.G.să plătească reclamantei din acţiunea conexată P.E. suma de 2.226.000 lei reprezentând cota lor parte de 3/5 părţi din cheltuielile de înmormântare şi pomenire.
În motivarea sentinţei s-a arătat că reclamanţilor din acţiunea principală, C.M., G.V. şi M.G., surori şi fraţi cu defunctul numai după tată, li se cuvine cota ereditară din masa succesorală de 3/5 părţi şi pârâţilor din acţiunea principală le revine cota ereditară de 2/5 părţi din moştenire.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta P.E., admis de Tribunalul Braşov prin Decizia civilă nr. 524/A din 12 martie 2001, care a schimbat sentinţa în parte, în sensul includerii în masa succesorală a unor bunuri mobile, partajarea acestora, eliminarea altor bunuri mobile din masa succesorală, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei apelate.
Reclamanţii C.M., M.G.şi G.V. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel.
Recursul reclamanţilor, prin care au solicitat completarea masei succesorale a defunctului, prin includerea unor cantităţi de grâu şi porumb, a fost respins prin Decizia civilă nr. 999/R din 26 iunie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, cu motivarea că probele administrate nu confirmă susţinerea recurenţilor.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 1767 din 7 octombrie 2000 pronunţată de Judecătoria Făgăraş, deciziei civile nr. 524 din 12 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Braşov şi deciziei civile nr. 999/R din 29 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov.
Hotărârile, se arată în motivarea recursului în anulare, au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea greşită a cauzei pe fond, motiv de nelegalitate întemeiat pe prevederile art. 330 pct.2 C.proc.civ..
Potrivit art. 674 C.civ., în cazul în care la moştenirea defunctului vin fraţi care nu au ascendenţi comuni, succesiunea se împarte pe linii, nu pe capete. Împărţirea pe linii constituie o excepţie de la cel de-al treilea principiu al devoluţiunii succesorale legale, potrivit căruia în cadrul aceleaşi clase şi între rude de acelaşi grad moştenirea se împarte în mod egal, pe capete.
Din actele dosarului rezultă că moştenitorii defunctului M.V. sunt cei trei reclamanţi, fraţi consangvini, adică numai după tată şi B.M. alături de D. M., decedate, surori bune, adică atât după mamă cât şi după tată, drepturile acestora fiind înfăţişate de moştenitorii lor, în speţă pârâţii.
Prin urmare sunt aplicabile cauzei prevederile art. 674 C.civ. care reglementează împărţirea pe linii a moştenirii, reclamanţilor le revenea împreună cota de 6/20 părţi, iar pârâţilor, în calitate de nepoţi şi strănepoţi după cele două surori primare (bune), cota de 14/20, instanţele, reţinând greşit că fiecare categorie de colaterali reprezintă o tulpină, le-a atribuit cota de 3/5 reclamanţilor şi 2/5 pârâţilor.
Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru stabilirea cotelor legale de moştenire ce revin părţilor şi o nouă partajare a masei succesorale în raport de aceste cote.
Recursul în anulare este întemeiat.
Instanţa de fond, stabilind cotele ereditare de 3/5 pentru cei trei reclamanţi şi 2/5 pentru pârâţi, atribuind celor două surori şi fratelui în viaţă ai defunctului M.V. precum şi descendenţilor celor două surori predecedate B.M. şi D.A. părţi egale din moştenire, câte 1/5, a nesocotit împrejurarea că defunctul era frate bun, de mamă şi de tată numai cu surorile sale B.M. şi D.A., iar cu reclamanţii era frate consagvin, având doar tată comun şi mame diferite, împrejurare confirmată de reclamanţi în şedinţă publică din 16 aprilie 2003.
În această situaţie, moştenirea cuvenită colateralilor privilegiaţi, fraţi şi surori, nu se atribuie în mod egal, pe tulpini, cum greşita stabilit prima instanţă, ci se aplică modalitatea împărţirii pe linii, reglementată de art. 674 C.civ..
Potrivit textului de lege, moştenirea se va împărţi în două jumătăţi egale, care se vor atribui una liniei paterne şi cealaltă liniei materne. Fraţii şi surorile consanguinii vin în mod egal la partea cuvenită liniei paterne, iar cei uterini la partea ce revine liniei materne. Surorile şi fraţii buni, fiind surori şi fraţi cu defunctul pe ambele linii, vor lua cota corespunzătoare din ambele jumătăţi.
Prin acest mod de calcul, prevăzut în art. 674 C.civ., aplicabil şi în situaţia în care vin la moştenire descendenţii fraţilor şi surorilor prin reprezentare - ipoteză prezentă în litigiu, surorile defunctului, B.M. şi D.A., fiind predecedate – cota ereditară a reclamantelor, împreună, este de 6/20 şi a pârâţilor, nepoţi şi strănepoţi de soră ai defunctului, este de 14/20, cote determinate corect în primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 2645 din 23 decembrie 1999 a Judecătoriei Făgăraş, casată prin Decizia instanţei superioare.
Reţinând că instanţele au încălcat prevederile art. 674 C.civ., ce a determinat soluţionarea greşită a cauzei, se conchide că recursul în anulare este întemeiat, se va admite în baza art. 330 pct. 2 C.proc. civ., se vor casa hotărârile atacate şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Judecătoria Făgăraş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 999 R din 29 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă.
Casează Decizia recurată, Decizia civilă nr. 524 din 12 martie 2001 a Tribunalului Braşov – secţia civilă precum şi sentinţa civilă nr. 1767 din 17 octombrie 2000 a Judecătoriei Făgăraş şi trimite cauza la aceeaşi judecătorie pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 aprilie2003.
← CSJ. Decizia nr. 1579/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1577/2002. Civil → |
---|