CSJ. Decizia nr. 1633/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1633DOSAR NR.327/2002
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
La data de 17 aprilie 2002 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâţii R.V.şi R.A.împotriva deciziei civile nr.43 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 11 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie iar pronunţarea s-a amânat la 17 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 ianuarie 2000 pe rolul Judecătoriei Suceava, completată, reclamantul P.N.a chemat în judecată pe pârâţii R.V.şi R. A., solicitând obligarea acestora la restituirea contravalorii în lei a sumei de 12.000 DM, împrumut acordat la 18 aprilie 1999 şi nerestituit, precum şi a unei dobânzi de 5% pe lună, la care părţile au convenit prin înscrisul sub semnătură privată, depus în copie la dosar.
După declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Suceava pârâţii au contestat scrierea şi semnarea de către ei a înscrisului constatator. S-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice.
Prin sentinţa civilă nr.27 din 12 februarie 2001 Tribunalul Suceava a admis acţiunea, a obligat pe pârâţi la plata în solidar a sumei de 12.000 DM sau a contravalorii în lei la data achitării, cu dobânda aferentă, precum şi la 13.526.500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că prin probele administrate – înscris denumit „proces-verbal" s-a făcut dovada că cei doi pârâţi au împrumutat suma de bani menţionată, fiind de acord, conform art.1507 C.civ. şi cu plata unei dobânzi de 5% pe lună.
Apelul pârâţilor a fost respins prin Decizia nr.43 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, care a considerat că dovada împrumutului a fost făcută de reclamant prin înscrisul prezentat, coroborat cu expertiza criminalistică, ce a concluzionat că semnăturile aparţin celor doi pârâţi, situaţie în care proba cu martori, solicitată de aceştia, nu prezenta relevanţă.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâţii.
În motivarea recursului, încadrat în dispoziţiile art.304 pct.6, 9, 10 C. proc.civ., s-a arătat că: hotărârile s-au pronunţat cu încălcarea dreptului lor la apărare, fiindu-le respinse probe pertinente prin care tindeau a dovedi achitarea parţială a debitului; în dispozitivul sentinţei de fond, nereţinut în apel, nu s-a precizat cuantumul dobânzilor datorate, reclamantul nesatisfăcând taxa de timbru pentru întreaga sumă pretinsă.
Prin întâmpinare – notă de concluzii intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate şi trimiterii spre rejudecare la instanţa competentă, în condiţiile art.725 alin.2 teza a II-a C.proc.civ., pentru următoarele considerente.
Reclamantul a pretins, în motivarea acţiunii, că i-a împrumutat pe pârâţi cu 12.000 DM la data de 18 aprilie 1999, convenindu-se achitarea unei dobânzi lunare de 5%, la fiecare 8 ale lunii pentru ca debitul să fie restituit apoi în două tranşe a câte 6.000 DM în noiembrie 1999, respectiv ianuarie 2000.
Un înscris sub semnătură privată, semnat de cele trei părţi, alături de doi martori, A.V. şi soţia a fost depus în copie la dosar. Ca atare, a solicitat obligarea acestora la o sumă totală de 18.000 DM, formată din 12.000 DM capital şi 6.000 DM dobânzi datorate din mai 1999 – februarie 2000.
Pârâţii au contestat că ei ar fi scris şi semnat înscrisul prezentat, recunoscând că anterior împrumutaseră de la reclamant o sumă de bani, pe care însă au restituit-o. Au solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantului şi audierea martorilor A.V. şi M., au depus transcrierea unor convorbiri telefonice şi au formulat obiecţiuni cu privire la expertiza criminalistică, ce nu s-a pronunţat decât asupra semnăturilor şi nu a înscrisului în ansamblu.
Contractul de împrumut este un contract real, unilateral, prin care împrumutatul se obligă să restituie suma de bani primită (art.1578 C.civ.).
Cu privire la proba unui asemenea contract, sunt aplicabile dispoziţiile art.1180 alin.1 C.civ..
Actul sub semnătură privată „trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească".
Faţă de obiecţiunile pârâţilor la raportul de expertiză, instanţa ar fi trebuit să observe că a omis să stabilească - astfel cum prevede art.201 C.proc.civ. – obiectivele expertizei, care să concorde cu cerinţele speciale de probaţiune în materie de împrumut, redate anterior.
Cu încălcarea art.129 alin.4 C.proc.civ., ambele instanţe au respins probe care puteau fi pertinente şi chiar concludente pentru lămurirea deplină a situaţiei de fapt.
De aceea, Curtea constată doar că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare instanţei iniţial investite, Judecătoria Suceava.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va administra probele necesare cunoaşterii exacte a faptelor, observând de asemeni că – între timp – moneda în care se pretinde că s-a acordat împrumutul nu mai există. Pe de altă parte, se constată fondată şi critica din recurs vizând nedeterminarea cuantumului la care pârâtul poate fi obligat.
Formularea „dobânda aferentă", menţionată în dispozitivul sentinţei casate nu îndeplineşte cerinţa de a fi determinată. De altfel, dacă s-ar avea în vedere dobânda de 5% pe lună (consemnată în înscrisul contestat) care poartă asupra unei sume în valută, se observă că aceasta este ilicită, fiind lovită de nulitate absolută, ca ascunzând un împrumut cămătăresc (art.5 C.civ.).
Pentru aceste considerente, recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis în sensul celor anterior arătate, instanţa de trimitere fiind ţinută să observe art.315 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii R.V.şi R.A.împotriva deciziei 43 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, Secţia civilă.
Casează Decizia recurată, sentinţa civilă 27 din 12 februarie 2001 a Tribunalului Suceava, Secţia civilă precum şi sentinţa 716 din 8 februarie 2000 a Judecătoriei Suceava şi trimite cauza spre rejudecare, Judecătoriei Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1636/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1635/2002. Civil → |
|---|
