CSJ. Decizia nr. 1891/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1891DOSAR NR.1830/2002
Şedinţa publică din 13 mai 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.430 R din 3 mai 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
La apelul nominal au lipsit intimata reclamantă R.M.şi intimatul pârât C.L.I..
Procedura completă.
Nefiind formulate alte cereri cauza a fost reţinută spre deliberare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate şi pe fond menţinerea deciziei nr.1838 din 13 decembrie 2002 a Tribunalului Târgu Mureş, secţia civilă.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 26.II.1998 reclamanta R.M.a chemat în judecată pe pârâtul C.L.I. pentru a se constata că în timpul căsătoriei părţile au dobândit cu contribuţie egală un apartament situat în Târgu Mureş, str.Cutezanţei nr.71/18, un autoturism marca Renault, şi mai multe bunuri mobile. S-a solicitat partajarea bunurilor comune, reclamanta solicitând să i se atribuie apartamentul şi televizorul iar restul bunurilor să fie atribuite pârâtului. S-a mai cerut evacuarea pârâtului din apartament.
S-a motivat acţiunea pe împrejurarea că prin sentinţa civilă 13495/25.XI.1993 a fost desfăcută căsătoria părţilor iar minorul M. rezultat din căsătorie a fost încredinţat reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr.5583 din 29 iunie 1998 Judecătoria Târgu Mureş a admis acţiunea, a constatat că părţile foşti soţi au dobândit în timpul căsătoriei un număr de 9 bunuri comune. S-a dispus sistarea devălmăşiei prin atribuirea către reclamantă a apartamentului iar celelalte bunuri au fost atribuite pârâtului.
A fost obligată reclamanta să-i plătească pârâtului o sultă de 2.950.000 lei şi s-a dispus evacuarea acestuia din apartament.
Pârâtul a formulat o cerere de îndreptare a sentinţei pentru erorile de calcul, solicitând a se revedea sulta ce i-o datorează reclamantei faţă de faptul că lotul reclamantei are valoarea de 47.000.000. lei iar lotul pârâtului de 4.950.000 lei, în realitate sulta ce trebuie să i se plătească fiind de 19.550.000 lei.
Prin încheierea din 16 octombrie 2000 pronunţată în dosarul nr.1518/1998 s-a respins cererea, considerându-se că problema ce se ridică este una de fond şi nu o eroare materială.
Împotriva acestei încheieri s-a declarat de către pârât apel. Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr.1838 din 13.XII.2000 a admis apelul a schimbat încheierea din 16.X.2000, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale. Ca urmare, s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că a fost obligată reclamanta la 21.025.000 lei sultă în loc de 2.950.000 lei.
În motivarea soluţiei s-a arătat că s-au echilibrat în acest fel cele două loturi din masa bunurilor comune în valoare totală de 51.950.000 lei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta criticând-o în temeiul art.304 lit.5 şi 9 C.proc.civ.Reclamanta a arătat că a făcut dovada că a achitat singură mai mult de 50% din valoarea imobulului. Hotărârea instanţei de fond nu a fost atacată cu apel de pârât, prin încheierea erorii materiale pârâtul dorind, în realitate o rejudecare a cauzei.
Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia civilă nr.430/R/3.V.2001 a admis recursurile, a casat Decizia şi rejudecând cauza a respins apelul pârâtului, menţinând sentinţa civilă 5583/1998 a Judecătoriei Târgu Mureş. Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că atât în minuta olografă cât şi în dispozitivul sentinţei exista consemnată aceeaşi sumă şi că nu se poate considera că este vorba de o eroare materială, în cauză neaplicându-se nici dispoziţiile art.2811 C.proc.civ., cererea de îndreptare şi încheierea fiind redactate înainte de intrarea în vigoare a OUG 138/2000.
Împotriva deciziei 430 R/2001 a formulat recurs în anulare, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că hotărârea curţii de apel este pronunţată cu încălcarea esenţială a legii şi este vădit netemeinică. În acest sens cererea de îndreptare a privit o eroare materială şi nu una de fond şi a fost încadrată în dispoziţiile art.281 al.1 C.proc.civ. S-a mai arătat că reclamanta a solicitat partajarea în cote egale a bunurilor dobândite în căsătorie şi prin notele scrise aflate la dosar (fila 19) a cerut să i se atribuie pârâtului bunuri mobile în valoare de 4.950.000 lei şi o sultă de 22.500.000 lei reprezentând cota acestuia de ½ din valoarea imobilului. Sentinţa de partaj reţinând exact valoarea, cotele şi modalitatea de partaj, numai printr-o eroare de „socoteli" în textul vechi sau de „calcul" în noul text al art.281 alin.1 C.proc.civ.a obligat-o pe reclamantă numai la 2.950.000 lei sultă. Ca urmare s-a considerat că dacă valoarea totală a bunului este de 51.950.000 lei şi pârâtul primind bunuri de 4.950.000 lei se cuvine o sultă de 21.025.000 lei nefiind vorba de o eroare de fond cum greşit s-a reţinut de către instanţe.
Analizând probele şi actele dosarului se constată că recursul în anulare nu este fondat, acesta se va respinge pentru următoarele considerente.
Sentinţa civilă 5583/1998 prin care s-a soluţionat acţiunea de partaj a fost comunicată pârâtului la 22.VII.1998. codul de procedură civilă pune la dispoziţia părţii nemulţumite o cale de atac – apel – ce se poate declanşa în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Sentinţa în discuţie a rămas definitivă prin neapelare.
Cererea din 12.X.2000 de îndreptare a unei erori materiale formulată de pârât după cca doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii tinde să rejudece procesul situaţie în raport de care în mod corectinstanţele de fond şi de recurs au respins cererea. În cauză s-a produs o eroare de judecată şi nu de calculare care se poate îndrepta numai pe căile de atac prevăzute de lege.
Se remarcă de altfel în notele scrise depuse de reclamantă la fila 19 în dosarul de fond că nu s-a cerut de către aceasta să fie obligată la o sultă către pârât de 22.500.000 lei cum se reţine în motivele recursului în anulare, ci din contră a arătat textual „în total pârâtul deţine valoric 27.450.000 lei, mie valoric îmi revine 24.500.000 lei, diferenţa pe care urmează să i-o achit pârâtului cu titlu de sultă este de 2.950.00 lei".
Pârâtul nu s-a prezentat la proces pentru a-şi formula apărările, situaţie în raport de care în mod corect instanţele de fond şi de recurs au respins cererea. În cauză s-a produs o eroare de judecată şi nu de calcul, care se poate îndrepta numai pe căile de atac prevăzute de lege.
Soluţia instanţei de fond conţine o greşeală de judecată, dar aceasta nu este produsă printr-o încălcare esenţială a legii în sensul prevăzut de art.330 art.2 C.proc.civ., care să impună o modificare printr-o cale extraordinară de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile 430 R din 3 mai 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1893/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1892/2002. Civil → |
|---|
