CSJ. Decizia nr. 2035/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 2035DOSAR NR. 5249/2002

Şedinţa publică din 20 mai 2003

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 745 din 19 noiembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost respinse excepţiile privitoare la lipsa calităţii procesuale active, acţiunea formulată de reclamanta A.P. i cererea reconvenţională formulată de intervenienţii D.S. şi D.M.

Apelurile declarate de reclamantă şi de intervenienţi au fost admise, prin Decizia nr. 361 din 2 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost anulată sentinţa tribunalului şi a fost reţinută cauza, spre rejudecare.

Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs pârâtul Consiliul general al municipiului Bucureşti şi intervenienţii D.S.M.N. şi D.M., criticând-o pentru nelegalitate.

Recursurile sunt inadmisibile.

În conformitate cu prevederile art. 297 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 138/2000, în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.

În redactarea acestui text de lege anterioară modificării lui prin OUG nr. 138/2000, în situaţiile în care prima instanţă nu intra în cercetarea fondului, instanţa de apel desfiinţa hotărârea atacată şi dispunea trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de fond.

Raţiunea modificării prevederilor art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. a fost aceea de a se evita trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a putea fi asigurată judecarea cauzelor cu celeritate, posibilă, fără a fi private părţile de un grad de jurisdicţie, datorită caracterului devolutiv al căii de atac a apelului.

Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează în înţelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului, şi atâta timp cât judecata nu a fost finalizată prin hotărârea definitivă la care se referă prevederile art. 297 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 138/2000, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

În atare situaţie, Decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată şi a fost reţinută cauza pentru rejudecarea ei, în fond, de către instanţa de apel, are caracterul unei hotărâri intermediare şi nu este deci, susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar o dată cu hotărârea prin care va fi finalizată judecataîn apel, numai această ultimă hotărâre având caracter definitiv.

În consecinţă, recursurile urmează a fi respinse, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de intervenienţii D.S.M.N. şi D.M. împotriva deciziei nr. 361 din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2035/2002. Civil