ICCJ. Decizia nr. 2186/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2186
Dosar nr. 4789/2002
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 22 aprilie 2002, reclamanta C.M.R. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Olteniţa, pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să dispună anularea dispoziţiei nr. 100 din 29 ianuarie 2002 emisă de pârâtă pentru suprafaţa de 29 mp teren, care trebuia restituit, deoarece construcţia edificată pe acesta este neautorizată şi demontabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 296 din 29 martie 2002, Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea, cu motivarea că fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât autorizaţia (respectiv certificatul pentru ridicarea construcţiei) nu a fost anulată sau revocată, aceasta este valabilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C.M.R. criticând-o pentru nelegalitate, determinată de greşita apreciere a instanţei de fond asupra valabilităţii autorizaţiei nr. 2 din 27 iulie 1990.
Prin Decizia nr. 313 din 4 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a considerat că persoana îndreptăţită a i se restitui în natură partea de teren rămasă liberă de construcţii, trebuia să respecte documentaţia de urbanism legal aprobată.
Dată fiind existenţa unei autorizaţii valabile cu privire la terenul ce a făcut obiectul cererii de restituire, instanţa a apreciat că, atât timp cât aceasta nu a fost anulată, terenul nu poate fi restituit.
Şi această decizie a făcut obiectul exercitării căii extraordinare de atac a recursului, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a reproşat instanţei de apel omisiunea pronunţării asupra lipsei autorizaţiei de construire în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 29 mp, solicitat a fi restituit în baza Legii nr. 10/2001 şi că aceasta a interpretat în mod eronat probatoriile administrate.
Sub aspectul criticilor expuse, recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta a investit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea diferenţei de 29 mp teren, întrucât prin Decizia (dispoziţia nr. 10 din 29 ianuarie 2002) emisă de Primăria Municipiului Olteniţa s-a dispus restituirea suprafeţei de 93,975 mp din terenul situat în Olteniţa.
Decizia sus-menţionată a fost contestată de persoana îndreptăţită întrucât, s-a susţinut de către aceasta că terenul solicitat este ocupat de construcţii fără autorizaţie şi că s-au aplicat greşit prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate.
Aceasta a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor alin. (3) al art. 10 din acelaşi act normativ.
Acest text prevede că, „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile".
Astfel cum rezultă din înscrisurile ce au fost depuse cauzei şi analizate de instanţe, pentru suprafaţa solicitată a fost emisă autorizaţia nr. 2 din 27 iulie 1990 pentru executarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii ale clădirilor de locuit de către Primăria oraşului Olteniţa, în baza contractului de închiriere nr. 4014/1990, iar în referatul întocmit sub nr. 2279 din 28 ianuarie 2002 s-a reţinut că numai 93,975 mp au putut fi restituiţi în natură, restul de teren fiind ocupat de blocul de locuinţe F3 şi de construcţii autorizate.
Corect au reţinut instanţele că nu este posibilă restituirea suprafeţei de 29 mp teren, ce face obiectul contractului nr. 25/1995, preluat prin contractul nr. 15649 din 22 octombrie 2001, întrucât terenul este ocupat de construcţia în suprafaţă de 20 mp, autorizată în baza legii şi înscrise în C.F. nr. 477/14 cu număr cadastral 315 proprietate a SC B.V. făcând excepţie de la restituire.
Faţă de cele arătate, Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.M.R. împotriva deciziei 313 din 4 septembrie 2002 A Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2002. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 218/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
