CSJ. Decizia nr. 2189/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2189DOSAR NR. 2373/2002
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2000 sub nr. 10294 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti reclamanţii M.C.V. şi M.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul local al sectorului 3 solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul situat în str. O nr. 13.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt moştenitorii proprietarului imobilului revendicat care a fost preluat abuziv de stat de la autorul lor; clădirea a fost demolată iar terenul este în prezent liber.
Judecătoria sectorului 3 prin sentinţa civilă nr. 5716 din 25 iunie 2001 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti în baza art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.
În şedinţa publică din 16 octombrie 2001 reclamanţii şi-au completat temeiul juridic al acţiunii şi cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1276 din 13 noiembrie 2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului local sector 3 şi a respins acţiunea reclamanţilor faţă de acesta pentru lipsa calităţii procesual pasive.
A admis cererea împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe care l-a obligat să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 131 mp situat în str. O. nr. 13.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 151 din 29 iunie 1989 pentru utilitate publică.
Clădirea a fost demolată însă terenul este liber, nu este afectat de detalii de sistematizare.
Întrucât terenul este în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi nu a Consiliului local al sectorului 3, acţiunea reclamanţilor a fost respinsă faţă de acesta pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine în primul rând că nu Consiliul General, care nu are personalitate juridică ar fi trebuit chemat în judecată de către reclamanţi, ci municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General şi ca atare acţiunea reclamanţilor ar fi trebuit să fie respinsă pentru lipsa calităţii procesual pasive a Consiliului General.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelanta susţine că instanţa a reţinut greşit că terenul este liber când, în realitate, 105 mp sunt ocupaţi de construcţii, pe de o parte, iar pe de altă parte, deşi reclamanţii solicitaseră restituirea 124,31 mp teren, a fost restituită o suprafaţă de 131 mp, deci mai mult decât s-a solicitat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 160/A din 28 martie 2002, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că în mod legal a fost trecut în proprietatea statului terenul în baza Decretului de expropriere nr. 151/1989 – art. 3, în scopul realizării unor apartamente şi dotările tehnico-edilitare aferente, în ansamblul de locuinţe.
S-a mai reţinut că reclamanţii au la dispoziţie prevederile Legii nr. 10/2001, lege specială şi de imediată aplicare, ale cărei prevederi sunt în concordanţă cu art. 645 C. civ. şi 480 C. civ., care în condiţii excepţionale, în limitele determinate de lege, stabileşte posibilitatea acordării unor măsuri reparatorii.
În legătură cu situaţia specială, instanţa de apel reţine că din terenul expropriat 105 mp sunt ocupaţi de construcţii.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a C.G.M.B., reţine că este nefondată, întrucât Legea nr. 213/1998 în art. 12 alin. (4), prevede „în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, titularul dreptului de administrare este statul reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ-teritoriale, de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris în fiecare caz preşedintelui consiliului judeţean sau primarului".
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine că instanţa de apel nu s-a limitat la cercetarea motivelor de apel invocate, ci s-a pronunţat şi asupra unor aspecte cu care nu a fost investită; respectiv că acţiunea nu s-ar încadra în dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi că raportul de expertiză ar fi eronat, fiind în contradicţie cu o adresă a Departamentului Patrimoniului Imobiliar.
În acest sens reclamanţii arată că raportul de expertiză a constatat situaţia reală existentă, respectiv că terenul este liber şi nu este afectat de lucrări de sistematizare sau construcţii, la suprafaţă sau subterane.
Se mai susţine de către recurenţi că apelantul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi că prin actele depuse a făcut dovada proprietăţii, iar faptul că instanţa de fond le-a restituit 131 mp în loc de 124,31 mp nu era un motiv ca instanţa de apel să respingă acţiunea.
O altă susţinere este în legătură cu faptul că instanţa de apel a apreciat că soluţionarea cauzei poate fi făcută în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, când în cauză este cert că se aplică prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
În drept, recurenţii îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că Decizia recurată încalcă grav dispoziţiile legale referitoare la dreptul de proprietate cele ce reglementează apelul, art. 21 din Constituţie.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este de reţinut în primul rând că pentru a putea aprecia dacă hotărârea este lipsită de temei legal sau dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, era necesar ca în cauză împrejurările de fapt să fie pe deplin stabilite, ceea ce, în cazul în speţă nu s-a făcut.
În acest sens este de reţinut că acţiunea formulată de către reclamanţi a avut ca temei de drept prevederile art. 480 şi art. 481 C. civ.
Susţinându-se că la începutul anului 1950 antecesorii lor au fost evacuaţi şi statul a preluat abuziv imobilul.
La data de 16 octombrie 2001 reclamanţii îşi „completează" temeiul de drept invocând în subsidiar art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel nu a stabilit cadrul juridic al speţei faţă de aceste două temeiuri de drept invocate de către reclamanţi şi, faţă de adresa de la fila 57 prin care se comunică reclamanţilor că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 prin Decizia 228/1994, iar în tabelul anexă la decretul de expropriere nr. 151/1989, în care se arată la poziţia 105 că „locuinţa din str. O. nr. 13" este un „mijloc fix care se scoate din funcţiune".
Era evident că faţă de această contradicţie, instanţa de apel trebuia să stabilească prin probe, care este realitatea; mai ales că reclamanţii au arătat iniţial în acţiune că autorii lor au fost evacuaţi din imobilul în litigiu în anul 1950 când acesta a trecut abuziv în proprietatea statului, iar în „Tabelul" anexă la Decretul nr. 115/1989 se arată fondurile fixe care se scot din funcţiune şi la poziţia 105 se menţionează „locuinţa din str. O. 13",şi nu ca la alte poziţii din tabel unde se arată şi proprietarul.
De menţionat că suprafaţa imobilului nu figurează în actul de vânzare-cumpărare care reprezintă titlul antecesorilor reclamanţilor iar în expertiza efectuată în cauză se arată în procesul-verbalcă „s-a identificat aproximativ amplasamentul terenului" ceea ce este inadmisibil pentru o probă ştiinţifică cum este o expertiză.
O altă problemă care nu a fost stabilită este aceea dacă la imobilul din str. O. nr. 17, numărul factorial a devenit 21 şi apoi 13 – la dosar existând acte cu conţinut contradictoriu.
Neexistând stabilite aceste împrejurări, Curtea nu se poate pronunţa asupra fondului cauzei, motiv pentru care va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării instanţa de trimitere va avea în vedere considerentele mai înainte arătate şi motivele din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.M. şi M.C.V. împotriva deciziei nr. 160/A din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr.1276 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2233/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 218/2002. Civil → |
|---|
