ICCJ. Decizia nr. 2423/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2423
Dosar nr. 2571/2002
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 aprilie 2001, reclamantele P.I.I. şi A.M., au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 10, et. 5, situat în Bucureşti, cu motivarea că imobilul, proprietatea autorului lor, a fost naţionalizat abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950.
Acţiunea a fost completată ulterior prin introducerea în cauză ca pârâţi, a S.C. H.N. S.A. şi a lui F.E.L., solicitându-se a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 25 februarie 1997 între pârâţii S.C. H.N. S.A. şi F.E.L., cu fraudarea Legii nr. 112/1995, iar în cazul respingerii acestei cereri, să se compare titlurile de proprietate urmând a se constata că titlul reclamantelor este mai preferabil, cu obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4104 din 31 ianuarie 2002, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins astfel acţiunea, în considerarea faptului că acţiunea a fost introdusă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie cu procedură de urmat în acest sens.
Prin Decizia civilă nr. 157 din 10 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut de asemeni că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea unor astfel de imobile se face numai în temeiul acestei legi, împrejurarea că a fost formulat şi un capăt de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare neputând reprezenta un impediment de la aplicarea Legii nr. 10/2001 şi aceasta întrucât nu s-ar putea soluţiona această cerere decât soluţionând primul capăt de cerere privind revendicarea imobilului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, întemeindu-l pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă, că soluţia pronunţată astfel este nelegală, întrucât, litigiul are ca obiect şi constatarea nulităţii actului de înstrăinare, cu consecinţa obligării la restituirea în proprietate a imobilului, cerere care este de atributul instanţei de judecată, contrar însemnând ca reclamanţii să fie obligaţi să accepte numai despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv.
Mai susţin recurenţii că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, considerentele aduse fiind contradictorii.
Recursul este fondat potrivit celor ce urmează.
De necontestat, acţiunea formulată, conţine un capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul a cărui restituire în deplină proprietate se solicită.
În acest cadru, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, solicitarea vizând o asemenea chestiune, are un caracter prejudicial, ea impunându-se în principal şi cu necesitate pentru restituirea imobilului.
Ca atare, instanţa este ţinută să soluţioneze şi să se pronunţe asupra unei astfel de cereri, interesul persoanei îndreptăţite fiind evident în acest sens.
Sigur, în vederea revendicării, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi în termenul impus de aceasta, parcurgerea procedurii speciale instituite este obligatorie, tocmai în acest sens fiind necesară, la cerere, soluţionarea în prealabil a chestiunii privind nulitatea actului de înstrăinare.
Reclamantul, a susţinut în recurs, că a făcut demersuri în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, rămase fără răspuns susţineri ce nu au însă acoperire în probele dosarului. Tocmai de aceea, pentru verificarea acestor susţineri şi pentru cercetarea judecătorească, în consecinţă, a capătului de cerere privind nulitatea actului de înstrăinare, cu respectarea principiului disponibilităţii, se impune, admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele A.M. şi P.I. împotriva deciziei civile nr. 157 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 104 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2425/2002. Civil. Contestatie Legea 10/2001.... | ICCJ. Decizia nr. 2424/2002. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
