ICCJ. Decizia nr. 2424/2002. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2424
Dosar nr. 2756/2002
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 281 din 17 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Arad a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de reclamanţii L.I. şi L.L. împotriva pârâţilor Statul român prin Consiliul local al Municipiului Arad, S.N. şi S.D.; s-a dispus restituirea către reclamanţi a suprafeţelor de teren de 30 mp şi respectiv 10 mp, delimitate pe schiţa raportului de expertiză ce face parte din dispozitivul hotărârii şi s-a stabilit efectuarea cuvenitelor menţiuni în CF nr. 18981 Arad.
Pentru a hotărî astfel instanţa, a reţinut că suprafeţele de teren retrocedate nu sunt afectate de detalii de sistematizare şi construcţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri toţi pârâţii, solicitând schimbarea în totalitate a sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 52 din 9 aprilie 2002, a admis apelurile şi a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, reţinând în esenţă că:
- reclamanţilor li s-a expropriat suprafaţa de 300 mp teren (poziţia 53 în lista – anexă a Decretului nr. 44/1975);
- această suprafaţă a fost parcelată, rezultând porţiunea cu nr. top 33152/a/2/2/1, intravilan în suprafaţă de 180 mp, înscrisă în CF nr. 24627 Arad şi parcela cu nr. top 3152/a/2/2/2 în suprafaţă de 120 mp, înscrisă în CF nr. 30567 Arad, pe care s-a construit blocul Z 10;
- casa de locuit împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 233 mp, înscrisă în CF nr. 18981 Arad, au fost trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, fiind preluate conform deciziei nr. 437/1983;
- prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1324/1997 încheiat cu S.C. R. S.A., pârâţii S.N. şi D. au dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit, precum şi pentru cota de 130/233 din terenul aferent acesteia;
- suprafaţa de 30 mp este în folosinţa pârâţilor S. iar cea de 10 mp se află între trotuar şi gardul curţii acestora;
- reclamanţilor li s-au acordat şi au încasat despăgubiri atât pentru construcţie cât şi pentru terenuri;
- retrocedarea suprafeţelor de 30 mp şi respectiv de 10 mp ar încălca normele de sistematizare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.; au solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor pârâţilor şi menţinerii hotărârii primei instanţe.
Printr-o primă critică s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994, omiţând să observe că pentru cele două suprafeţe de teren revendicate scopul exproprierii nu a fost atins, ele putând fi revendicate.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de apel nu le-a verificat apărarea în sensul că nu au primit despăgubiri în urma exproprierii.
La data de 3 octombrie 2003, deci la aproximativ un an şi jumătate după expirarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii au depus direct la Curtea Supremă de Justiţie, deci cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 302 C. proc. civ., o „completare" a motivelor de recurs.
Pentru cele două temeiuri menţionate, aceste critici nu vor fi luate în considerare, cu excepţia motivului de ordine publică nou invocat referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor S., despre care se arată că „erau obligaţi după apariţia Legii nr. 10/2001 să-şi valorifice pretenţiile de cumpărători de bună-credinţă prin notificare".
Pârâţii au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că recursul este neîntemeiat, Decizia Curţii de Apel fiind în întregime legală şi temeinică.
Critica privind pretinsa nerealizare a scopului exproprierii este contrazisă prin expertiza tehnică efectuată, schiţele şi celelalte înscrisuri relevante, care atestă că în zonă s-a construit un ansamblu de locuinţe. Este de principiu că acesta nu cuprinde numai clădirile propriu-zise, ci şi zonele adiacente (căi de acces, spaţii verzi, parcări, locuri de joacă pentru copii), fiind în întregime afectate de detalii de sistematizare şi subtraversate de reţele de termoficare, gaze, electricitate, etc.
Suprafeţele extrem de reduse revendicate se află (cei 30 mp) în curtea casei nr. 48, al cărei proprietar este familia S., dobânditoare legală, respectiv (cei 10 mp) în imediata proximitate a unui bloc de locuinţe şi a căii de acces.
Aşadar, susţinerile recurenţilor în sensul că scopul exproprierii nu a fost atins iar retrocedarea nu încalcă detaliile de sistematizare sunt vădit nefondate.
În ceea ce priveşte despăgubirile, la dosarul cauzei există dovezi în sensul că acestea au fost stabilite şi acordate. În aceste condiţii, sarcina probei contrare revenea reclamanţilor recurenţi, care nu au făcut însă o asemenea dovadă.
În fine, este cert că pârâţii S. au calitate procesuală pasivă în condiţiile în care reclamanţii revendică 30 mp teren deţinuţi de aceştia în mod legal şi aflaţi în curtea casei lor.
În consecinţă, cum toate criticile sunt vădit neîntemeiate, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii L.I. şi L.L. împotriva deciziei civile nr. 52 din 9 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2423/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 242/2002. Civil. Obligaţia de a face. Recurs... → |
|---|
