ICCJ. Decizia nr. 2489/2002. Civil. Desfacere adoptie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2489
Dosar nr. 1214/2002
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 26 martie 2004
Asupra recursului civil de faţă, deliberând constată următoarele:
Prin cererea adresată la 26 februarie 1997 Tribunalului Argeş reclamanta E.G.I., minoră, asistată de tatăl său, E.C., a chemat în judecată pârâţii D.N. şi D.M., solicitând desfacerea adopţiei minorei N.D., născută de reclamantă în afara căsătoriei, la 25 martie 1996.
În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că prin sentinţa civilă nr. 644 din 20 iunie 1996 a Tribunalului Argeş s-a dispus adopţia cu efecte depline a minorei, în condiţiile în care ea, ca mamă firească, era elevă şi traumatizată de faptul că tatăl copilului o părăsise. Ulterior şi-a dat seama de puternica afecţiune care o leagă de copil, a păstrat legăturile cu acesta, astfel încât este în interesul minorei să crească în familia sa firească.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 787 din 7 iulie 1997, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 42 din 22 decembrie 1997 a admis apelul pârâţilor împotriva acestei sentinţe, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 832 din 9 martie 1999 a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 1998, rejudecând cauza, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 787 din 7 iulie 1997 a Tribunalului Argeş.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii, susţinând că în mod greşit Curtea de Apel Piteşti s-a declarat competentă să soluţioneze apelul în condiţiile în care Curtea Supremă de Justiţie a casat şi Decizia Tribunalului Argeş, trimiţând cauza acestei instanţe pentru rejudecare în fond.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 3889 din 17 noiembrie 1999, a admis recursul, casând Decizia şi trimiţând cauza spre rejudecare Tribunalului Argeş.
În fond după casare, cererea de desfacere a adopţiei a fost însuşită şi de Direcţia Judeţeană Argeş pentru Protecţia Drepturilor Copilului, conform prevederilor art. 22 din OUG nr. 25/1997.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 288 din 13 noiembrie 2000 a admis acţiunea şi a declarat desfăcută adopţia minorei; s-a dispus ca aceasta să revină la numele anterior, cel de E., efectuându-se cuvenitele menţiuni în actele de stare civilă.
Cererea formulată în acelaşi sens de bunicul patern E.C. a fost respinsă ca inadmisibilă.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă, pe baza probatoriilor administrate, că:
- atât reclamanta cât şi pârâţii adoptatori au condiţii materiale corespunzătoare pentru creşterea minorei, manifestând grijă şi afecţiune faţă de aceasta;
- interesul superior al minorei este ca ea să crească alături de mama firească, cu atât mai mult cu cât la data adopţiei reclamanta era minoră iar fetiţa nu împlinise încă vârsta de 1 an.
Apelul declarat de pârâţi împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 4 din 29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Piteşti; a fost schimbată în totalitate sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Motivându-şi soluţia, instanţa de apel a arătat că din probatoriile administrate nu rezultă existenţa vreunui motiv întemeiat care să conducă la concluzia că desfacerea adopţiei ar fi în interesul minorei. Dimpotrivă, în familia pârâţilor adoptatori aceasta are condiţii materiale şi morale foarte bune de îngrijire şi educare.
Faptul că în prezent reclamanta are sentimente de afecţiune faţă de minoră şi îşi manifestă regretul pentru că a consimţit adopţia nu constituie un motiv suficient pentru ca fetiţa să fie scoasă din mediul în care creşte de la vârsta de câteva luni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut sub un prim aspect că motivarea deciziei este subiectivă şi fără suport probator, ea neconţinând temeiurile pe care se sprijină şi invocând argumente străine de natura pricinii.
În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei recurenta a arătat că s-au încălcat prevederile art. 22 pct. 2 din OUG nr. 25/1997 potrivit cărora adopţia poate fi desfăcută dacă acest lucru este în interesul superior al copilului. Or, se susţine în recurs, recurenta reclamantă oferă în prezent copilului condiţii materiale şi morale superioare celor ale pârâţilor adoptatori.
Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Părţile au depus la dosarul cauzei înscrisuri potrivit prevederilor art. 305 C. proc. civ.
Cu prilejul soluţionării în fond a recursului reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în raport de prevederile art. 22 pct. 2 din OUG nr. 25/1997.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că excepţia este nefondată.
Acţiunea a fost formulată de reclamantă la data de 26 februarie 1997, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 25/1997, astfel încât interdicţia pe care textul o conţine nu se poate aplica retroactiv. În consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active nu va fi primită.
În ceea ce priveşte criticile formulate prin recurs, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti nu poate fi în nici un caz considerată ca incluzând motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Dimpotrivă, ea cuprinde o argumentare amplă, în fapt şi în drept, a temeiurile pentru care este în interesul minorei ca acţiunea reclamantei să fie respinsă. Pornind de la condiţiile instituite prin art. 22 din OUG nr. 25/1997 şi făcând de fiecare dată referire la probatoriile administrate, motivarea este în deplin acord cu soluţia şi o argumentează de o manieră convingătoare.
Aşa fiind, critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiată.
Nici susţinerea în sensul că s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 22 din OUG nr. 25/1997 nu poate fi primită.
Instanţa de apel a avut în permanenţă în vedere criteriul fundamental care guvernează această materie, şi anume cel al interesului copilului adoptat, în înţelesul complex, patrimonial şi moral – afectiv, al acestui termen. Or, din acest punct de vedere, prin decizie s-a reţinut în mod corect că minora a crescut de la vârsta de câteva luni în familia părinţilor adoptatori, care îi oferă cele mai bune condiţii, materiale şi morale, de îngrijire şi educare, astfel încât ar fi cu totul nepotrivit ca ea să fie scoasă din mediul familial şi social în care s-a dezvoltat. Faptul că mama firească are afecţiune faţă de copil este lăudabil dar nu justifică desfacerea adopţiei, după cum nici împrejurarea că ea s-a căsătorit cu un cetăţean străin având o situaţie materială foarte bună nu constituie un argument în acest sens.
În consecinţă cum Decizia atacată în întregime legală şi temeinică, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei E.G.I.
Respinge recursul declarat de reclamanta E.G.I. împotriva deciziei civile nr. 4 A din 29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2490/2002. Civil. Revendicare Decretul 92/1950... | CSJ. Decizia nr. 2312/2002. Civil → |
|---|
