CSJ. Decizia nr. 2312/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2312DOSAR NR.2684/2002
Şedinţa publică de 3 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea N.V. împotriva deciziei nr.9 din 19.02.2002 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-contestatoare prin avocat F.G., lipsind intimata-creditoare W.P., precum şi intimatul-debitor N.C.C..
Procedura completă.
Avocat F.G. a solicitat admiterea recursului cu cheltuieli de judecată conform chitanţei depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2001 sub nr.1398 pe rolul Tribunalului Botoşani, N.V. în temeiul art.399 C.proc.civ.a formulat o contestaţie la executare împotriva executării silite imobiliare pornită în dosarul 424/2000 al executorului judecătoresc prin comandament asupra apartamentului situat în Botoşani, Calea Naţională nr.69, bloc K 4, etaj 4, în baza sentinţei nr.B 021056 din 23 martie 1998 a Judecătoriei Leipzig - Germania investită cu formulă executorie prin sentinţa civilă nr.32 din 10 martie 1999 a Tribunalului Botoşani.
Contestaţia a fost formulată în contradictoriu cu creditoarea W.P. şi debitorul N.C., solicitându-se instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să dispună suspendarea executării silite;
- să dispună anularea tuturor formelor de executare început.
şi ridicarea ipotecii instituite asupra apartamentului.
În motivarea cererii contestatoarea arată că executarea silită a fost pornită împotriva unui bun comun, iar creanţa este o datorie personală a soţului său şi, ca atare creditorii personali ai acestuia nu pot solicita executarea silită asupra unui bun comun.
Tribunalul Botoşani prin sentinţa civilă nr.150 din 4 iulie 2001, a admis contestaţia la executare şi a anulat executarea imobiliară dispusă în baza sentinţei nr.32 din 10 martie 1999 a Tribunalului Botoşani (dosar de executare 424/2000 Tribunalul Botoşani).
A dispus restituirea către contestatoare a sumei de 10.000.000 lei plătită de către aceasta cu titlu de cauţiune.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că excepţiile formulate de către creditoare cu privire la autoritatea de lucru judecat şi tardivitatea formulării contestaţiei nu sunt fondate.
În ceea ce priveşte fondul contestaţiei a reţinut că apărările creditoarei referitoare la faptul că datoria ar fi fost comună ambilor soţi, deoarece aceştia împreună au folosit banii împrumutaţi pentru achiziţionarea unor bunuri inclusiv apartamentul urmărit „nu au relevanţă în cadrul contestaţiei la executare, ci, ar fi trebuit să fie invocate, în cadrul procesului de partaj al bunurilor comune".
A mai reţinut că prin sentinţa civilă nr.4275/2001 a Judecătoriei Botoşani s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului urmărit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia civilă nr.9 din 19 februarie 2002, a admis apelul împotriva sentinţei nr.150 din 4 iulie 2001 a Tribunalului Botoşani şi a schimbat în totalitate hotărârea în sensul că a respins ca nefondată contestaţia la executare.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut în esenţă că în cauză au fost instituite două comandamente privind imobilul urmărit şi astfel contestatoarea a fost înştiinţată că apartamentul va fi scos la vânzare prin licitaţie.
A mai reţinut că la data de 12 martie 2003 contestoarea a formulat prezenta contestaţie la executare şi la un interval de o zi – 13 martie 2001 – formulează o acţiune de partaj numai cu privire la apartamentul urmărit în contradictoriu cu soţul său, debitorul din această cauză, care se soluţionează în sensul constatării că reclamanta ar avea o contribuţie exclusivă la dobândirea apartamentului.
Faţă de cele reţinute mai înainte instanţa de apel a apreciat că acţiunea de partaj a fost formulată de către contestatoare (deşi cunoştea că imobilul era supus executării silite) fără a cita în cauză pentru opozabilitate pe creditoare şi ca atare hotărârea pronunţată în partaj nu este opozabilă creditoarei.
Împotriva acestei decizii contestatoarea N.V.a formulat recurs invocând motivele prevăzute de art.304 punctele 9 şi 10 C.proc.civ..
Se susţine că instanţa de apel nu a evaluat toate probele administrate şi a interpretat greşit prevederile art.4001 C.proc.civ..
În acest sens se arată că dispoziţiile art.4001 C.proc.civ.nu prevăd că partajul bunurilor comune se judecă în contradictoriu cu creditorul şi că oricum creditoarea a fost încunoştiinţată de existenţa procesului de partaj, dar a stat în pasivitate.
Se mai susţine că apartamentula fost achiziţionat în timpul căsătoriei dar din banii contestatoarei.
Recursul este nefondat.
Este de reţinut că instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de probă şi a făcut o aplicare corectă a prevederilor art.4001 C.proc.civ.la situaţia de fapt din cauză.
În acest sens urmează a constata că imobilul urmărit pentru executare silită a fost cumpărat de către ambii soţi la data de 17 martie 1998, deci posterior datei împrumutului care a fost acordat la data de 15 iunie 1997.
Este de reţinut că hotărârea judecătorească pronunţată în Germania prin care soţul contestatoarei (intimatul N.C.C.) a fost obligat să restituie suma împrumutată de la creditoare s-a pronunţat la data de 23 ianuarie 1998, iar ea a fost investită cu formulă executorie în România prin sentinţa civilă nr.32 din 10 martie 1999.
Mai urmează a constata că prin contractul de împrumut debitorul declarase că este de acord cu ipotecarea apartamentului şi prin procură autentică (existentă la fila 26 dosar apel) aceasta a împuternicit-o pe soţia sa, contestatoarea din această cauză, să-l reprezinte în dosarul având ca obiect executarea silită a apartamentului şi să poată vinde cui va cere de cuviinţă acest apartament ceea ce dovedeşte conivenţa între contestatoare şi debitor.
În acelaş sens urmează a reţine că la data de 8 februarie 2000 debitorul din această cauză a formulat contestaţie la executare care a fost respinsă prin sentinţa nr.44 din 12 aprilie 2000 a Tribunalului Botoşani rămasă definitivă şi irevocabilă.
De menţionat că asupra imobilului supus executării s-a emis primul comandament la data de 11 februarie 2000, iar la data de 17 ianuarie 2001 (în acelaşi dosar de executare nr.424/2000 al Tribunalului Botoşani) se emite al doilea comandament.
Contestatoarea formulează la data de 12 martie 2001 contestaţia la executare ce formează obiectul cauzei de faţă.
În această cauză, contestatoarea a chemat în judecată şi, pe creditoare, solicitând să i se stabilească drepturile asupra apartamentului în contradictoriu cu aceasta.
A doua zi la data de 13 martie 2001, a formulat o altă acţiune prin care a solicitat în timpul căsătoriei partajarea unui bun singular (apartamentul urmărit pentru executarea creanţei, cauză în care nu a mai chemat-o însă în judecată pe creditoare.
În aceste condiţii, în mod legal şi temeinic instanţa de apel a apreciat că hotărârea prin care s-a pronunţat partajul apartamentului nu este opozabilă creditoarei.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că în conformitate cu prevederile art.30 C.fam.bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt de la data dobândirii lor bunuri comune, această calitate nu trebuie dovedită.
În conformitate cu prevederile art.32 C.fam.soţii răspund cu bunurile comune pentru obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.
În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente urmează a constata că niciunul dintre motivele de recurs nu sunt fondate şi, în consecinţă, urmează a respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de N.V.împotriva deciziei civile nr.9 din 19 februarie 2002 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2489/2002. Civil. Desfacere adoptie. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2311/2002. Civil → |
|---|
