CSJ. Decizia nr. 2519/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2519DOSAR NR.217/2002
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
La data de 30 mai 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Ministerul Finanţelor Publice şi R.A. A.P.P.S. împotrivadeciziei civile nr.553 din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 30 mai 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 10 iunie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 ianuarie 1993 pe rolul Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, reclamantul T.M.C.a chemat în judecată pe pârâţii: PRIMARIA COMUNEI SNAGOV şi S.C. "S." SA, solicitând restituirea imobilului compus din teren 9700 mp şi a construcţiei parter şi etaj (Vila 33), situate în comuna Snagov, proprietatea sa, deţinută de pârâte.
În motivarea acţiunii, bazată în drept pe dispoziţiile art.480 şi urm. din C. civ., reclamantul a arătat că a devenit proprietar al terenului prin cumpărare în anul 1943, iar în cursul anului 1947 a edificat pentru sine şi familie vila revendicată, care iniţial a fost rechiziţionată pentru armata sovietică iar apoi naţionalizată prin Decretul nr.92/1950, deşi proprietarul era exceptat de la o atare măsură. A mai arătat reclamantul că practic a fost împiedicat să-şi mai folosească bunul, toate bunurile mobile rămânând în imobilul preluat samavolnic.
A depus în dovedirea acţiunii adresa nr.1215/6 iunie 1991 prin care pârâta Primăria Snagov i-a confirmat că imobilul proprietatea sa a fost naţionalizat, figurând în anexa nr.57 a decretului nr.92/1950.După administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei S.C."S."SA, martori, Judecătoria SAI, prin sent.civ.nr.1760/31.5.1995 a respins acţiunea, cu motivarea că excede puterii instanţelor judecătoreşti să soluţioneze cauze de natura celei din spetă. Sentinta a fost casată cu trimitere spre rejudecare.
În cel de-al doilea ciclu procesual, locul reclamantului, decedat, a fost luat de T.S., moştenitoare a acestuia, în calitate de soră, potrivit certificatului e mostenitor şi a actelor de stare civilă depuse la dosar. De asemeni, locul pârâtei S.C."S."SA căreia i-a încetat personalitatea juridică, a fost luat de R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Reclamanta şi-a întregit acţiunea, solicitând evacuarea din imobilul revendicat a familiei L.I., C.şi A.
Prin sent.civ.nr.3073/11.o7.1997 Judecătoria Buftea a respins acţiunea, cu motivarea ca aceasta nu a fost dovedită. Soluţia, menţinuta în apel, a fost desfiinţata prin dec.civ.nr.1988/18.11.1998 a Curţii de Apel Bucuresti, secţia a III-a civila, care, reţinând că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, a casat hotarârile anterioare, cu trimitere spre rejudecarea în fond a acţiunii în revendicare.
În faţa Judecătoriei Buftea, reinvestită cu soluţionarea cauzei, s-a ridicat de către Primăria Snagov excepţia lipsei calitaţii procesual pasive (admisă la 18.3.1999), s-a solicitat de către R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor, ca reprezentant al statului în patrimoniul căruia bunul se găseşte.
Prin sent. civ. nr.1562/8.4.1999 Judecătoria Buftea a respins acţiunea, cu motivarea că deşi este posibil ca defunctul reclamant să fi fost proprietarul bunului revendicat, acest lucru nu s-a dovedit cu certitudine.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, după ce a desfiintat această din urmă sentinţă pentru încalcarea normelor imperative privitoare la competenţa materială de soluţionare a cauzei, a reţinut dosarul pentru judecare în primă instanţă, calitate în care a pronunţat sentinta civilă nr.1268 din 27 decembrie 2000, prin care a respins ca nefondată acţiunea , astfel cum a fost precizată. A reţinut în motivare instanta că dovada dreptului de proprietate se poate face numai cu înscrisuri, nu şi cu martori, iar pe de altă parte RA APPS are un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, eliberat la 18.7.1996.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinte a fost admis de Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.553 din 15 noiembrie 2001. In motivarea soluţiei adoptate, de admitere a actiunii, instanţa de apel a reţinut în esenţă că problema dovedirii dreptului de proprietate de către reclamantă fusese rezovată în mod irevocabil prin Decizia civilă nr.1988/1998 a Curţii de apel Bucureşti, astfel că numai cu înfrângerea art.315 C.proc.civ. instanţa de trimitere s-a oprit la o altă soluţie, ea având numai de verificat dacă măsura nationalizării fusese corect aplicată în spetă. Sub acest aspect, instanta de apel a constatat că imobilul a fost abuziv naţionalizat de la fostul proprietar, reclamantul iniţial, care era mic meseriaş, exceptat de art.II din Decretul nr.92/1950.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, care au susţinut în esenţă, aceleaşi motive, încadrate în drept în dispoziţiile art.304 pct.7, 9 şi 10 dinC.proc.civ.
Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a susţinut nelegalitatea deciziei din apel în raport cu dispoziţiile art.105 C.proc.civ., care sancţionează cu nulitatea actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent, cu referire la dec.civ.nr.1988/1998 care a fost pronunţată de curtea de apel ca instanţă de recurs.Ca atare,Tribunalul Bucureşti, primind cauza spre judecare în primă instanţă, nu era ţinută de statuările Curţii de apel.
Acest motiv a fost invocat şi de recurenta R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Ambele recurente au susţinut apoi că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, probele pe care instanta de apel si-a motivat soluţia nefiind suficiente nici pentru dovada dreptului de proprietate şi nici pentru dovada exceptării reclamantului de la naţionalizare. In plus, recurenta R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a invocat şi dificultăţile punerii în executare ale deciziei recurate, care a obligat-o să predea o suprafată de 9700 mp teren, când terenul deţiunut de acesta este de numai 8802 mp.S-a depus în recurs copia HG nr.533/2002 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în anexa căreia imobilul în litigiu figurează ca făcând parte din domeniul privat al statului, aflat în administrarea RA APPS.
In cauză s-a formulat şi cerere de suspendare a executării deciziei recurate, cerere admisă prin încheierea din 4 septembrie 2002.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, învederând că suprafaţa reală a terenului aferent vilei naţionalizate este de 8232 mp, care rezultă din adresa nr.1588/1994 a S.C."S."SA.
Pentru motivele care se regăsesc în egală măsură în recursurile formulate,Curtea constată că acestea sunt nefondate. Parţial fondat este ultimul motiv de recurs formulat de RA APPS, în sensul celor ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art.315 alin.1 din C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Acest text de lege fundamental care consacră principiul ierarhiei instanţelor judecătoreşti şi al caracterului obligatoriu al statuărilor instanţei de control judiciar cu privire la problemele de drept deduse judecăţii nu poate fi contestat. Nici împrejurarea că ulterior instanta de trimitere se desesizează pentru un motiv de necompetentă intervenit, nu este de natură a înlătura aplicarea acestei reguli, cu atât mai mult cu cât hotărârea pronuntată în recurs este irevocabilă.
Este, desigur, discutabil dacă aprecierea ca fiind dovedit un drept dedus judecăţii, pe baza analizării probelor administrate, reprezintă o dezlegare a unei probleme de drept (care intră sub incidenta obligativităţii prevăzute de art.315 alin.1 C.proc.civ.) sau este o chestiune de fapt.
In spetă, ca instanţă devolutivă de control, Curtea de apel Bucureşti, prin Decizia recurată, deşi face trimitere la consideraţiile unei decizii anterioare (irevocabile) pentru a-şi motiva soluţia, în realitate procedează la o apreciere şi evaluare proprie a întregului material probator administrat în cauză (înscrisuri, martori, mărturisiri, prezumţii) care i-au format convingerea că acţiunea de faţă este dovedită. Intr-adevăr, contrar celor afirmate de recurenţi, este de observat că în sistemul probator român sunt recunoscute (art.1170 C.civ.) mai multe mijloace de probă, iar nu numai înscrisurile. Prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (probă la administrarea căreia nici unul dintre pârâţi nu s-a opus) s-au dovedit împrejurările care au împiedicat pe reclamant să-şi conserve titlurile de proprietate asupra terenului, precum şi faptul edificării pentru reclamant şi familia sa a construcţiei de care a fost deposedat. Coroborând aceste depoziţii cu înscrisuri emanând de la pârâţii iniţiali din proces care conservaseră înscrisuri privind situaţia juridică şi faptică a imobilului, instanţa de apel a avut temeiuri puternice să aplice şi mijlocul probator al prezumţiilor (atât prezumţii legale, cum ar fi cea trasă din art.492 C.civ sau cea rezultată din puterea lucrului judecat), cât şi prezumtii simple. Este eronată constatarea instanţei de fond (Tribunalul Bucureşti) care a apreciat exhibarea valabilă a unui titlu de proprietate de către RA APPS, fiind dovedit chiar prin înscrisul nou depus în recurs că această pârâtă nu are decât în administrare bunul litigios (HG nr.533/2002).
Ca atare, întrucât instanta de apel şi-a motivat soluţia bazându-se pe argumente legale corect aplicate, criticile ce vizează incidenţa art.304 pct.7 şi 9 C.proc.civ.. sunt nefondate.De aceea recursul Ministerului Finanţelor Publice şi al R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat bazate pe aceste motive vor fi respinse.
Fondată se constată însă critica vizând întinderea terenului aferent, care este mai mică decât cea menţionată în dispozitivul hotărârii recurate.Astfel cum rezultă din înscrisul emanând de la S.C."S."SA (în administrarea căreia imobilul s-a găsit la declanşarea litigiului), aflat la fila 25 din dosarul nr.78/1993 al Judecătoriei SAI, coroborat cu înscrisul depus în recurs de RA APPS şi susţinerile ambelor părţi interesate, terenul aferent vilei este de circa 8237 mp.
Pentru acest motiv, ce se circumscrie art.304 pct.10 C.proc.civ.., recursul RA APPS va fi admis, Decizia recurată urmând a fi modificată în sensul că terenul aferent ce urmează a fi restituit este de 8237 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de R.A. APPS împotriva deciziei nr.553 din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV a civilă pe care o modifică în sensul că terenul aferent ce urmează a fi restituit este de 8237 m.p. Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2522/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2488/2002. Civil → |
|---|
