CSJ. Decizia nr. 2488/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2488
Dosar nr.4963/2002
Şedinţa publică din 10 iunie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C."T.S."SA Sfântu-Gheorghe împotriva deciziei civile nr. 61 Apdin 13 septembrie 2002a Curţii de ApelBraşov – Secţia civilă.
La apelul nominals-au prezentat: recurenta-pârâtă S.C."T.S."SA Sfântu-Gheorghe reprezentată de consilier juridic N.S.şi intimatul-reclamant M.D.
Procedura completă.
Intimatul-reclamant M.D.arată că în urma unor negocieri cu recurenta-pârâtă a încheiat o tranzacţie, astfel încât nu mai are nici o pretenţie faţă de aceasta, lăsând la aprecierea instanţei soluţionarea recursului. Depune un înscris, în sensul celor relatate oral.
Consilier juridic N.S.solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei nr. 168 din 20 februarie 2002 a Tribunalului Covasna iar în fond solicită respingerea acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 20 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Covasna a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul M.D.şi a fost obligată pârâtaS.C.„T.S."SA Sfântu-Gheorghe să-i plătească sumade 5.319.034 lei, reprezentând drepturi băneşti pentru cedarea folosinţei unei invenţii, pe bază de contract de licenţă.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefundat, prin Decizia nr. 61/AP din 13 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs pârâta, susţinând în esenţă că acţiunea este neîntemeiată, deoarece şi-a achitat toate obligaţiile faţă de reclamant, în urma divizării.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma.
Intimatul-reclamant s-a prezentat în instanţă la termenul de astăzi, 10 iunie 2003 şi a declarat că între părţi a fost încheiată o tranzacţie, situaţie în care, litigiul a rămas fără obiect şi a depus la dosar o precizare scrisă în acest sens.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 314 din C. proc.civ., a fi casate Decizia curţii de apel, precum şi sentinţa tribunalul şi, în fond, a fi respinsă acţiunea, ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C."T.S."SA Sf. Gheorghe.
Casează Decizia nr. 61 Ap din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov – Secţia Civilă şi sentinţa civilă nr. 168 din 20 februarie 2002 a Tribunalului Covasna, iar în fond, respinge ca fiind rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamantul M.D..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi10 iunie2003.
← CSJ. Decizia nr. 2519/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2490/2002. Civil → |
---|