CSJ. Decizia nr. 2523/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2523DOSAR NR.2425/2002
Şedinţa publică din 11 iunie 200.
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1629 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se prezintă intimaţii-pârâţi L.M.personal şi asistată de avocat P.P., Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin consilier juridic O.O.şi intimatul-reclamant E.Ş.personal şi asistat de avocat M.D., lipsind intimata-pârâtă S.C."A." S.A. – Bucureşti.
Procedura completă.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie legalitatea soluţiei de respingere a acţiunii îndreptate împotriva consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului în anulare şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor.
Avocat P.P. şi consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului în anulare, primul depunând şi un set de acte la dosar (adresele nr.561/20.05.1997 şi nr.144/13.11.2000, ambele emise de Primăria sector 2).
Avocat M.D. depune la dosar certificatul nr.2555/2002 din20 februarie 2003, la care anexează copia recursului în anulare declarat împotriva deciziei nr.1685 din 5 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă şi solicită respingerea recursului în anulare.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul E.Ş.a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C.„A." S.A.Bucureşti şi B.I., pentru a fi obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr.3 din imobilul situat în Bucureşti, str.Gheorghe D.Palade nr.1, sectorul 2, compus din o cameră, hol, culoar, baie, bucătărie, cămară şi pivniţă în cotă indiviză cu L.M., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.361 din 9 ianuarie 1919, tatăl său E.D.Ş.zis D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului (teren) situat în str.Vasile Lascăr nr.134 colţ cu str.Palade, pe care în anul 1934 a construit un corp de clădire, conform autorizaţiei nr.3429/24.03.1934.
Prin testamentul autentic din 27 noiembrie 1943 şi certificatul de moştenitor nr.7164 din 10 aprilie 1946, apartamentul nr.3 a devenit proprietatea reclamantului, iar prin Decretul nr.92/1950 acesta a fost naţionalizat deşi proprietarul său (reclamantul) era exceptat de la naţionalizare fiind student.
Reclamantul a mai arătat că, prin sentinţa civilă nr.4528/22.05.1996, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.11.049/1994, rămasă definitivă şi irevocabilă, transcrisă sub nr.8917/12.08.1998, i-a fost admisă acţiunea în revendicare privind acelaşi apartament îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după care primarul general al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia de predare-primire a bunului, nr.1569/24.06.1998, care însă nu a putut fi adusă la îndeplinire în întregime, întrucât o parte a apartamentului a fost vândută chiriaşilor L.M.şi B.I. prin contractele de vânzare-cumpărare nr.1613 şi 1614 din 1996 încheiate cu Primăria Municipiului Bucureşti reprezentată de S.C."A." S.A., în temeiul Legii nr.112/1995.
Ca urmare, a cerut să se procedeze la compararea titlului său de proprietate cu cel pe care înţeleg să-l invoce subdobânditorii, cu consecinţa constatării că titlul său este preferabil, fiind mai bine caracterizat, faţă de titlul de proprietate ce i se opune şi care provine de la un neproprietar.
În dovedirea acţiunii au fost depuse contractul nr.361/1919, autorizaţia de construcţie nr.3429/1934, procesul-verbal nr.10975/1940 al Comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti, testamentul întocmit la 27 noiembrie 1943 prin care tatăl reclamantului i-a testat acestuia apartamentul în litigiu, jurnalul nr.7164 din 10 aprilie 1946 al Tribunalului Ilfov, Secţia a III-a civilă prin care s-a constatat calitatea reclamantului de moştenitor al defunctului său tată, sentinţa civilă nr.4528/22 mai 1996 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi dispoziţia nr.1569/24.06.1998 a primarului general al municipiului Bucureşti, de restituire a apartamentului.
Pârâţii persoane juridice nu au formulat întâmpinare iar pârâtul Bercan Ioan a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dat fiind existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare de retrocedare a imobilului şi buna sa credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de care se prevalează.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.4074 din7 aprilie 2000, a admis acţiunea reţinând în totul situaţia de fapt şi dovezile invocate de reclamant şi a obligat pe pârâţi să-i lase în proprietate şi posesie bunul revendicat, identificat cu contractul de vânzare-cumpărare nr.1613/1996.
Investit cu soluţionarea apelurilor declarate de B.I. şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.2754 A din 9 octombrie 2000, a respins ca nefondat apelul pârâtului B.I..
Prin aceeaşi decizie instanţa a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a schimbat în parte sentinţa judecătoriei, în sensul că a respins acţiunea îndreptată împotriva acestuia, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, cu motivarea că, bunul fiind înstrăinat cu contractul de vânzare-cumpărare nr.1613/1996, apelantul-pârât a pierdut posesia asupra acestuia.
Soluţia pronunţată de tribunal a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr.1629 din 30 mai 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.I..
În motivarea soluţiei pronunţate în referire la pârâtul B.I., instanţele au reţinut că prin hotărârea judecătorească anterioară, irevocabilă, s-a reţinut lipsa titlului statului şi că buna credinţă a cumpărătorului pârât nu poate fi reţinută pentru că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat, reclamantul începuse formalităţile pentru revendicarea bunului.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 C.proc.civ., solicitând casarea acestora şi respingerea acţiunii.
În motivarea recursului în anulare, în esenţă, se invocă buna credinţă a cumpărătorului B.I., constatată prin sentinţa civilă nr.15523 din2 noiembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care a fost respinsă acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr.1613/1996 introdusă de reclamant, lipsa dovezii identităţii dintre imobilul în litigiu (str.Gh.Palade) şi cel cumpărat de autorul reclamantului (str.V.Lascăr), precum şi a faptului că autorul reclamantului, defunctul Ş.E.este una şi aceeaşi persoană cu Ş.D., proprietar conform contractului de vânzare-cumpărare nr.361/1919.
Recursul în anulare va fi admis pentru motivul invocat de instanţă din oficiu în condiţiile art.306 alin.2 C.proc.civ., care vizează soluţia de respingere a acţiunii îndreptate împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
După cum s-a arătat în expunerea rezumată a actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a respins acţiunea îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, considerând că acesta nu mai poate fi obligat la retrocedarea bunului care, fiind înstrăinat, nu se mai află în posesia sa.
Deşi este exact în drept că acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, soluţia pronunţată în cauză este greşită având în vedere situaţia de fapt aparte pe care o prezintă speţa, în care proprietarul a pierdut posesia bunului ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul nr.92/1950, prin care s-au creat situaţii juridice noi cu privire la bunul revendicat.
În contextul dat, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu şi cu instituţiile ce reprezintă statul, în contradictoriu cu care, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului, respectiv dacă bunurile vizate au intrat în proprietatea acestuia cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Ca urmare, indiferent dacă bunul preluat de stat a fost sau nu înstrăinat unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra acestuia statul este reprezentat la nivelul unităţii administrativ-teritoriale de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998), astfel încât în mod greşit s-a hotărât în cauză că pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă.
Faţă de cele ce preced, în baza art.312(3) şi (4) C.proc.civ., se impune admiterea recursului în anulare, casarea deciziilor pronunţate de instanţa de recurs şi, respectiv, de apel şi reluarea judecăţii în faţa tribunalului, care, cu acest prilej, va lua în examinare şi susţinerile pronunţate prin recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1629 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi Decizia nr.2754 din 9 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2526/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2522/2002. Civil → |
|---|
