CSJ. Decizia nr. 269/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 269.
Dosar nr.5212/2002
Şedinţa publică din20 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de G.C.prin procuratorul G.V.S., B.S.şi G.C.împotriva deciziei nr.55 din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii prin procuratorul G.V.S. şi intimata-pârâtă S.C. „M." S.A. Tg. Ocna prin avocat G.C..
Procedura completă.
După referatul magistratului asistent, Curtea reţinând că părţile nu au cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru recurenţi, mandatarul G.V.S. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost scris.
Având cuvântul pentru intimată, avocat G.C. a cerut respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii G.C.prin procuratorul G.V.S., B.S.şi G.C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. „M." S.A. Târgu Ocna, restituirea în natură a imobilului-restaurant – situat în OraşulTg.Ocna, str.Victoriei nr.72-78, judeţul Bacău.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul a fost confiscat, fără titlu, la data de 15 iulie 1949 şi predat fostei Cooperative „V." Tg.Ocna.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.9 şi 46 din Legea nr.10/2001.
Prin sentinţa civilă nr.246 din 8 mai 2002 Tribunalul Bacău a admis excepţia. A fost admisă contestaţia formulată de contestator. A fost anulată Decizia nr.16 din 7.12.2001 emisă de Consiliul de Administraţie al S.C. „M." S.A. Tg. Ocna şi a obligat pe pârâtă să înainteze Notificarea, cu actele anexate formulată de contestatorii-reclamanţi la APAPS Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta este o societate cu capital integral privat, care a cumpărat de la APAPS (F.P.S.) Bucureşti şi SIF Moldova (F.P.P. II) întregul patrimoniu al societăţii în care se regăseşte şi imobilul în litigiu.
În aceste condiţii, pârâta nu era competentă să se pronunţe asupra cererii de restituire a imobilului în litigiu conform art.27 şi urm. din Legea nr.10/2001.
Împotriva sentinţei sus-menţionată, reclamanţii G.C.prin procuratorul G.V.S., B.S.şi G.C., au declarat apel, susţinând că nu se justifică trimiterea la APAPS Bucureşti.
Curtea de Apel Bacău – Secţia Civilă prin Decizia nr.55 din 30 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, reţinându-se că imobilul în litigiu a fost cumpărat de pârâtă de la APAPS Bucureşti, pârâta nefiind competentă a emite decizie conform Legii nr.10/2001, competenţa revenind APAPS în raport cu dispoziţiile art.27 şi urm. din Legea nr.10/2001.
În contra acestei decizii au declarat recurs, reclamanţii G.C.prinprocuratorulG.V.S.,B.S.şiG.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie şi susţinând, în esenţă, că instanţa a respins nejustificat probele deţinute de aceştia constând în acte şi martori, că pârâta nu a putut cumpăra acţiuni de valoarea bunurilor care nu au fost declarate în contractul nr.30/1993, iar trimiterea la APAPS Bucureşti, neavând obiect.
Recursul declarat este nefondat.
Din analiza actelor dosarului şi a motivelor de recurs se constată că nu sunt motive care să conducă la casarea hotărârilor pronunţate.
Corect instanţa de apel a stabilit că pârâta S.C. „M." S.A. Tg. Ocna nu este competentă a emite decizie privind restituirea imobilului conform Legii nr.10/2001, competenţa revenind APAPS Bucureşti în raport cu dispoziţiile art.27 şi urm. din Legea nr.10/2001.
Imobilul în litigiu a ajuns în patrimoniul S.C. „M." S.A. Tg.Ocna, societate cu capital integral privat care a cumpărat de la APAPS Bucureşti întregul patrimoniu al societăţii, în care se regăseşte şi imobilul din litigiu şi a cărui restituire s-a solicitat.
Cum prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului, soluţia de înaintare a documentaţiei unităţii competente a emite Decizia, fiind în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr.10/2001 este legală şi temeinică.
Conform art.274 C.proc.civ.se vor obliga recurenţii la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către S.C. „M." S.A. Tg.Ocna.
Faţă de cele de mai sus, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi, cu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de G.C.prin procurator G.V.S., B.S.şi G.C.împotriva deciziei nr.55 din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondat.
Obligă recurenţii la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către S.C. „M." S.A. Tg.Ocna.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi20 iunie2003.
← CSJ. Decizia nr. 2721/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2686/2002. Civil → |
---|