CSJ. Decizia nr. 268/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 268.
Dosar nr. 4665/2002
Şedinţa publică din 20 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.728 A din 8.06.2001 a Tribunalului Mramureş precum şi deciziei nr.2277 din 23.10.2001 a Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: intimatul-reclamant A.V. personal şi asistat de avocat G.M., intimaţii-pârâţi D.V.şi D.I.primul reprezentat şi cea de a doua intimată asistată de avocat B.V., lipsind intimatul Consiliul local al comunei Bârsana – autoritatea tutelară şi Consiliul local Botoşani – autoritatea tutelară.
Proceduracompletă.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în anulare şi a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.
Avocat G.M. a solicitat admiterea recursului în anulare şi a depus concluzii scrise.
Avocat B.V. a cerut respingerea recursului în anulare.
CURTEA,
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 23 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 şi ale art.330 pct.2 C.proc.civ., recurs în anulare împotriva deciziei civile nr.728 din 8 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Maramureş şi a deciziei civile nr.2277 din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Cluj.
S-a susţinut că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială alegii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că sunt şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acţiunea înregistrată la 7 februarie 2001 pe rolulJudecătoriei Sighetu Marmaţiei reclamantul A.D.V. a chemat în judecată pârâţii D.V.şi D.I.solicitând instanţei să dispună obligarea acestora de a-i înapoia minora A.D.D.C., născută la data de 28 august 1994, pe care o ţin fără drept.
Reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu numita A.D.D., fiica pârâţilor, iar din această căsătorie a rezultat minora D.C..
Pe data de 24 ianuarie 1999 căsătoriaa încetat prin decesul soţiei iar minora a rămas în grija tatălui reclamant.
S-a mai arătatcă la data de 28 ianuarie 2001 a condus-o pe minoră la domiciliul pârâţilor (bunicii materni), stabilind ca fetiţa să-şi petreacă vacanţa şcolară la aceştia, în comuna Onceşti, judeţul Maramureş.
Reclamantul a susţinut că deşi ulterior a făcut repetate demersuri pentru ca minora să se reîntoarcă în domiciliul său, pârâţii au refuzat, în mod nelegal, înapoierea copilului.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, arătând că minora nu a beneficiat de o îngrijire corespunzătoare din partea reclamantului, acesta neexercitându-şi drepturile părinteşti în conformitate cu interesul copilului. Bunicii materni au o mare afecţiune faţă de minoră, amplificată şi de drama morţii, la o vârstă tânără, a fiicei lor, şi îi oferă cele mai bune condiţii de îngrijire, creştere şi educare.
Prin sentinţa civilă nr.396 din 1 martie 2001, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis acţiunea, obligându-i pe pârâţi să înapoieze reclamantului minora.
Instanţa a reţinut în esenţă că reclamantul, subofiţer în cadrul Ministerului de Interne, poatesă ofere minorei condiţii de creştere şi dezvoltare corespunzătoare, astfel că pârâţii trebuie să o înapoieze acestuia.
Tribunalul Maramureş, prin Decizia civilă nr.728 din 8 iunie 2001, aadmis apelul formulat de pârâţi şi în fond a respins acţiunea reclamantului.
S-a motivat în esenţă că reclamantul a dus minora la domiciliul pârâţilor nu în contextul vacanţei şcolare ci pentru că, fiind ocupat cu serviciul, nu se putea ocupa de ea iar bunicii materni îi oferă cele mai bune condiţii, materiale şi morale, de îngrijire şi educare.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr.2277 din 23 octombrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat dereclamant, menţinând Decizia pronunţată de tribunal.
În recursul în anulare se susţine că hotărârile pronunţate în apel şi recurs sunt greşite întrucât încalcă principiul potrivit căruia este în interesul copilului ca el să fie îngrijit de părintele său care, în speţă, îi oferă cele mai bune condiţii de creştere şi educare. În aceste condiţii, nu se poate susţine că înapoierea minorei la tată ar fi contrară intereselor acesteia, chiar dacă există un puternic ataşament între bunicii materni şi nepoata lor.
Au fost ataşate dosarele cauzei iar părţile au depus înscrisuri în susţinerea şi respectiv combaterea recursului înanulare.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, Curtea reţine că recursul în anulare este nefondat.
Este de remarcat, în primul rând că, în susţinerea tezei promovată prin această cale extraordinară de atac, redactorul recursului în anulare se referă la unnumăr de trei probatorii ( o adresă de la locul de muncă al reclamantului, o adeverinţă emisă de Grădiniţa nr.19 Botoşani şi depoziţia martorei M.R.D.) trecând pur şi simplu sub tăcere un număr mult mai mare de dovezi care atestă o situaţie de fapt contrară. Astfel, examinareaîntreguluimaterialprobatoradministratîntoatefazele procesuale relevă o situaţie de fapt mult mai complexă, nuanţată şi în mare măsură contrară celei expuse în recursul înanulare.
Temeiul de drept al acţiunii reclamantului îl constituie dispoziţiile art. 103 din C.fam., potrivit cărora „părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept". Alineatul 2 al textului precizează însă că „instanţa judecătorească va respinge cererea dacă înapoierea este contrară intereselor copilului".
Această din urmă dispoziţie legală este una din cele care, în mod constant în sistemul C.fam., consacră principiul fundamental potrivit căruia, la luarea oricărei măsuri privind minorulprimează şieste esenţial criteriul interesului acestuia. Aşadar, nu dorinţele, interesele şiambiţiile părţilor, nici măcar afecţiunea şi ataşamentul lor faţă de copil nu prevalează asupra criteriului de apreciere menţionat. Desigur că, aşa cums-a menţionat în mod constant în doctrină şi practică, „interesul minorului" constituie o noţiune complexă, în care seîmpletesc aspectele de ordin material cu cele morale şi afective, actuale şi de perspectivă.
Din acest punct de vedere Curtea reţine că, în mod cert, atât reclamantul cât şi pârâţii sunt persoane cu un comportament social corespunzător iar afecţiunea lor faţă de minoră este reală. Cu toate acestea, cel puţin actualmente, criteriul interesului copilului este în sensul ca fetiţa să rămână în grija bunicilor materni, aşa cum în mod corect au stabilit instanţele de apel şi de recurs.
De altfel, după pronunţarea acestor din urmă decizii, Judecătoria SighetuMarmaţiei, prin sentinţa civilănr.1362 din 22 mai 2002, rămasă irevocabilă, a respins ca nefondată cererea de ordonanţă preşedinţială a reclamantului vizând înapoierea minorei de la bunicii materni.
Toate aceste instanţe au reţinut în mod corect, pe baza unui probatoriu complex, o situaţie de fapt ale cărei elemente esenţiale sunt următoarele :
1. Reclamantul, subofiţer în cadrul poliţiei de frontieră, lucrând în ture într-o altă localitate decât cea dedomiciliu, a fost cel care aîncredinţat minora bunicilor materni, motivând că nu mai poate să aibă grijă de ea.
Probele atestă că reclamantul i-a chemat de urgenţă pe pârâţi în acest scop la Botoşani şi nicidecum că el ar fi dus minora pentru a-şi petrece vacanţa la
bunici. De altfel, nici în sentinţa de fond şi nici în recursul în anulare nu se menţionează despre ce vacanţă şcolară putea fi vorba la data de 28 ianuarie.
2. După o anumită perioadă de timp, reclamantul a dorit să ia minora înapoi, manifestându-se violent atât faţă debunicii materni cât şi – ceea ce este mult mai relevant – chiar faţă de fetiţă. Probatorii concordante şi credibile evidenţiază altercaţii, folosirea de spray-iuri lacrimogene, insulte şi loviri. În cursul unui incident, fetiţa afost bruscată de către tată, a căzut şi i s-au produs contuzii care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri medicale. Actele medico-legale, cele indicate de organele de poliţie, depoziţiile martorilor şi mai ales raportul Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Maramureş sunt edificatoare în acest sens.
3. În prezent reclamantul s-a recăsătorit, nu are în proprietate un imobil ci locuieşte cu chirie împreună cu actuala soţie, în vârstă de 23 de ani, cu care are un copil de 11 luni. Apartamentul cu 4 camere, dobândit împreună cu prima soţie (mama fetiţei) a fost vândut de reclamant după moartea acesteia. În prezent aşadar, dacă s-ar admite punctul de vedere al recursului în anulare, minora ar fi crescută practic, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, reclamantul are un program extrem de încărcat, de tânăra lui soţie care mai are un copil (al ei, iar nu al altei femei) mult mai mic.
4. Absolut toate probatoriile administrate conduc la concluzia că minora este îngrijită în condiţii optime de către bunicii materni, afecţiunea lor deosebită fiind particularizată şi de situaţia specială în care se găsesc, aceea de a îngriji copilul singurei lor fiice, moartă foarte tânără în împrejurări dramatice.
Rezultă aşadar fără putinţă de tăgadă că, cel puţin pentru moment, este în interesul minorei ca ea să fie lăsată în mediul familial, social şi şcolar în care s-a aflat înultimii ani şi unde climatul în care creşte este propice pentru dezvoltarea ei.
Aşa fiind, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.728/A din 8 iunie 2001 a Tribunalului Maramureş şi a deciziei civile nr.2277 din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Cluj – secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2686/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 268/2002. Civil → |
|---|
