CSJ. Decizia nr. 2686/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2686DOSAR NR.3507/2002
Şedinţa publică din 19 iunie 2003
La data de 13 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea A.S.împotriva deciziei civile nr.36 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnateîn încheierea cu data de 13 iunie 2003, iar pronunţarea s-a amânat la 19 iunie 2003.
CURTEA
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la 12 iulie 2001 Tribunalului Braşov, reclamanta A.S.a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bod judeţ Braşov, să se dispună anularea dispoziţiei nr.22 din 21 iunie 2001 princare i s-a respins notificarea, formulată în condiţiile Legii nr.10/2001, privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în comuna Bod, str. Şcolii nr.166 (fost 147), judeţ Braşov.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în anul 1946 tatăl său, A. G., a fost împroprietărit cu un teren şi o casă la adresa indicată.
A.G.a decedat în anul 1960 iar demersurile reclamantei, după 1990, în calitate de unică moştenitoare, în vederea retrocedării imobilului, au fost respinse cu motivarea că prin Decretul nr.81/1954 corpul de clădire care i-a aparţinut defunctului a trecut în proprietatea numitului K.I. Când în anul 1976 K.I. a părăsit ţara, imobilele au făcut obiectul Decretului nr.223/1974. Or, arată reclamanta, că Decretul nr.81/1954 şi Decretul nr.223/1974 au fost acte normative abuzive, ale căror efecte trebuie să înceteze.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr.50 din 8 februarie 2002 a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâteiPrimăria comunei Bod, invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei.
Instanţa a reţinut că potrivit art.51 din Legea nr.215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul, împreună cu aparatul propriu de specialitate al Consiliului local constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau oraşului, care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente alecolectivităţii locale. Primăria nu are personalitate juridică, ceea ce echivalează cu lipsa capacităţii de folosinţă şi nu poate sta în judecată în calitate de reclamantă sau pârâtă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis în parte prin Decizia civilă nr.36 din 4 iun ie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
A fost schimbată în parte sentinţa, respingându-se excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei Primăria comunei Bod. Au fost păstrate dispoziţiilesentinţei privind respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut în primul rând că faţă de dispoziţiile art.91 dinLegea nr.215/2001 şi ale art.26 din Legea nr.10/2001, primăriile au capacitate de folosinţă şi deci şi calitate procesuală pasivă în procesele ce au ca obiectrestituirea imobilelor preluate abuziv de către Statul român în temeiul ultimului act normativmenţionat.
Pe fond însă, Curtea de apel a consideratcă acţiunea reclamantei nu poate fi primită. Este reală împrejurarea că între 1946 şi 1954 tatăl reclamantei, A.G., a stăpânit în fapt un corp de clădire, care ulterior i-a fost restituit fostului proprietar, K.I., însă această folosinţă nu a fost înscrisă în Cartea funciară şi nu poate conferi drepturi potrivit dispoziţiilor Legii nr.10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeindu-şicererea pe „dispoziţiile art.299 – 316 C.proc.civ.".
Înfăţişând modulde derulare acauzei, recurenta s-a mărginit să menţionezeîn final că „atât sentinţa Tribunalului Braşov cât şi Decizia Curţii de Apel nu sunt motivate pe fond ci numai sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale „.
Recursul este nefondat, această susţinere neavând corespondent în realitate.
Instanţa de apel a examinat şi motivat pe larg inclusiv aspectele de fond,stabilind în mod corect că acţiuneareclamantei nu poate fi primită.
Astfel, în acord cu probatoriile necontestate, s-a reţinut că, urmare a Decretului nr.81/1954, despre care nu s-a dovedit că s-ar fi aplicat în mod abuziv, imobilul în litigiu a fost restituit fostului proprietar, K.I., astfel încât stăpânirea în fapt a lui A.G., tătal reclamantului, aîncetat. Faptul că ulterior imobilul afost trecut din proprietatea lui K.I., în patrimoniul statului, ca efect al aplicării Decretului nr.223/1974, nu îi conferă reclamantei, în calitate de moştenitoare a lui A.G., posibilitatea de a ataca în justiţie modul de aplicare aacestui act normativ, cu atât mai mult cu cât folosinţa exercitată de autorul ei nici nu a fost înscrisăvreodată în Cartea funciară.
Cum nu există nici motive de casare de ordine publică, hotărârile fiind legale şi temeinice, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.S.împotriva deciziei 36 din 4 iunie 2002 al Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 269/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 268/2002. Civil → |
|---|
