ICCJ. Decizia nr. 3063/2002. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 3063

Dosar nr. 237/2002

Şedinţa publică din 27 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Ministerul de Interne, prin Comandantul U.M. 0896 Buzău, în temeiul art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 115/1996 a sesizat Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru ca aceasta să procedeze la verificarea modului în care soţii C.Ş., subofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie Buzău şi C.C. au dobândit un imobil, teren şi construcţie, în comuna Vadu Paşii, judeţul Buzău.

Curtea de Apel Ploieşti, Comisia de cercetare, prin ordonanţa nr. 1 din 3 aprilie 2002 a clasat cauza privind pe cercetaţii C.Ş. şi C.C.

S-a reţinut că cercetaţii, soţi, au cumpărat la data de 14 mai 1999, cu suma de 10.500.000 lei 817 mp teren în comuna Vadu Paşii, judeţul Buzău. După data de 25 mai 2000 au început edificarea unei construcţii, neterminată, evaluată la suma de 355.942.743 lei.

S-a arătat că cercetaţii au realizat venituri în sumă de 431.424.667 lei; făcând balanţa venituri – cheltuieli pentru construcţie, rezultă un sold de 75.481.924 lei ce puteau fi destinaţi cheltuielilor curente.

Împotriva ordonanţei nr. 1 dată în Camera de consiliu la data de 3 aprilie 2002 de Comisia de cercetare constituită potrivit Legii nr. 115/1996 pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Buzău solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că nu au fost legal citaţi în cauză.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici, a unor persoane cu funcţii de conducere, preşedintele comisiei de cercetare de pe lângă curtea de apel dispune citarea în faţa comisiei a persoanei care a făcut cererea de cercetare sau a reprezentantului acesteia precum şi a celui a cărui avere este supusă cercetării şi a soţului sau soţiei, după caz, pentru a fi ascultaţi.

În speţă, cererea de cercetare a fost făcută de Ministerul de Interne, Comandantul U.M. 0896 Buzău, parte care a fost citată în cauză.

Cum Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Buzău, nu a avut calitatea de parte în faţa Comisiei de cercetare, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 115/1996, preşedintele acesteia nu avea obligaţia să dispună citarea acesteia.

Faţă de considerentele menţionate, neexistând alte motive de recurs, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Buzău în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva Ordonanţei nr. 1 din 3 aprilie 2002 pronunţată în dosarul nr. 2/2001 a Curţii de Apel Ploieşti, comisia de cercetare, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3063/2002. Civil