CSJ. Decizia nr. 3151/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3151
Dosar nr. 5152/2002
Şedinţa publică din 10 iulie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
J.I. a contestat în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 dispoziţia primarului oraşului Baia de Aramă transmisă cu adresa nr.1272/21 august 2001 prin care i s-a refuzat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în suprafaţă de 250 m.p. situat în intravilanul localităţii Baia de Aramă la pct.numit „Lunca băii" individualizat prin notificarea nr.2/N/2001, pe motiv că nu avea acelaşi amplasament cu cel înscris în actul de proprietate anexat şi prin urmare nu formează obiectul legii menţionate.
În motivarea acţiunii reclamantul a invederat că terenul în litigiu a constituit proprietatea părinţilor săi J.Z. şi J.R. dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 aprilie 1947 transcris la grefa Tribunalului Mehedinţi sub nr. 3076/5 iunie 1947, teren ce a fost preluat de stat în mod abuziv în anul 1962. A mai precizat că în prezent numai o parte din teren era ocupat de construcţii, şi că pentru identificarea lui şi stabilirea valorii de circulaţie era necesar să se efectueze o expertiză tehnică contabilă.
Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 536/6 decembrie 2001 a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să-i restituie terenul de 160 m.p. situat în intravilanul oraşului Baia de Aramă,pct. „Lunca băii"aflat în continuarea terenului proprietatea reclamantului haşurat cu albastru, pe schiţa raportului de expertiză întocmit de expertul P.O. parte integrantă din hotărâre.
A constatat că pentru restul de teren de până la 250 m.p. reclamantului i se cuveneau despăgubiri.
Instanţa a reţinut că reclamantul a produs titlul de proprietate al autorilor săi şi a dovedit calitatea de succesor acceptant al moştenirii acestora, a respectat procedura prealabilă prev. de Legea nr. 10/2001, astfel că îi erau aplicabile disp. art. 10 alin. (2) din lege, pentru terenul rămas liber iar pentru porţiunea ocupată era indrituit la despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primăria oraşului Baia de Aramă susţinând în esenţă că reclamantul nu a produs înscrisuri din care să rezulte modalitatea preluării de către stat a terenului în discuţie, că titlul de proprietate al autorilor reclamantului nu prezenta siguranţa unui act juridic nefiind autentic, iar amplasamentul pe care era edificat complexul comercial constituia proprietatea primăriei astfel că în acest context se impunea efectuarea unei contraexpertize.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr.142/25 septembrie 2002 a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa nr. 536/5 decembrie 2001 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă în sensul că a admis acţiunea „pentru măsuri reparatorii în echivalent pentru 221 m.p."
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea soluţiei instanţa de apel a reţinut că titlul de proprietate prezentat de reclamant era valid întrucât era transcris la grefa Tribunalului Mehedinţi, că în raport de disp. art. 2 lit. h)din Legea nr. 10/2001 nu era necesar să se dovedească trecerea terenului în proprietatea pârâtei, textul menţionat vizând şi imobilele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat, ori cele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării.
În schimb conform expertizei tehnice efectuate în cauză instanţa de apel a constatat că pârâta ocupa 221 m.p. din terenul reclamantului pe care însă a edificat un bloc de locuinţe şi un spaţiu comercial ceea ce împiedica restituirea lui în natură, dar făcea incidente disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că reclamantul a solicitat în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
În contra acestei decizii a declarat recurs J.I. invocând motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit disp. art. 7 alin. (2) coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 raportate la situaţia de fapt rezultată din probele dosarului.
Astfel, recurentul a invederat că expertiza efectuată în apel nu a evidenţiat împrejurarea reţinută de instanţă potrivit căreia întreaga suprafaţă de teren de 221 m.p. ar fi fost ocupată de construcţii ci dimpotrivă a lăsat nemodificate concluziile expertizei administrate la instanţa de fond potrivit cărora suprafaţa de 160 m.p. teren din totalul de 221 m.p. era liberă de construcţii şi numai 90 m.p. erau ocupaţi de supraedificate, respectiv 69 m.p. teren construit şi 24 m.p. teren aferent necesar folosirii construcţiilor.
Prin urmare instanţa de apel a reţinut greşit că întreg terenul de 221 m.p. era ocupat de construcţii.
Pe de altă parte, recurentul a invocat încălcarea de către instanţa de apel a disp. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce făcea ca în speţă, cererea sa subsidiară să nu poată fi primită şi prin urmare admiterea apelului pe acest considerent nu era justificată.
Recurentul a mai susţinut că în apel nu se putea administra proba cu o nouă expertiză ci doar o contraexpertiză întrucât o lucrare iniţială de către un singur expert fusese deja efectuată la instanţa de fond.
A mai precizat că în schimbul suprafeţei de teren de 90 m.p., ocupată de construcţii accepta oferta Primăriei Baia de Aramă exprimată în adresa nr.1158/18 octombrie 2000, urmând ca această unitate deţinătoare să se pronunţe prin dispoziţie motivată conf. art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Prin acţiune, reclamantul J.I. a precizat că înţelege să conteste dispoziţia nr.1272/21 august 2001 emisă de primarul oraşului Baia de Aramă prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 250 m.p. situat în Baia de Aramă în punctul numit „Lunca băii" despre care a afirmat că a fost preluat abuziv de stat de la antecesorii săi în anul 1962.
La dosar a fost însă depusă numai adresa nr. 1272/21 august 2001 emisă de Primăria oraş Baia de Aramă – Comisia de aplicare a Legii nr. 1/2000 prin care i se face cunoscut reclamantului că terenul solicitat prin notificarea nr. 2/N/2001 şi actul anexat, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Or, potrivit art. 23 din menţionata lege, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, pe care să o comunice persoanei îndreptăţite.
În speţă însă, Decizia ori dispoziţia motivată la care face referire art. 23 din lege nu a fost depusă la dosar iar pârâta nu a probat că a emis-o şi respectiv comunicat-o persoanei îndreptăţite, adică reclamantului.
Astfel fiind instanţa nu a fost în măsură să se pronunţe în cunoştinţă de cauză cu privire la pretenţiile formulate de reclamant. Sub acest aspect se impune reluarea judecăţii pentru ca pârâta să prezinte înscrisul pe care era obligată să-l emită în acord cu disp.art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum şi dosarul comisiei care a analizat notificarea reclamantului.
Pe de altă parte, este real că în conformitate cu art. 2 din lege, indiferent de modalitatea în care au fost preluate imobilele de către stat sau de alte persoane juridice, preluarea este considerată abuzivă. În cadrul preluării abuzive a imobilelor legea tratează însă diferit situaţiile în care imobilele au fost preluate cu titlu de cele preluate fără titlu de către stat sau de alte persoane juridice, situaţie ce rezultă din disp.art. 12, art. 16 alin. (4) art. 27 şi art. 46 alin. (2).
Din această perspectivă instanţa de apel a greşit atunci când nu a pus în vedere pârâtei să precizeze dacă deţinea imobilul în litigiu cu titlu, iar în caz afirmativ să îi pretindă să-l depună la dosar.
În fine, expertiza tehnică efectuată la instanţa de fond a identificat terenul pretins de reclamant ca fiind în suprafaţă de 253 m.p. cu vecinătăţile precizate în raport şi a conchis că terenul rămas liber de construcţii era de 160 m.p.
În apel, s-a administrat proba cu o nouă expertiză tehnică care însă a concluzionat că terenul ocupat de pârâtă era de 221 m.p., că în partea de sud-est reclamantul deţinea în plus faţă de titlul de proprietate al autorilor săi o suprafaţă de 487 m.p., că nu s-au prezentat acte de preluare a suprafeţei de 221 m.p. teren de către pârâtă şi nici pentru cedarea către reclamant a suprafeţei de teren de 487 m.p. drept compensaţie. De asemenea s-a apreciat la 10.152.519 lei valoarea terenului de 221 m.p.
Din cele expuse rezultă că cele două expertize evidenţiau concluzii contradictorii atât în ce priveşte suprafaţa de teren preluată de pârâtă, cât şi existenţa vreunei porţiuni din acest teren rămasă liberă de construcţii, ceea ce făcea ca instanţa să nu poată examina incidenţa în cauză a disp. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, şi prin urmare să răspundă pretenţiilor formulate de reclamant prin acţiune.
Din această perspectivă, cu ocazia rejudecării apelului se impune clarificarea contradicţiilor existente între cele două expertize şi eventual, dacă se justifică, administrarea probei cu o nouă expertiză tehnică efectuată de un colectiv de trei experţi.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis a casa Decizia atacată şi a trimite cauza la aceeaşi Curte de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul J.I. împotriva deciziei nr. 142 din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3150/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3071/2002. Civil → |
|---|
