ICCJ. Decizia nr. 3280/2002. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3280
Dosar nr. 1411/2002
Şedinţa publică din 5 mai 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti sub nr. 18225/2000, reclamanta Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională Ilfov a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 295.523.501,40 lei, reprezentând cheltuieli privind obiectele de inventar în cuantum de 35.682.796,60 lei şi cheltuieli pentru reparaţiile curente în cuantum de 259.840.704,80 lei.
În motivarea cererii întemeiată pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză coroborată cu prevederile art. 997 C. civ., reclamanta arată că între părţi s-au încheiat trei contracte de închiriere pentru o suprafaţă totală de 239 mp cu destinaţia birouri de serviciu, pentru amenajarea acestui spaţiu fiind făcute investiţii însemnate, pârâta datorând suma pretinsă prin acţiune.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, susţinându-se că în perioada aprilie 1998 septembrie 1999, Agenţia Domeniilor Statului nu era înfiinţată, deci nu administra imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 242 din 17 ianuarie 2001, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, întrucât cuantumul sumei pretinse depăşeşte plafonul de 150.000.000 lei.
Astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1463 din 1 octombrie 2001, a admis acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocupare şi Formare Profesională Ilfov împotriva pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 295.523.501,40 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Prin Decizia civilă nr. 61 A din 8 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 1463 din 1 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut în esenţă, că prin HG nr. 46 din 21 februarie 2000, imobilul situat în Bucureşti a fost transferat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, fără a se fi făcut nici un fel de menţiuni în legătură cu contractele de închiriere aflate în derulare şi care fuseseră închiriate pentru o perioadă de 5 ani.
Au mai reţinut instanţele că Agenţia Domeniilor Statului a procedat la evacuarea din spaţiile închiriate, a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov, reclamanta A.J.O.F.P. Ilfov efectuând, în perioada în care a ocupat în baza contractelor de închiriere spaţiile respective, cheltuieli necesare, ocazionate de reparaţiile curente şi cheltuieli cu obiectul de inventar, în speţă neavând relevanţă faptul pretins şi, de altfel, nedovedit, că ar fi vorba de cheltuieli voluptorii, cât timp nu expirase durata încheierii.
De asemenea, instanţa de apel a respins ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului.
Împotriva deciziei nr. 61 A din 8 februarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs pârâta Agenţia Domeniilor Statului, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi arătând în esenţă că în speţă este vorba de nişte cheltuieli voluptorii, făcute fără aprobarea proprietarului şi fără a fi necesare întreţinerii spaţiului.
S-a susţinut, totodată, că imobilul este un bun public, pentru încheierea contractelor de închiriere fiind necesară o hotărâre de guvern, în baza prevederilor Legii nr. 213/1998, împrejurare în raport de care se solicită a se constata nulitatea absolută a contractelor de închiriere ce au fost încheiate.
În fine, a mai susţinut recurenta că, în mod nelegal instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Domeniilor Statului, fără să îşi motiveze în vreun fel soluţia cu privire la acest aspect şi fără să ţină seama de faptul că în perioada aprilie 1998- septembrie 1999, această instituţie nu exista.
Prin întâmpinarea formulată, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Domeniilor Statului, că susţinerile referitoare la nulitatea contractelor sunt lipsite de temei legal şi în sfârşit că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au considerat în mod corect ca fiind justificate cheltuielile efectuate, în baza devizelor de lucrări depuse la dosar şi a proceselor verbale de primire a spaţiilor, încheiate la data semnării contractelor.
Recursul este fondat în sensul considerentelor care succed.
În motivele sale de apel, reiterate apoi în recurs, pârâta Agenţia Domeniilor Statului a susţinut faptul că toate cheltuielile efectuate pentru utilizarea spaţiilor închiriate au caracter voluptoriu, nefiind necesare întreţinerii acestor spaţii şi fiind făcute fără aprobarea proprietarului. Totodată, prin concluziile scrise formulate de aceasta cu ocazia judecării fondului, s-a susţinut că, în speţă, ar fi necesară şi o expertiză pentru aprecierea corectă a cheltuielilor efectuate cu întreţinerea spaţiilor închiriate.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel s-au limitat să constate că, în perioada în care spaţiile au fost ocupate şi existau contracte de închiriere, s-au efectuat reparaţii curente, precum şi renovări justificate cu actele aflate la dosar, toate cheltuielile efectuate fiind necesare şi utile pentru buna desfăşurare a activităţii A.J.O.F.P. Ilfov, fără să se dispună efectuarea unei expertize, ale cărei obiective ar fi putut fi tocmai determinarea exactă a cuantumului şi naturii cheltuielilor efectuate, utilitatea acestora, gradul de amortizare.
Numai în funcţie de stabilirea fără echivoc a acestor aspecte, printr-o expertiză, şi în raport de prevederile contractelor de închiriere privind obligaţiile efectuării şi suportării reparaţiilor, precum şi de toate actele depuse de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale, respectiv facturi fiscale, devize şi contracte de execuţie a lucrării, s-ar fi putut face o apreciere corectă a temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor reclamantei.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Astfel, deşi toate chestiunile de fapt ţinând de determinarea cuantumului naturii cheltuielilor efectuate a utilităţii acestora, a gradului de amortizare se impuneau a fi lămurite prin administrarea unui probatoriu adecvat, acest lucru nu s-a întâmplat. Aşa fiind, recursul urmează a fi admis şi Decizia instanţei de apel casată, cauza fiind trimisă curţii de apel pentru rejudecarea apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 314 şi art. 315 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, când se vor avea în vedere şi celelalte critici ale recurentei-pârâte, precum şi apărările intimatei-pârâte, probatoriul va fi completat în sensul celor mai înainte arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 61 A din 8 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4108/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 410/2002. Civil → |
|---|
