CSJ. Decizia nr. 333/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 333Dosar nr. 1644 / 2002
Şedinţa publică din 31 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. A. SA Mâneciu împtriva deciziei nr.10 din 19 februarie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă SC A. SA Mâneciu prin avocat C.B.şi intimatul-reclamant F.E.R. prin avocat B.G., lipsind intimatele-pârâte SC C. B SA Ploieşti, SC C. SA Bucureşti şi Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti.
Procedura completă.
Avocat C.B.depune în copie un set de acte despre care afirmă că partea adversă are cunoştinţă (23 file): rezoluţia din 29.01.1999 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, referat din 26.XI.1998 al Biroului de Cercetări Penale – Poliţia Municipiului Câmpina, Proces-verbal din 20.06.1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, planşe fotografice, declaraţii ale reclamantului şi declaraţii de martor, rezoluţia din 17.06.2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Avocat B.G. arată că nu solicită termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile Curtea a dat cuvântul părţilor în susţinerea şi respectiv combaterea recursului.
Avocat C.B.solicită admiterea recursului şi constatarea ca nulă a cererii de chemare în judecată, potrivit art.133 al.1 C.proc.civ., deoarece nu poartă semnătura reclamantului iar la dosarul cauzei nu există vreun mandat sau procură date de reclamant înconformitate cu art.67-68 C.proc.civ.pentru a fi reprezentat în judecată, inclusiv pentru a intenta şi semna acţiunea de chemare în judecată. În cazul în care instanţa va respinge excepţia lipsei semnăturii reclamantului de pe cererea de chemare în judecată, solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art.304 pct.5,7,8 şi 9 C.proc.civ., desfiinţarea deciziei atacate iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat G.B., cu privire la excepţia lipsei semnăturii reclamantului de pe cererea de chemare în judecată, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată întrucât cererea este semnată iar pe fond, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public arată că, în opinia sa, faţă de existenţa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată, nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art.133 alin.1 C. proc.civ. Pe fond, pune concluzii de admitere a recursului întrucât din probele administrate rezultă o culpă comună, atât a reclamantului cât şi a pârâtului şi de modificare a deciziei atacate în sensul reducerii în mod corespunzător a despăgubirilor acordate reclamantului.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă ;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului Prahova s-a înregistrat la data de 22 septembrie 1999, sub nr.7349 o acţiune în răspundere civilă delictuală prin care reclamantul F. E R.a chemat în judecată pe pârâţii SC A. SRL şi Administraţia Naţională a Drumurilor, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 41.713 USD, echivalent în lei, reprezentând daune materiale (tratamente în străinătate, transport aerian, valoare autoturism) cauzate ca urmare a accidentului de circulaţie produs în noaptea de 19-20 iunie 1998, soldat cu rănirea reclamantului şi distrugerea autoturismului pe care îl conducea pe drumul public, drum aflat în reparaţii dar nesemnalizat corespunzător.
Prin sentinţa civilă nr.158 din 11 iunie 2001 Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată, a obligat pe pârâtele SC A. SRL şi SC C. SA Ploieşti la plata următoarelor sume de bani: 33000 USD tratament medical, inclusiv intervenţii chirurgicale estetice în străinătate, 5463 USD contravaloare unor bilete transport, 3.005.220 lei medicamente, 63.197.750 lei contravaloare autoturism, 50.000.000 lei daune morale, plus cheltuieli de judecată. În motivarea soluţiei adoptate, s-a reţinut că accidentul produs s-a datorat culpei pârâtelor care, având de executat lucrări de reparaţii, nu au semnalizat corespunzător pe timp de noapte . Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a reţinut că accidentul i-a cauzat reclamantului un prejudiciu estetic, care a necesitat tratament, efectuatîn străinătate, întrucât reclamantul este cetăţean străin. A fost avută în vedere o expertiză tehnică întocmită, pe baza căreias-a apreciat valoarea daunelor produse autoturismului.
Prin Decizia civilă nr.10 din 19 februarie 2002 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a admis apelul pârâtei SC C. SA Ploieşti, fiind respinsă acţiunea faţă de aceasta; a fost admis şi apelul pârâtei SC A. SRL ,are a fost exonerată de plata sumei reprezentând contravaloarea autoturismului şi a cheltuielilor de judecată aferente. În motivarea deciziei s-a reţinut că, din probele administrate nu rezultă că pe tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul ar fi executat lucrări pârâta SC C. SA Ploieşti. De asemenea, s-a mai reţinut că autoturismul avariat nu era proprietatea reclamantului, astfel că acesta nu avea calitatea procesuală activă pentru a pretinde daune cu privire la acest bun.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâta SC A.SRL, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct. 5,7,8 şi 9 din C. proc.civ.
Prin primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ. se susţine că s-au încălcat forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2, în sensul că cererea de chemare în judecată este nulă, potrivit art.133 alin.1 C.proc.civ., nefiind semnată de reclamant.
Prin celelalte motive de recurs sunt criticate hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru greşita reţinere a culpei recurentei în producerea accidentului, susţinându-se că în realitate culpa exclusivă revenea intimatului reclamant, potrivit constatărilor din procesele verbale încheiate de organele de poliţie la locul faptei şi declaraţiilor participanţilor la accident. In plus, se susţine că pretenţiile nu au fost dovedite,înscrisurile emise de un cabinet de chirurgie estetică din Beverly Hills, SUA şi din Liban neîndeplinind condiţiile legale pentru a fi folosite ca probe în faţa instanţelor române.
In dovedirea recursului s-au depus la dosar înscrisuri, copii ale unor acte din faza cercetărilor penale, inclusiv declaraţii semnate personal de reclamant.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare potrivit art. 115 C.proc.civ. pentru combaterea motivelor de recurs.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care se vor prezenta în cele ce urmează.
Potrivit art.67 din C.proc.civ. părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar.Art. 68 C.proc.civ.prevede că procura pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare trebuie să fie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul în care procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii.
In speţă, din însuşi cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că acţiunea a fost semnată de o altă persoană, la final figurând semnul grafic′ înaintea unei semnături care prin comparare de scripte rezultă că nu este a lui F.E.R.. De asemenea , este de observat că nu există nici o procură din care să rezulte că o altă persoană ar fi fost împuternicită de reclamant cu exercitarea prezentei acţiuni. La fila 27 dosar fond există o împuternicire avocaţială eliberată în baza contractului de asistenţă juridică fără număr din 27 septembrie 1999, dată care este ulterioară intentării acţiunii. Ca atare, la data introducerii acţiunii nu exista împuternicire avocaţială şi nici mandat în favoarea unei alte persoane.
Potrivit art.112din C.proc.civ. cererea de chemare în judecată trebuie să fie semnată de reclamant (pct.6), iar conform art. 133 din acelaşi cod, cererea care nu este semnată de reclamant va fi declarată nulă. Această nulitate poate fi acoperită în tot cursul judecăţii. În speţă însă, deşi această nulitate a fost invocată prin motivele recursului încă din luna aprilie 2002, reclamantul nu a formulat nici întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a suplini această lipsă.
In consecinţă, se constată întemeiat primul motiv de recurs, care, vizând încălcarea unei forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2, duce la declararea nulităţii cererii de chemare în judecată. Faţă de această împrejurare, nu se mai impune analiza şi a celorlalte motive de recurs, formulate pe fondul pricinii. Totuşi, este de observat, că în admiterea probelor, s-au ignorat dispoziţiile art.162 din din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
Pentru considerentele anterior expuse, recursul se va admite, vor fi casate ambele hotărâri şi va fi constatată nulă cererea de chemare în judecată.
Văzând dispoziţiile art. 274 C.proc.civ, intimatul reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr.10 din 19 februarie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilănr.158 din 11 iunie 2001 a Tribunalului Prahova şi, pe fond, constată nulă cererea de chemare în judecată.
Obligă reclamantul la plata către pârâta SC A. SA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 84.701.826 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 336/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 328/2002. Civil → |
|---|
