CSJ. Decizia nr. 3487/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3487
Dosar nr.5242/2002
Sedinţa publică de la 19 septembrie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti,prin Primarul general împotriva deciziei nr. 344 din 24.09.2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimatele reclamante P.R.C.şi R.V., ambele prin avocat M.U., lipsind recurentul pârât şi intimata pârâtă S.C. "A."S.A.
Procedura completă.
Avocat M.U. invocă excepţia tardivităţii recursului şi, în consecinţă, solicită respingerea lui ca tardiv.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamantele P.R.C.şi R.V., au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. "A."S.A., solicitând a se constata nulitatea absolută a trecerii în proprietatea statului, ca efect al aplicării Decretului 92/1950 a imobilului situat în Bucureşti str. M.Eminescu nr.182, et.2, apt.9, şi obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul.
Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.809/2000 a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a actului privind trecerea în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950 a apt.9 situat în Bucureşti, str.M.Eminescu nr.182, et.2 sector 2, format din 3 camere, hol, baie, bucătărie, o cameră la mansardă şi o pivniţă la subsol, a obligat pârâţii să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie acest imobil.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr.297/25 mai 2001, a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti a schimbat în parte sentinţa, respingând acţiunea împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Recursul declarat de reclamante a fost admis de către Curtea Supremă de Justiţie, care, prin Decizia nr.1562/17.04.2002 a casat hotărârea şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului pe fond, reţinând că, Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă.
La rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr.344 din 24 septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.809 din 21.11.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a declarat recurs, invocând iarăşi, lipsa calităţii procesuale pasive în cauză, calitate ce ar aparţine, potrivit prevederilor Legii 215/2001 Municipiului Bucureşti prin Primar General.
Recursul a fost promovat de părţi, la data de 12 noiembrie 2002, hotărârea atacată astfel fiind comunicată la 25 octombrie 2002.
Aşa fiind, faţă de prevederile art.301 C.proc.civ., recursul apare ca tardiv declarat, situaţie în care urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr.344 din 24.09.2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3486/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 348/2002. Civil → |
---|