CSJ. Decizia nr. 3486/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3486
Dosar nr. 3988/2002
Şedinţa publică din 19 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 76 din 26 februarie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de V.P.S. prin procurator P.M. împotriva deciziei nr. 23 din 12 decembrie 2001, emisă de S.C. „O." S.A. A fost anulată Decizia şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat înjudeţul Vâlcea, cunoscut sub numele de „Vila S. nr. 17" compus din construcţie tip vilă cu 8 camere şi dependinţe şi terenul aferent în suprafaţă de 1350 m.p.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că reclamantul este moştenitorul foştilor proprietari E.V. şi E.N., în calitate de descendent de gradul II, fiind fiul din afara căsătoriei al fiului autorilor E.V.D.V., a cărui paternitate a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în Franţa. Imobilul solicitat „Vila Steluţa nr. 17" a fost naţionalizat greşit, fiind trecut la poziţia 159 în anexa la Decretul nr. 92/950 de la E.N., de profesie învăţătoare, pensionară la data naţionalizării. Cum imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, s-a constatat că se impune restituirea bunului în natură, fiind anulată în consecinţă Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2001, emisă de S.C. O. S.A. Cât priveşte unitatea deţinătoare, respectiv S.C. O. S.A. s-a reţinut că aceasta are la îndemână acţiunea civilă în daune împotriva APAPS, vânzătoare a pachetului de acţiuni conform Legii nr. 88/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 99/999 privind accelerarea procesului de privatizare.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 34 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Prima critică făcută hotărârii privind lipsa dovezii dreptului de proprietate al bunicilor contestatorului asupra imobilului în litigiu s-a apreciat că este nefondată, întrucât prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 14 august 1934 s-a făcut dovada că E.N. şi V. au cumpărat terenul în suprafaţă de 1350 m.p. situat în comuna O. judeţul Vâlcea.
Pe acest teren bunicii contestatorului au edificat în anul 1936 construcţia, ce a fost naţionalizată împreună cu terenul.
Au fost respinse susţinerile apelantei în legătură cu lipsa calităţii de moştenitor a reclamantului.
Împotriva acestei decizii, S.C. O. S.A. a declarat recursul de faţă, solicitând modificarea acestei hotărâri precum şi a sentinţei apelate şi pe fond respingerea acţiunii în revendicare.
În esenţă se susţine că ambele instanţe şi-au fundamentat hotărârea pe o eroare gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor şi aplicarea greşită a legii, reţinând eronat că autorii reclamantului au fost proprietarii vilei revendicate.
Este contestată şi filiaţia reclamantului faţă de fiul foştilor proprietari ai imobilului, susţinându-se că declaraţia de recunoaştere a copilului natural dată în faţa notarului onorific din Franţa la 31 ianuarie 1989 (după 42 ani) de care se prevalează reclamantul este lipsită de eficienţă juridică, atât timp cât nu au operat menţiunile de modificare pe marginea actului de naştere.
Un alt motiv de recurs vizează neexaminarea susţinerii pârâtei, în legătură cu cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni, prin contractul nr. 33/29 noiembrie 2000 încheiat cu APAPS, astfel că S.C. O. S.A. este o societate cu capital integral privat, precum şi faptul că atât actul de vânzare-cumpărare, cât şi investiţiile imobiliare au la bază buna credinţă, ce justifică dreptul la despăgubiri civile, în situaţia dovedirii vocaţiei succesorale a reclamantului.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:
Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului rezultă că în cadrul contestaţiei ce formează obiectul pricinii de faţă s-a solicitat anularea deciziei emisă de pârâtă prin care s-a respins, celui în cauză cererea de restituire în natură a imobilului situat în Băile Olăneşti.
În adevăr, prin Decizia contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului menţionat mai sus, cu motivarea că din actele depuse de solicitant nu rezultă că autorul acestuia a fost proprietarul acestui bun.
Decizia contestată este în afara criticii, întrucât reclamantul nu a probat că, autorii săi au fost proprietarii vilei a cărei restituire a solicitat. A fost administrată proba cu înscrisuri, ce atestă cumpărarea unui teren liber la data de 14 august 1934 de către soţii N. şi V.E., nu există probe în legătură cu dobândirea construcţiei.
Cu toate acestea instanţa de apel a confirmat soluţia tribunalului de restituire a Vilei S. nr. 17, fără a observa şi că procura semnată de V.S.P. la 5 februarie 2002, deci după introducerea acţiunii la instanţă, semnată de procuratorul P.M. şi înregistrată la 14 ianuarie 2002 se referă la o altă vilă şi anume la Vila R.
De asemenea, se constată că şi în înscrisurile depuse în recurs, anume procură anterioară din data de 17 noiembrie 2000, de această dată cu apostilă, dată de V.S.P. împuternicitului său pentru a se ocupa de averea bunicilor săi are în vedere aceeaşi Vilă- N.R. şi nu S., asupra căreia s-a hotărât, astfel cum instanţa a fost investită.
În această situaţie, rezultă cu evidenţă că este greşită soluţia de restituire a vilei deţinute de pârâtă şi solicitată expres de contestator – Vila S. nr. 17. Prin urmare, Decizia de respingere a cererii de restituire în natură este legală şi temeinică.
De altfel, această soluţie adoptată de pârâtă se justifică şi prin aceea că la data emiterii deciziei contestate 12 decembrie 2001, contestatorul nu avea calitatea de moştenitor legal al soţilor N. şi V.E., pentru că în actul de naştere înregistrat la 26 mai 1947 sub nr.1520, titular fiind P.V., la rubrica tatăl este trecută linie, astfel cum rezultă şi din extrasul din registrul de naştere privindu-l pe P.V., eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti la 22 octombrie 2002.
În raport de cele arătate, rezultă că recursul de faţă este întemeiat, urmând a fi admis conform art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., şi a se modifica Decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de partea interesată împotriva soluţiei instanţei de fond, ce urmează a fi schimbată în tot şi a se respinge contestaţia împotriva deciziei menţionate.
Adoptarea acestei soluţii, nu mai face necesară examinarea celorlalte motive de recurs ce vizează drepturile dobânditorului de bună credinţă, considerent în raport de care de asemenea se justifică Decizia (dispoziţia) în litigiu, nr. 23 din 12 decembrie 2001, emisă de S.C. O. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata S.C. O. S.A. împotriva deciziei nr. 34/A din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de S.C. O. S.A. împotriva sentinţei nr. 76 din 26 februarie 2002 a Tribunalului Vâlcea, pe care o modifică în sensul că respinge contestaţia formulată de P.V.S. împotriva dispoziţiei nr. 23 din 12 decembrie 2001 emisă de S.C. O. S.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 349/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3487/2002. Civil → |
|---|
