CSJ. Decizia nr. 365/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 365Dosar nr. 1853/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1283 din 1 februarie 2001, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul L.N. şi a fost obligată pârâta S.C. A.E.& T AB să-i plătească acestuia echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plăţii, a sumei de 16.050 dolari USD.
Instanţa de fond a reţinut, că prin Decizia nr.5 din 8 ianuarie 2001, pârâta şi-a revocat Decizia nr. 2 din 22 noiembrie 2000, prin care îi desfăcuse reclamantului contractul de muncă, acesta încetând prin acordul părţilor, şi că pârâta nu şi-a respectat obligaţia asumată prin convenţia din 17 octombrie 2000, privind plata drepturilor băneşti.
Recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 727 R din 27 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie invocând prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând în esenţă că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, deoarece acţiunea nu a fost semnată de reclamant, ca şi împuternicirea avocaţială, fiind încălcate astfel prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., nu a fost încercată concilierea părţilor în temeiul art. 76 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi cauza a fost judecată la primul termen, în lipsa pârâtei, care nu fusese legal citată.
Intimatul reclamant a invocat excepţia tardivităţii recursului în anulare, susţinând, că la data declarării lui, erau în vigoare prevederile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., introdus prin OUG nr. 138/2000, potrivit cărora recursul în anulare putea fi declarat în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti atacate, termen ce era expirat la data înregistrării recursului în anulare.
Excepţia este nefondată.
Este adevărat, că prin OUG nr. 138/2000, pentru perioada 2 ianuarie – 27 aprilie 2001, a fost prevăzut prin art. 3301 alin. (2) C. proc. civ., pentru declararea recursului în anulare, termenul de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
Acest text de lege a fost însă modificat prin OUG nr. 59 din 27 aprilie 2001, în sensul că recursul în anulare poate fi declarat în termen de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
În prezenta cauză, hotărârea irevocabilă a tribunalului a fost pronunţată chiar la data de 27 aprilie 2001, când termenul pentru declararea recursului în anulare nu mai era de 6 luni, ci de 1 an, termen ce expira deci la data de 27 aprilie 2002.
Cum recursul în anulare a fost declarat înlăuntrul termenului de 1 an, şi anume la data de 24 aprilie 2002, urmează a fi respinsă, ca nefondată excepţia tardivităţii invocată de intimatul reclamant.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
În conformitate cu prevederile art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu dispune altfel, iar, potrivit art. 107 din acelaşi cod, judecarea pricinii va fi amânată, dacă se constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.
Din coroborarea art. 87, art. 91 şi art. 100 C. proc. civ. aplicabile la data judecării cauzei la instanţa de fond, anterior datei intrării în vigoare a OUG nr. 138/2000, rezultă că, în cazul persoanelor juridice, înmânarea citaţiei poate fi făcută funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, nemenţionarea numelui şi a calităţii acestuia fiind sancţionate cu nulitatea actului de procedură.
Or, la instanţa de fond, cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată, şi anume la data de 1 februarie 2001, în lipsa pârâtei, care nu fusese legal citată, din dovada de îndeplinire aflată la dosar rezultând că aceasta a fost afişată pe uşa principală a clădirii.
În atare situaţie au fost încălcate principiile contradictorialităţii părţilor şi al asigurării dreptului la apărare, iar sentinţa judecătoriei, confirmată de instanţa de recurs, este lovită de nulitate.
În consecinţă recursul în anulare urmează a fi admis şi a fi casate ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţa de trimitere urmând a examina şi celelalte critici formulate.
Întrucât, potrivit art. 725 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt deplin aplicabile, urmează a fi trimisă cauza Tribunalului Bucureşti, pentru judecarea pricinii în primă instanţă, conform prevederilor art. 2, pct. 1, lit. b1) din acelaşi cod, modificat prin ordonanţa de urgenţă menţionată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia tardivităţii recursului în anulare, invocată de intimatul L.N..
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 727/R din 27 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 1283 din 1 februarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru judecarea pricinii în primă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 366/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 365/2002. Civil → |
|---|
