CSJ. Decizia nr. 368/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 368Dosar nr. 222 / 2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul T.P. şi de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr.531 din 6 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti–secţia a IV – a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant T.P., prin procuratorul Ş.T.D., precum şi recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat de consilier juridic O.O.
Procedura completă.
Recursul este scutit de timbru.
Neexistând cereri prealabile, instanţa constată că pricina se află în stare de judecată.
Din oficiu, Curtea puneîn discuţie excepţia nulităţii recursului reclamantului T.P. în raport de motivarea acestuia peste termenul de 15 zile calculat de la comunicarea deciziei. Dă cuvântul părţilor atât cu privire la excepţie cât şi cu privire la recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Procuratorul Ş.T.D., pentru recurentul-reclamant T.P., solicită respingerea excepţiei întrucât, în opinia sa,motivele de recurs au fost depuse în termen legal. Referindu-se la recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pune concluzii de respingere făcând referire la întâmpinarea de la dosar.
Consilier juridic O.O., pentru recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicită admiterea excepţiei şi constatarea nulităţii recursului declarat de reclamant în cauză. În ce priveşte recursul pe care l-a declarat în cauză, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii în sensul constatării nulităţii recursului declarat de reclamant şi respingerii, ca nefondat, a recursului Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.P. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru a se constata nulitatea deciziei administrative nr. 1296 din 14 august 1978 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti în aplicarea Decretului nr.223/1974, prin care garsoniera nr. 1 de la parterul corpului B al imobilului situat în Bucureşti, strada Munţii Tatra, nr. 12, sectorul 1 a fost trecută în proprietatea statului şi să fie obligat pârâtul să-i predea această locuinţă în deplină proprietate şi posesie.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV – a civilă, prin sentinţa nr. 1260 din 20 decembrie 2000, a respins acţiunea, reţinând, în ce priveşte primul capăt de cerere, că necomunicarea deciziei administrative de trecere a imobilului la stat nu constituie un motiv de nulitate a acesteia,împrejurarea având drept consecinţă deţinerea de către stat a bunului revendicat fără titlu legal, iar în ce priveşte capătul doi de cerere,că lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului dă dreptul reclamantului să formuleze, eventual, o acţiune separată împotriva actualilor proprietari.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă,învestită cu soluţionarea apelului declarat în cauză de reclamant, prin Decizia nr. 531 din 6 noiembrie 2001, l-a admis, schimbând sentinţa tribunalului în sensul admiterii în parte a acţiunii şi constatării nulităţii absolute a deciziei administrativede trecere la stat a imobilului. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul.
În ce priveşte recursul reclamantului, constată următoarele:
Motivându-şi recursul, reclamantul consideră greşit soluţionat capătul doi din cerere, întrucât, în opinia sa, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta fiind obligat, iar nu el în virtutea notificării ce i s-a făcut încă din 1996, să introducă acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul din litigiu împotriva actualei proprietare (fostă chiriaşă) G.T.
Astfel cum rezultă din preambulul prezentei decizii, curtea a pus în discuţie, din oficiu, excepţia nulităţii acestui recurs în raport de împrejurarea că motivele au fost depuse după expirarea celor 15 zile calculate de la data comunicării deciziei.
Potrivit art. 303 alin. 1 din C.proc.civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate.
Articolul 306 alin.1 din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În speţă, Decizia a fost comunicată reclamantului la 13 decembrie 2001 iar motivele au fost depuse la 17 ianuarie 2002, deci peste termenul legal menţionat mai sus.
Cum în cauză nu au fost invocate motive de ordine publică în sensul art. 306 alin.2 din C.proc.civ.., urmează, în temeiul art. 306 alin.1 din acelaşi cod, a constata că recursul reclamantului este nul.
În cauză a declarat recurs şi pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti care, prin motivele formulate, critică soluţia instanţei de apel dată primului capăt din acţiune, susţinând că este nelegală şi netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9.
În dezvoltarea motivelor, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că,în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de nulitate absolută a deciziei administrative de trecere a imobilului în proprietatea statului, că neconstituţionalitatea Decretului 223/1974 invocată de reclamant nu putea fi reţinută de vreme ce controlul constituţionalităţii legilor este o instituţie introdusă în sistemul de drept român după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991 şi că, în sfârşit, necomunicarea deciziei, pretinsă de reclamant, în orice caz nu fundamentează considerentul din Decizia criticată potrivit căruia imobilul a trecut fără titlu la stat.
Recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
În cauză, statul nu a preluat imobilul cu respectarea prevederilor Decretului nr. 223/1974 în vigoare la acea dată. Nerespectarea decretului constă în neîndeplinirea obligaţiei de a comunica Decizia persoanei în cauză, pentru ca aceasta să poată să o atace, eventual, în justiţie, aşa cum rezultă fără dubiu din prevederile art. 4 din Decretul nr.223/1974.
Importanţa comunicării rezidă în aceea că Decizia are caracter constitutiv de drepturi şi, pentru a produce efecte juridice, ea trebuie să rămână definitivă, dobândirea acestui caracter nefiind posibilă fără ca ea să fie adusă la cunoştinţa persoanei în cauză. Omisiunea comunicării nu poate fi suplinită prin alte mijloace şi nici prin prezumţii.
Consecinţa nerespectării prevederilor legale menţionate mai sus este aceea că, în speţă, preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil. Aceasta înseamnă că persoana în cauză are posibilitatea să revendice imobilul potrivit dreptului comun, conform art. 1 alin. 2 – 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, republicate în 18 februarie 1997.
Enunţarea Decretului nr.223/1974 – printre actele normative de preluare – în cuprinsul art. 1 alin. 2 din normele metodologice amintite mai sus - nu conferă acestuia în mod obligatoriu caracterul de titlu valabil de trecere a imobilului în proprietatea statului. Textul de lege evocat indică expres cerinţa "cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă" iar art. 4 al aceluiaşi articol precizează că "locuinţele preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995".
Faţă de considerentele de mai sus, Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală.
În consecinţă, urmeazăsă se constate ca fiind nul recurs reclamantului T.P. şi să fie respins, ca nefondat, recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul T.P. împotriva deciziei nr. 531 din 6 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 369/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3687/2002. Civil → |
|---|
