CSJ. Decizia nr. 3687/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3687
Dosar nr. 3960/2002
Şedinţa publică din 30 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000 şi OUG nr. 59/2001 recurs în anularea sentinţei civile nr. 141/10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi şi deciziei civile nr. 1877/7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că instanţele de judecată au respins greşit excepţia de tardivitate a introducerii contestaţiei formulate de contestatorul Z.G., ridicată de intimata S.C. T. S.A. Iaşi, întrucât în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Recursul în anulare urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la 21 noiembrie 2000 contestatorul Z.G. a chemat în judecată S.C. T. S.A. Iaşi solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 236 din 4 februarie 1999 prin care intimata i-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. a) din C. mun. şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul reintegrării sale în postul deţinut anterior disponibilizării.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut că Decizia criticată nu a fost comunicată în termenul prevăzut de art. 134 alin. (2) din C. mun. iar măsura disponibilizării a fost luată de către unitate cu încălcarea prevederilor HG nr. 9/1997 şi a contractului colectiv de muncă.
S.C. T. S.A. Iaşi, prin întâmpinare, a ridicat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 141 din 10 ianuarie 2001 a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei invocată de intimată şi pe fond a admis contestaţia, a anulat Decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatorului şi a dispus reintegrarea acestuia în postul deţinut anterior, cu obligarea unităţii la plata drepturilor sale salariale pentru perioada 4 februarie 1999, până la data reintegrării efective.
În considerentele hotărârii instanţa a reţinut că excepţia privind tardivitatea introducerii contestaţiei nu este întemeiată deoarece intimata nu a comunicat contestatorului Decizia prin care s-a dispus măsura desfacerii contractului de muncă al acestuia iar primirea de către contestator a carnetului de muncă, a plăţilor compensatorii, a ajutorului de şomaj şi a îndemnizaţiei de sprijin nu sunt elemente de natură să suplinească obligativitatea comunicării prevăzută de art. 134 alin. (2) din C. mun.
S-a apreciat că, faţă de caracterul imperativ al normei legale invocate, comunicarea făcută de intimată, fără confirmarea scrisă a contestatorului, nu are semnifcaţia juridică a unei comunicări în scris şi, ca atare, contestaţia nu se consideră a fi introdusă în termen.
În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse s-a apreciat că desfacerea contractului de muncă s-a făcut fără respectarea prevederilor prevăzute de legislaţia în vigoare menită să asigure o protecţie corespunzătoare a salariaţilor.
Astfel, s-a constatat că intimata a încălcat dispoziţiile OUG nr. 9/1997 potrivit cărora, în situaţia desfacerii colective a contractelor de muncă, în temeiul art. 130 lit. a) din C. mun., trebuie să existe programe de restructurare, privatizare sau lichidare, iar măsura nu poate fi luată decât după 60 de zile de la data aprobării acestora de către adunarea generală a asociaţilor.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, încheiat la 21 iulie 1998 firma cehă „Z.V." S.A. a devenit acţionar majoritar la S.C. T. S.A. Iaşi, obligându-se să respecte contractul colectiv de muncă precum şi drepturile salariaţilor prevăzute în contractele individuale de muncă.
S-a reţinut că această obligaţie nu a fost îndeplinită întrucât prin Decizia nr. 9/7 ianuarie 1999 a Consiliului de administraţie intimata a trecut la concedierea unui număr de 1278 angajaţi fără a exista un program de restructurare şi o nouă organigramă aprobate prin hotărâre de către adunarea generală a acţionarilor.
În recurs S.C. T. S.A. Iaşi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din C. mun. întrucât acestea contravin prevederilor art. 150 din Constituţie.
Tribunalul Iaşi prin încheierea de şedinţă din 26 martie 2001, în temeiul art. 23 din Legea nr. 47/1992 şi art. 244 C. proc. civ. a suspendat judecarea contestaţiei şi a înaintat dosarul cauzei Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 205 din 26 iunie 2001 a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din C. mun. ca fiind inadmisibilă.
Cauza a fost repusă pe rol la 28 august 2001.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr. 1877 din 7 septembrie 2001 a respins recursul declarat de S.C. T. S.A. Iaşi împotriva sentinţei civile nr.141 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi.
Instanţele de fond şi de recurs au respins greşit excepţia de tardivitate a introducerii contestaţiei ridicată de S.C. T. S.A. Iaşi, au pronunţat hotărârile cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, instanţele s-au pronunţat asupra acestei excepţii de tardivitate numai în raport cu art. 134 alin. (2) din C. mun. deşi acest text de lege nu cuprinde dispoziţii referitoare la termenul în care poate fi formulată contestaţia împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă precum şi la data de la care acesta începe să curgă.
Prevederea din articolul mai sus invocat conform căreia „dispoziţia de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris, în termen de 5 zile, de către unitate, producându-şi efectele de la data comunicării" constituie o garanţie impusă de lege pentru ocrotirea salariaţilor, care trebuiau să cunoască temeiurile de fapt şi de drept ce au determinat luarea măsurii concedierii dar termenul de introducere a contestaţiei şi data de la care se declanşa curgerea acestuia erau prevăzute în art. 176 alin. (1) din C. mun., în vigoare la data desfacerii contractului de muncă al contestatorului.
Potrivit vechii reglementări termenul de 30 de zile în care se putea formula contestaţia începerea să curgă de la data comunicării dacă legea prevedea necesitatea acesteia şi de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de măsura sau împrejurarea care a terminat litigiul, în alte situaţii.
Aşadar, cu privire la data de la care începea să curgă termenul pentru sesizarea organului de jurisdicţie a muncii, textul invocat făcea distincţie, după cum legea prevedea sau nu necesitatea comunicării actului iar în cazul dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, termenul începea să curgă de la momentul comunicării, deoarece norma juridică prevăzută de art. 134 alin. (2) din C. mun. are caracter imperativ.
Art. 176 alin. (1) din acelaşi cod a fost însă abrogat expres prin art. 91 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă iar acest act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000 păstrează termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei dar au dispoziţii diferite în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă acest termen.
În acest sens, art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, prevede că „măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cei interesaţi au luat cunoştinţă de măsura dispusă".
Or, în speţă, există conflict de legi în timp referitor la data de la care a început să curgă termenul pentru contestarea dispoziţiilor de desfacere a contractului de muncă al contestatorului întrucât la data emiterii acesteia (4 februarie 1999)eraînvigoare art. 176din C. mun. iarcontestaţias-.
formulat la 21 noiembrie 2000, după intrarea în vigoare a Legii nr. 168/1999.
Părţile nu au depus la dosarul cauzei acte care să ateste comunicarea de către intimată a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă; ca atare termenul de 30 de zile pentru sesizarea organelor de jurisdicţie a muncii a început să curgă de la 1 ianuarie 2000, data intrării în vigoare a Legii nr. 168/1999, fiind supus dispoziţiilor acestui act normativ în puterea efectului sau imediat.
Astfel, conform principiului aplicării imediate a legii noi, care guvernează acţiunea în timp a legii civile este exclusă, de regulă, supravieţuirea legii vechi. Dar aplicarea cu titlu tranzitoriu, a normei juridice vechi, ce reprezintă o excepţie de la regula aplicării imediate a legii noi, poate rezulta dintr-un text expres, prevăzut în noua lege, sau poate fi dedusă pe cale de interpretare, avându-se în vedere finalitatea legii noi.
Există distincţie între situaţiile juridice obiective (legale), al căror conţinut este determinat de lege şi situaţiile juridice subiective (individuale), al căror conţinut este stabilit de părţi, prin voinţa lor liberă.
În cazul situaţiilor juridice obiective, legea nouă se aplică imediat, fiind înlăturată posibilitatea supravieţuirii legii vechi iar în cazul situaţiilor juridice subiective (individuale) care se nasc din actele juridice ale părţilor şi cuprind efectele voite de acestea, se aplică legea în vigoare la momentul constituirii lor.
Acest principiu este însă valabil numai atunci când situaţiile juridice subiective sunt supuse unor norme permisive sau supletive iar nu şi în cele în care norma care guvernează este imperativă.
Prin urmare, supravieţuirea legii vechi poate interveni numai atunci când nu ar conduce la amânarea aplicării unor norme de ordine publică, de interes general, cuprins în noua lege.
În speţă, conţinutul situaţiei juridice este determinat de lege şi ca atare efectele ei sunt, supuse dispoziţiilor legii noi, de la data intrării ei în vigoare, fără ca prin aceasta noua lege să retroactiveze.
Astfel, art. 176 din C. mun. a fost abrogat expres prin art. 91 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă iar art. 73 lit. a) din acelaşi act normativ, conţine o normă imperativă.
Ca atare, fără ca noua lege să stingă situaţia juridică rezultată din faptul consumat sub imperiul legii vechi, prin aplicarea ei imediată, cu privire la data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţieiîmpotrivadecizieidedesfacerea contractuluide muncă, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, care nu mai condiţionează declanşarea lui de la comunicarea actului ci numai de la momentul cunoaşterii de către contestator a măsurii dispuse de către unitate.
Din probele administrate în cauză rezultă că Z.G. a luat cunoştinţă de măsura desfacerii contractului de muncă anterior datei de 1 ianuarie 2000 când a intrat în vigoare Legea nr. 168/1999; astfel, acesta a adresat unităţii cerere de acordare a drepturilor băneşti cuvenite, ca urmare a restructurării şi disponibilizării, a încasat plăţile compensatorii ce i se cuveneau potrivit contractului colectiv de muncă, a beneficiat de plata ajutorului de şomaj de echivalentul bănesc pentru perioada de preaviz precum şi de alocaţii de sprijin.
Ca atare, termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei a început să curgă de la 1 ianuarie 2000, data intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
Pe cale de consecinţă, contestaţia formulată de contestatorul Z.G. fiind tardiv formulată, se impunea admiterea excepţiei invocată de intimată şi respingerea, din acest motiv, a cererii.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va admite recursul în anulare, va casa Decizia tribunalului, va admite recursul declarat împotriva sentinţei judecătoriei pe care de asemenea o va casa şi va respinge contestaţia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1877 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi, pe care o casează.
Admite recursul declarat de S.C. T. S.A. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 141 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi pe care o casează.
Respinge contestaţia formulată de Z.G. ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 368/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 366/2002. Civil → |
|---|
