ICCJ. Decizia nr. 455/2002. Civil. Pretentii. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 455.
Dosar nr. 4206/2002
Şedinţa publică din 16 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2001, reclamantul D.C.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 75.810.378 lei, cu dobânzi legale, care reprezintă impozit nelegal aplicat şi reţinut asupra ajutoarelor şi plăţile compensatorii cuvenite în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 şi art. 7 din OG nr. 7/1998.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost trecut în rezervă cu drept de pensie la 8 mai 2000 şi i se cuvenea un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda lunară brută, dar i s-a acordat ajutorul prin deducerea impozitului, contrar prevederilor actelor normative evocate.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 649 din 25 octombrie 2001, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată, reţinând în esenţă că reclamantul era îndreptăţit să primească plăţile compensatorii şi ajutoarele cuvenite doar în suma netă după deducerea impozitului, cum de altfel au fost achitate la data trecerii în rezervă. S-a respins şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Recursul declarat de reclamant a fost admis prin Decizia civilă nr. 475 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, care a modificat sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 34.340.380 lei cu dobânda legală de la data de 14 iunie 2001 până la efectuarea plăţii; s-a admis şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât şi a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice să plătească pârâtului suma de 34.340.380 lei, precum şi dobânzile.
În motivarea deciziei s-a reţinut că Legea nr. 138/1999 conţine dispoziţii speciale, care derogă de la prevederile OG nr. 73/1999, ajutoarele acordate în temeiul acestei legi sunt neimpozabile.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea ca Decizia atacată a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 4, art. 6, art. 23 şi art. 86 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei.
S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii criticate şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 4 lit. b) din OG nr. 73/1999 sunt supuse impozitării veniturile din salariu, cu care sunt asimilate, în temeiul art. 23 lit. b) din ordonanţă, şi drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, sporurile şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.
Art. 6 lit. f) din ordonanţa sus-menţionată prevede scutirea de impozit pentru sumele reprezentând plăţi compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare al nevoilor de restructurare şi reducere, precum şi pentru ajutoarele stabilite în raport de solda netă acordată la trecerea în rezervă cu drept de pensie.
În speţă însă ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută, iar nu de cea netă, şi prin urmare nu se încadrau în prevederile art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999.
De asemenea, deşi art. 5 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi respectiv HG nr. 1066 din 29 decembrie 1999 confirmă neimpozitarea veniturilor obţinute ca ajutoare, precizează totodată şi care anume venituri fac parte din această categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Întrucât Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile acestuia derivate din calitatea de salariat, apare cu evidenţă că şi veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă cu titlu de ajutoare în condiţiile art. 31 din lege, decurg din statutul lor de salariaţi şi prin urmare sunt supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999.
Cele mai sus enunţate sunt confirmate şi de Normele metodologice pentru aplicarea ordonanţei, aprobate prin HG nr. 1066 din 29 decembrie 1999 care, referindu-se la art. 5 din ordonanţă, enumeră categoriile de ajutoare ce nu se impozitează, pentru care nu se regăsesc ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport de solda lunară brută.
Dimpotrivă, din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv formele de sprijin cu destinaţie specială, cum ar fi ajutoarele ce se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii şi ajutorul de înmormântare.
Din cele expuse rezultă că ajutoarele în discuţie, fiind de natură salarială şi având ca bază de calcul solda brută, sunt supuse impozitării ca orice venit brut.
De altfel, în art. 86 din OG nr. 73/1999 se statuează expres că se abrogă orice dispoziţii contrare menţionatei ordonanţe, ceea ce atestă, odată în plus, intenţia legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajustare.
În consecinţă, urmează a se admite recursul în anulare, a casa Decizia atacată şi în fond a respinge recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 649 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Sibiu, pe care o menţine.
Se va admite cererea formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi se va dispune, în temeiul art. 4042 alin. (1) C. proc. civ., restabilirea situaţiei anterioare executării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 475 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată şi în fond respinge recursul declarat de reclamantul D.C.L. împotriva sentinţei civile nr. 649 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Sibiu, pe care o menţine.
Conform art. 4042 C. proc. civ. dispune restabilirea situaţiei anterioare executării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 411/2002. Civil. Partaj succesoral. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4468/2002. Civil. Revendicare. Recurs în... → |
|---|
