ICCJ. Decizia nr. 4704/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4704
Dosar nr. 5034/2002
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Judecătoriei sectorului 1 la data de 8 iulie 1996, reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtul B.M. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că este proprietara imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii a arătat că la 22 noiembrie 1940 a cumpărat de la soţii E. şi J.B. imobilul, care era grav avariat de recentul cutremur, şi l-a reconstituit.
Ulterior, actul de vânzare-cumpărare a fost în mod abuziv desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 5411/1948, dată sub influenţa autorităţilor comuniste şi apoi naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin sentinţa civilă nr. 5127 din 31 martie 1999 Judecătoria sectorului 1 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că valoarea obiectului dedus judecăţii depăşeşte 250.000.000 lei.
După declinarea competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, sub nr. 1764/1999.
Pe parcursul soluţionării cererii de către Tribunal poziţia procesuală a reclamantei a fost preluată de către succesoarele în drepturi litigioase M.S. şi S.A.M.
În cauză a fost introdus în calitate de pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar B.M. a formulat cerere de intervenţie principală solicitând să se constate că imobilul este proprietatea sa, urmând să-i fie lăsat în deplină proprietate şi posesie.
Numiţii T.M. şi T.N. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Analizând probatoriile administrate, Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 462 din 22 iunie 2000, a respins acţiunea principală şi a admis cererea de intervenţie principală, ca şi pe cea de intervenţie accesorie.
A fost obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase intervenientului B.M. imobilul în deplină proprietate şi posesie.
Instanţa a reţinut în esenţă că:
- imobilul în litigiu a fost cumpărat de la soţii B.E. şi J. conform contractului din 28 noiembrie 1940;
- contractul a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 4511 din 30 noiembrie 1948 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia a II-a civilă şi comercială, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 607/1945, ca fiind făcut în fraudarea vânzătorilor, care erau evrei şi prigoniţi de regimul legionar;
- reclamanta a avut cunoştinţă despre acest proces fiind prezentă la dezbateri;
- prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost naţionalizat în mod abuziv cu încălcarea art. II, neţinându-se seama de faptul că proprietarii B. erau intelectuali profesionişti – farmacişti şi deci exceptaţi de la măsura naţionalizării;
- intervenientul principal B.M. este unicul moştenitor al soţilor B. în calitate de fiu al acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 166 din 29 martie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de succesoarele în drepturi S.A.M. şi ca inadmisibil apelul formulat de Municipiul Bucureşti prin Primar General.
Instanţa a reţinut că la data de 22 martie 2001 intervenientul B. şi-a exercitat dreptul de retract litigios conform prevederilor art. 1402 C. civ., consemnând la C.E.C. în integralitate sumele plătite de către succesoarele în drepturi.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, s-a reţinut că parte în proces a fost Consiliul General al Municipiului Bucureşti astfel încât numai acesta poate ataca hotărârea pronunţată.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantele succesoare în drepturi S.A.M. şi M.S. precum şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 159 din 23 ianuarie 2002, a admis recursul declarat de pârât şi a constatat că în raport de prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 acesta are calitate procesuală şi deci poate exercita căile de atac.
În consecinţă, a fost casată Decizia recurată numai în partea referitoare la apelul acestui pârât, trimiţându-se cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului.
Referitor la recursul declarat de succesoarele în drepturi S. şi M. s-a constatat că acesta este nul, fiind nemotivat.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 332 din 16 septembrie 2002, a respins apelul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
S-a reţinut în esenţă că autorii intervenientului B. erau exceptaţi de la naţionalizare astfel încât statul Român nu a avut şi nu are un titlu valabil de proprietate.
Pe de altă parte, efectuarea unor lucrări de reparaţii a construcţiei afectate de cutremur nu îi conferă reclamantei şi succesoarelor sale vreun drept de proprietate.
În fine, retractul litigios a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 1402 C. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Municipiul Bucureşti, prin Primar general şi succesoarele în drepturi S.A.M. şi M.S.
În recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General se invocă o singură critică împotriva deciziei, arătându-se că soţii B. erau „comercianţi prosperi, exploatatori de locuinţe".
Prin recursul lor, succesoarele în drepturi, au arătat că în fond după casare, la rejudecarea apelului ar fi aderat la apel, astfel încât sunt în măsură să formuleze recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Afirmaţia făcută prin motivul de recurs formulat de pârât este contrazisă prin toate probatoriile administrate, care atestă caracterul abuziv al măsurii naţionalizării, în condiţiile în care proprietarii B. erau farmacişti şi nu mai avea în proprietate alte locuinţe.
Caracterul nefondat al acestui recurs este vădit, astfel încât Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul succesoarelor în drepturi, acesta este inadmisibil.
Curtea Supremă de Justiţie le-a anulat în mod irevocabil recursul astfel încât o nouă exercitare a aceleiaşi căi de atac nu mai este posibilă.
Această concluzie are în vedere şi împrejurarea că în cauză nu există, în fond după casare, o cerere a succesoarelor în drepturi de aderare la apelul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, aflându-se o simplă întâmpinare.
Aşa fiind, recursurile vor fi respinse, ca nefondate şi respectiv inadmisibile, Decizia atacată fiind în întregime legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 332 din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de succesoarele de drepturi litigioase S.A.M. şi M.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 480/2002. Civil. Actiune în revendicare si... | CSJ. Decizia nr. 411/2002. Civil. Partaj succesoral. Recurs → |
|---|
