ICCJ. Decizia nr. 4698/2002. Civil. Revizuire. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4698
Dosar nr. 2397/2002
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie.
La 22 martie 1999 reclamanta I.F. a chemat-o în judecată pe pârâta I.S. pentru revendicarea terenurilor din titlul de proprietate nr. 437/4446 din 6 septembrie 1995, precum şi din hotărârile anexate, care sunt stăpânite de pârâtă, pe temeiul unui act de schimb neanulat.
Prin cererea din 26 aprilie 1999, calificată intervenţie de prima instanţă, reclamanta solicită „introducerea în cauză a fratelui ei I.E., deoarece amândoi sunt moştenitorii defuncţilor I.M. şi I mai , beneficiarii titlului de proprietate, care stă la baza acţiunii de revendicare", precum şi „numitului I.P.(zis P.), fiul lui I.S." (ca pârât).
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 9248 din 22 noiembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost admisă acţiunea reclamantei, precum şi „cererea sa de intervenţie", pârâţii fiind obligaţi să predea terenul de 15.878 mp, individualizat, conform actului autorilor.
S-a reţinut, în esenţă, că titlul de proprietate, invocat în acţiune, a fost eliberat în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991, pe temeiul actelor autorilor defuncţi I mai şi M., iar pârâţii ocupă aceste terenuri, invocând un act de schimb valid dintre fostul Sfat Popular Dăeşti şi autorul lor M.C., fiind puşi în posesie, în procedura aceleaşi legi.
Totodată, instanţa a comparat cele două titluri şi a stabilit că titlul reclamanţilor este „mai bine conturat şi preferabil actului de schimb, rămas caduc", în condiţiile, în care, pârâţii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au făcut obiectul acestui act de schimb din 1964.
3. Decizia instanţei de apel
Tribunalul Vâlcea, prin Decizia nr. 1391 din 2 iunie 2000, a respins apelul pârâţilor I.S. şi I.P., însuşindu-şi considerentele primei instanţe (pag. 102), relevând, în concluzie că probele „sunt de natură să întărească convingerea că terenurile pentru care se poartă litigiul au aparţinut autorului reclamanţilor, I mai ".
4. Decizia instanţei de recurs
4.1. Prin Decizia civilă nr. 3505/R din 13 decembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, a fost casată Decizia din apel, nr. 1391/2000, iar, pe fond, s-a respins acţiunea în revendicare, cu opinia separată a unui judecător.
S-a dat eficienţă absolută actului de schimb din 1964, în baza căruia, suprafaţa de teren revendicată a intrat în proprietatea autorului pârâţilor, care a cedat, în schimb, terenuri în comuna Bujoreni, astfel că, instanţa de apel, a greşit comparând cele două titluri.
Pe de altă parte, s-a reţinut că din „procesul verbal de punere în posesie din data de 6 septembrie 1991, rezultă că pârâta şi ceilalţi moştenitori ai autorului comun C.M., au fost puşi în posesie pe suprafaţa de 1,09 ha teren, defalcată pe mai multe parcele, care nu se identifică în titlul de proprietate deţinut de reclamanţi", ignorându-se, de aceleaşi instanţe şi „puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3083 din 12 noiembrie 1998, prin care s-a verificat legalitatea şi temeinicia actului de schimb".
4.2. Opinia separată
Se afirmă că „anterior cooperativizării, terenurile revendicate au aparţinut în proprietate autorului reclamanţilor, cu care s-a înscris în CAP", iar, prin sentinţa civilă nr. 4021/1994 s-a menţinut hotărârea nr. 77/329 din 27 ianuarie 1994 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,7 ha teren, pe raza comunei Dăeşti"; totodată, prin sentinţa civilă nr. 367 din 7 martie 1995, Comisia a fost obligată să-i pună în posesie pe reclamanţi, iar, în titlul de proprietate din 7 septembrie 1995, s-au înscris aceste terenuri, în suprafaţă totală de 1 ha 6999 mp, din care 4500 mp extravilan.
Pe de altă parte, pârâta a invocat actul de schimb nr. 77/1964 încheiat între fostul Minister al Agriculturii şi ea, prin care a primit 2,50 ha teren în comuna Dăeşti, iar, prin Decizia nr. 171/1991 a Tribunalului Vâlcea, s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii acestui act de schimb, după cum prin Decizia nr. 3083 din 30 noiembrie 1998, a aceleaşi instanţe, a fost respinsă acţiunea Parchetului Vâlcea în anularea actului de schimb, întrucât acesta fusese anulat prin sentinţa civilă nr. 2971/1994, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 394 din 9 februarie 1996 a Tribunalului Vâlcea.
În opinia separată se consideră că opţiunea pârâtei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în procedura Legii nr. 18/1991, pentru terenurile cedate, urmată de parcela în posesie, la 6 septembrie 1991, prin procesul civil nr. 60 pe raza comunei Bujoreni, echivalează cu „renunţarea implicită la terenurile dobândite în baza actului de schimb".
5. Revizuirea deciziei nr. 3505/R din 13 decembrie 200.
5.1. La data de 4 aprilie 2001 reclamanţii au înregistrat cererea de revizuire a deciziei invocând ca act nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un „nou proces verbal nr. 204 din 22 iulie 2000 de reconstituire a dreptului de proprietate a recurentei I.S. şi al fratelui ei A.N., după autorul lor C.I.M. din terenurile căruia s-a precizat că s-a dat pământul în schimbul celor ale autorului" lor, ceea ce atestă că au primit integral terenurile aparţinând autorului lor, inclusiv terenul declarat că ar fi fost dat în schimb, ci şi în plus 1 ha, astfel că, la cererea lor, „s-a restabilit situaţia juridică anterioară a terenurilor".
De asemenea, s-a invocat „xerocopia nr. 461 din 15 aprilie 1962 a cererii de înscriere în CAP Bujoreni a lui C.M., autorul pârâtei", ceea ce atestă că terenurile erau deja proprietatea CAP şi nu puteau face obiectul acelui schimb.
5.2. Prin Decizia civilă nr. 1518/R din 28 mai 2001 a Curţii de Apel Piteşti s-a respins cererea de revizuire, întrucât, prin hotărârea atacată „s-a statuat irevocabil legalitatea actului de schimb" în conformitate cu Decizia nr. 3505/R/2000 a aceleaşi instanţe.
6. Recursul în anular.
6.1. Înscrisul nou invocat, procesul verbal din 22 iulie 2000, de punere în posesie a pârâtei în comuna Bujoreni, întruneşte toate cerinţele din art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât:
- nu a fost folosit la judecarea fondului.
- a fost reţinut de partea adversă I.S., fiin.
- determinant în cauză, căci, dacă ar fi fost cunoscut de instanţa de recurs, soluţia ar fi fost alta, decât cea dată.
6.2. Pe de altă parte, pârâtei i s-a eliberat la 1 noiembrie 2000 titlul de proprietate pentru terenul pe care a fost pusă în posesie, la 22 decembrie 2000, însă nu l-a depus la dosarul de recurs, căci atestă, neîndoielnic, că i s-a reconstituit întreaga suprafaţă pe care autorul ei a reţinut-o în comuna Bujoreni „şi cu care a intrat în CAP în 1962".
6.3. Aceleaşi acte mai atestă că autorul pârâtei „nu a deţinut în proprietate terenuri în localitatea Dăeşti", iar, reclamanţii s-au aflat în imposibilitate să afle de existenţa procesului-verbal din 22 iulie 2000 şi a titlului de proprietate din 1 noiembrie 2000, până la judecarea recursului în ziua de 13 decembrie 2000.
6.4. Prin întâmpinare, pârâţii invocă tardivitatea recursului în anulare, înregistrat la 29 mai 2002 contra deciziei nr. 1518/R din 28 mai 2001, deci peste termenul legal de un an.
II. CONCLUZIILE ÎN DREPT
1. Tardivitatea recursului în anulare
Recursul în anulare se întemeiază pe disp. art. 330 pct. 2 C. proc. civ., situaţie în care potrivit art. 3301 C. proc. civ., pentru acest motiv „recursul în anulare se poate declara în termen de un an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă".
Într-adevăr, Decizia atacată, nr. 1518/R a fost pronunţată la 28 mai 2001, fiind irevocabilă la aceeaşi dată, iar recursul în anulare, declarat şi motivat, s-a înregistrat la 29 mai 2001, la instanţa supremă.
Conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenele „statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare".
Aplicând textul în speţă, ar rezulta clar că termenul de un an s-a epuizat în ziua de 28 mai 2002, căci aceasta este ziua corespunzătoare celei de plecare (28 mai 2001), aşa încât, recursul în anulare înregistrat a doua zi, pe 29 mai 2002, ar fi tardiv.
În speţă nu sunt eficace nici dispoziţiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ. („Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zi de lucru următoare"), căci din calendarul 2002 rezultă că 28 mai a fost în ziua de marţi, o zi obişnuită, lucrătoare.
Dar, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. „Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală, nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul", astfel că, în cazul invocării tardivităţii exercitării unei căi de atac, nu trebuie să se ia în calcul nici ziua când a început să curgă termenul legal şi nici ziua în care se termină.
Recursul în anulare, însă, împreună cu dosarul a fost înaintat Curţii Supreme de Justiţie în ziua de 28 mai 2002 cum rezultă clar din borderoul şi plicul anexat în cauza înregistrată sub nr. 2399/2001, cu acelaşi termen de judecată (8 iunie 2002).
2. Recursul în anulare este fondat, iar Decizia va fi casată şi cauza trimisă instanţei Curţii de apel pentru rejudecare, ca instanţă de apel, ca efect al OUG nr. 58/2003.
2.1. Ambele acte, procesul verbal de punere în posesie din 22 iulie 2000 a pârâţilor şi titlul de proprietate din 1 noiembrie 2000 al acestora (ca şi cererea de intrare în CAP a autorului lor) sunt înscrisuri noi pentru instanţa de recurs şi deţinute de partea potrivnică, în sensul dat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ca temei al revizuirii.
Dar, aceste acte au şi o relevanţă juridică substanţială, fiind de natură a înrâuri soluţia instanţei de recurs, astfel că îndeplinesc toate cerinţele textului citat, aşa cum, în mod corect s-a relevat în recursul în anulare.
2.2. Prin casarea deciziei atacate şi admiterea cererii de revizuire, consecinţa firească şi directă este desfiinţarea deciziei instanţei de recurs, ca efect trimiterea cauzei instanţei competente să judece recursul.
Potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., text introdus prin OUG nr. 58/2003, aprobată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004, Curţile de apel „judecă, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă.
În conformitate cu art. 725 alin. (2) teza a 2-a, în caz de casare cu trimitere „spre rejudecare, dispoziţiile legii noi referitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile".
Drept urmare, şi Decizia instanţei de apel va fi casată, iar apelul contra sentinţei civile a judecătoriei este de competenţa Curţii de apel, căreia i se va trimite cauza pentru judecare, sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 1518/R din 28 mai 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenţii I.F. şi I.E. şi desfiinţează Decizia civilă nr. 3505/R din 13 decembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi Decizia civilă nr. 1391 din 2 iunie 2000 a Tribunalului Vâlcea.
Trimite cauza Curţii de Apel Piteşti, pentru rejudecare ca instanţă de apel contra sentinţei civile nr. 9248 din 22 noiembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4697/2002. Civil. Revizuire. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 4699/2002. Civil. Revizuire. Recurs în anulare → |
|---|
