ICCJ. Decizia nr. 470/2002. Civil. Nulitate contract vânzare cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 470.
Dosar nr. 3899/2002
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 martie 2001, reclamantele I.E., E.I. şi U.V., au chemat în judecată pe pârâţii D.Ş. şi D.M.E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1293 din 3 ianuarie 1997 încheiat între pârâţi şi Primăria Municipiului Bucureşti prin S.C.A.V.L. Berceni pentru imobilul din Bucureşti, cu revenirea la situaţia anterioară.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 943, art. 966 şi art. 998 C. civ. şi pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi ale Legii nr. 10/2001, s-a arătat că deşi pârâţii au fost notificaţi în sensul că imobilul a fost revendicat, s-a încheiat totuşi contractul de vânzare-cumpărare, prin fraudarea legii.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 862 din 3 septembrie 2001, a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1293 din 3 ianuarie 1997, dispunând revenirea părţilor la situaţia anterioară.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1029 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei sectorului 4, s-a admis acţiunea reclamantelor şi a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase acestora în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, format din construcţie parter, două etaje, pod, mansardă.
Deşi pârâtul D.Ş. a fost notificat de reclamante la 12 februarie 1996 să nu procedeze la cumpărarea apartamentului, acesta a încheiat contractul, care este astfel nul absolut faţă de dispoziţiile art. 948 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 284 din 20 iunie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, a admis apelurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, S.C.A.V.L. Berceni, D.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 862 din 3 septembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti; a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamante.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, în ce interesează, a reţinut că în mod greşit s-a aplicat asupra cauzei ilicite a contractului de vânzare-cumpărare, şi aceasta întrucât, deşi reclamantele notificaseră pe pârâţii S.C.A.V.L. Berceni şi Municipiul Bucureşti prin D.A.F.I. şi Comisia Locală sector 4, de aplicare a Legii nr. 112/1995, pe rolul instanţelor nu exista o acţiune în revendicare.
Reclamantele nu au formulat în termen legal prevăzut de Legea nr. 112/1995 o cerere de restituire în natură a imobilului.
La data încheierii contractului, imobilul se afla în patrimoniul statului, urmau respingerii primei acţiuni în revendicare soluţionată prin sentinţa civilă nr. 462 din 13 iunie 1995 rămasă irevocabilă la 18 decembrie 1996, pârâţii fiind deci de bună-credinţă, în eroare comună şi invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a statului, respectate fiind dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele, susţinând că instanţa nu a ţinut seama de toate probele administrate şi nici de faptul că, în faţa primei instanţe pârâţii D. au achiesat la admiterea acţiunii.
La momentul cumpărării, pârâtul D. mai deţinea în proprietate un apartament în Bucureşti, dobândit prin moştenire, situaţia în care, conform Legii 112/1995, art. 9 alin. (6), nu mai avea posibilitatea cumpărării locuinţei toţi pârâţii fiind notificaţi anterior, greşit s-a apreciat asupra relei-credinţe.
Recursul este întemeiat potrivit celor ce urmează.
Sub un prim aspect, în adevăr, din practicaua sentinţei primei instanţe, ar rezulta, conform celor consemnate, că pârâţii au fost de acord cu admiterea acţiunii. Recurenţii contestă însă existenţa acestui acord sau susţin că el a fost dat în alte condiţii, ce nu sunt reţinute astfel. Aşa fiind, faţă de consemnarea cu totul sumară şi succintă a acestei împrejurări esenţială în ce priveşte efectele sale faţă de prevederile art. 270 şi urm. C. proc. civ., se impune în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. casarea cu trimitere pentru stabilirea elementelor de fapt în legătură cu această împrejurare, eventual prin administrarea de probe în acest sens.
Pe de altă parte, această soluţie se impune şi pentru stabilirea altor elemente, invocate în recurs pentru soluţionarea fondului cauzei, în legătură cu împrejurarea dacă pârâţii D.Ş. şi M.L., au dobândit în adevăr şi în ce condiţii, o altă locuinţă, împrejurare care, eventual, raportat la cele în speţă, ar putea determina admiterea sau respingerea acţiunii, în măsura în care cerinţele art. 9 alin. (6) Legea nr. 112/1995 ar fi împlinite.
Or, sub acest aspect, simpla existenţă a certificatului de moştenitor aflat la dosar, nu este suficientă pentru a forma convingerea instanţei de recurs într-un sens sau altul.
Nu mai puţin, faţă de circumstanţele speţei, de existenţa soluţiei date în prima acţiune în revendicare prin sentinţa civilă nr. 4623 din 13 iunie 1995 este necesară, depunerea la dosar a cererii (în original) formulate de pârâţi pentru cumpărarea apartamentului, pentru lămurirea existenţei relei sau bunei-credinţe în raport de aparenţa de drept în ce priveşte dreptul de proprietate al statului, ştiut fiind că, la acel moment, sau ulterior, de obicei, vânzătorul relevă aspecte ţinând de situaţia juridică a imobilului.
Aşa fiind, în raport de prevederile art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare, în primă instanţă, instanţă care, faţă de dispoziţiile art. 725 C. proc. civ. se identifică în speţă a fi Judecătoria, respectiv Judecătoria sectorului 4, ocazie cu care se vor avea în vedere şi celelalte chestiuni invocate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.E., E.I. şi U.V. împotriva deciziei nr. 284 A din 20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Casează această decizie precum şi sentinţa 862 din 3 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III – a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 4.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3844/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 406/2002. Civil. Anulare certificat marca.... → |
|---|
