ICCJ. Decizia nr. 473/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 473.
Dosar nr. 3674/2002
Şedinţa publică din 14 noiembrie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la la 25 iunie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamantul C.C., născut B., a solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. SA, să se constate că în calitate de unic moştenitor al tatălui său B.M., este proprietarul unei cote de 8,5/16 din imobilul situat în sector 2, imobil trecut în întregime în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 111/1951 pe numele bunicii M.M., deşi tatăl era şi el coproprietar şi nu era în situaţia de a fi părăsit imobilul. A mai solicitat ca imobilul să nu fie pus în vânzare conform Legii nr. 112/1995, până la soluţionarea cererii.
După un prim ciclu procesual, Judecătoria şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.Acţiunea a fost completată la 25 noiembrie 1998, prin solicitarea ca în contradictoriu şi cu Consiliul General al municipiului Bucureşti să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâţii A.I. şi G., S.V., M.D.C. şi G.I.
Prin sentinţa civilă nr. 176/2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă,a admis în parte acţiunea completată şi au fost obligaţi pârâţii A.I.şi G., S.V., M.D.C., G.I., C.G.M.B. şi S.C. A. SA să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din sectorul 2. S-a reţinut mai întâi că nu sunt fondate excepţiile ridicate privind lipsa calităţii procesual active a reclamantului şi a tardivităţii introducerii forţate în proces a cumpărătorilor apartamentelor. Pe fond, s-a constatat că reclamantul este unicul moştenitor atât al bunicii M.M., cât şi al tatălui B.M. iar imobilul a fost preluat în fapt, abuziv din 1950 de stat, formal abia prin sentinta nr. 7540/1961 a Tribunalului popular al raionului 1 mai, după decesul bunicii. A fost respinsă cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea că reclamantul este terţ faţă de acestea.
Prin Decizia civilă nr. 486/2000, Curtea de apel Bucureşti a respins ca tardiv apelul formulat de S.V. şi canemotivat apelul C.G.M.B., a admis apelurile declarate de reclamant şi de ceilalţi pârâţi persoane fizice şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal. S-a constatat că instanţa de fond încălcase principiul oralităţii, pronuntând sentinţa fără a da cuvântul asupra fondului pricinii.
In rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1820/5 decembrie 2001, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea. S-a reţinut în motivarea acestei soluţii pe de o parte că din probele administrate de reclamant rezultă numai dreptul autorilor săi asupra imobilului teren, iar pe de altă parte, că imobilul a fost preluat în temeiul unui titlu - Decretul nr. 111/1951. Cu privire la cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, instanţa a motivat respingerea ei prin caracterul relativ al nulităţii vânzării lucrului altuia.
Această soluţie a fost menţinută de Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care prin Decizia nr. 183/30 aprilie 2002 a respins apelul declarat de reclamant. S-a constatat că într-adevăr, actele de proprietate prezentate de reclamant vizează numai terenuri, ori ceea ce s-a vândut pârâţilor au fost construcţiile ridicate de altcineva pe teren. Oricum, a observat instanta de apel, pârâţii cumpărarseră apartamentele la 17 decembrie 1996, iar introducerea lor în cauză s-a făcut mult mai târziu, la 19 mai 1999.
Impotriva acestei decizii în termen legal reclamantul a declarat prezentul recurs, însoţit de copii ale unor înscrisuri, originalele fiind prezentate conform art. 139 C. proc. civ. în şedinţa publică din 14 noiembrie 2003. In esenţă, se susţine că ambele hotărâri au fost pronunţate cu ignorarea mijloacelor de probă din care rezulta neîndoielnic, dreptul de proprietate al autorilor săi atât asupra terenului, cât şi asupra construcţiei, probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în înţelesul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. De asemeni, s-a invocat şi necitarea sa pentru termenul la care a avut loc judecarea apelului.
Pârâţii nu au formulat întâmpinare în combaterea recursului.
Recursul este fondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin. (1) şiart. (3) Curtea să-l admită, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, pentru următoarele considerente.
Reclamantul este fiul lui B.M., decedat în anul 1956, care era la rândul său fiul M.M., decedată în anul 1959. Reclamantului i s-a eliberat de BNP M.I. certificatul de moştenitor nr.228/29 iulie 1996, care atestă că este unicul moştenitor al bunicii sale paterne, în calitate de nepot de fiu predecedat. Prin înscrisurile depuse la dosar - acte de vânzare-cumpărare din 1935, 1939, 1943, autorizaţie de construcţie din 1935, proces verbal de impunere a casei din zid, cu parter şi etaj, închiriată, din anul 1942 -, reclamantul a făcut indubitabil dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului teren şi construcţie.
Astfel fiind, ambele instanţe au greşit respingând acţiunea cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Sunt incidente astfel dispoziţiiloe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Cel de-al doilea motiv nu este însă fondat. Din dovada de citare aflată la fila 15 în dosarul instanţei de apel rezultă că pentru termenul din 18 aprilie 2003 procedura a fost legal îndeplinită, reclamantul fiind citat prin afişare la uşa locuintei.
Pentru a nu priva părţile de dreptul la căile de atac, faţă de această nouă situaţie, rezultată din analiza originalelor actelor de proprietate, se impune casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond.
In rejudecare, instanţa va administra probele pertinente pentru soluţionarea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată, va pune în discuţia părţilor administrarea probei cu expertiza tehnică pentru determinarea exactă a configuraţiei actuale a bunului imobil, raportată la data preluării de către stat, se va clarifica modul şi momentul preluării imobilului de către stat. In raport cu aceste probe se va analiza apoi şi capătul de cerere privind constatrea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâtilor persoane fizice li s-au vândut părţi din imobilul pretins de reclamant.
Pentru aceste considerente, recursul se va admite, hotărârile urmând a fi casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei 183 din 30 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV –a civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă 1820 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilăşi trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi14 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 473/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4730/2002. Civil → |
|---|
