ICCJ. Decizia nr. 5097/2002. Civil. Nulitate act. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5097
Dosar nr.4782/2002
Şedinţa publică din 2 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Curtea de Argeş, la data de 3 ianuarie 2001, reclamanta C.S. a chemat în judecată pe pârâţiiM.M., M.I., M.D.I., M.M., M.S. şi V.D. pentru a se constata nulitatea absolută a chitanţei sub semnătură privată încheiată la data de 9 ianuarie 1962, pe motivul că nu a fost semnată de vânzătoare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între mama sa, vânzătoarea F.V. şi pârâta M.M. şi soţul său M.N., decedat, s-a încheiat o chitanţă sub semnătură privată în anul 1962, care în urma cercetărilor penale s-a constatat că autoarea sa nu a semnat această convenţie, semnătura sa fiind falsificată.
Prin sentinţa civilă nr. 1194 din 23 martie 2001, Judecătoria Câmpulung a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanţă" încheiat la data de 9 ianuarie 1962, reţinând că vânzătoarea nu a semnat acest act, semnătura sa fiind falsificată, aşa încât, convenţia nu poate fi valabilă.
Împotriva, acestei sentinţei, au formulat apel pârâţii care le-a fost respins, ca nefondat prin Decizia civilănr. 1325 din 29 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Argeş.
În termen legal, au declarat recurs, pârâţii invocând încălcarea şi greşita aplicare a legii prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 2862/R din 2 noiembrie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis recursul pârâţilor, a modificat Decizia, în sensul că, a admis apelul declarat de pârâţi, a schimbat în tot sentinţa civilă 1194 din 23 martie 2001 a Judecătoriei Câmpulung, iar pe fond a respins acţiunea formulată de C.S. împotriva pârâţilor. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtelor 1.846.500 cheltuieli de judecată.
Considerând că Decizia nr. 2862 din 2 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul de faţă, prin care solicită casarea hotărârii judecătoreşti criticată şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Se susţine că instanţa şi-a motivat soluţia de admitere a recursului pe motive străine de natura pricinii, depăşind astfel cadrul procesual stabilit de părţile litigante, pronunţându-se asupra unor aspecte cu privire la care nu a fost investită, precum îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii, efectuarea unor acte de înstrăinare valabile, ulterioare anului 1962 sau buna credinţă a dobânditorilor subsecvenţi ai imobilului.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în sensul solicitat.
Instanţa a fost sesizată cu acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui înscris sub semnătură privată, motivat de faptul că această chitanţă nu a fost semnată de vânzătoare.
În aceste condiţii ceea ce trebuia analizat erau condiţiile de valabilitate ale convenţiei pretins încheiată la 9 ianuarie 1962, întrucât pentru încheierea valabilă a unui act juridic este necesar să existe consimţământul părţii ce se obligă, ca element esenţial al contractului prevăzut de art. 942 C. civ.
În cauză, înscrisul sub semnătură privată, denumit chitanţă s-a constatat a fi întocmit în fals, astfel cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung nr. 941/P/1999 din 4 decembrie 2000, aşa încât nu există nici o dovadă care să conducă la concluzia că la data convenţiei, pretins încheiată prin actul litigios, a existat consimţământul vânzătoarei. De vreme ce vânzătoarea nu a semnat, înseamnă că nu şi-a manifestat consimţământul la încheierea actului criticat, astfel că, lipsind unul din elementele esenţiale de valabilitate ale convenţiei, sancţiunea este nulitatea sa absolută, aşa cum corect au reţinut instanţa de fond, cât şi cea de apel.
În limitele cadrului procesual de faţă, instanţele nu pot analiza alte elemente decât cele asupra cărora în condiţiile art. 129 C. proc. civ. sunt obligate a se pronunţa.
Constatarea nulităţii absolute a unui act juridic nu este condiţionată de efectele ulterioare produse de acesta în circuitul civil, întrucât sancţiunea se aplică tocmai ca urmare a nerespectării normelor juridice imperative edictate pentru încheierea sa valabilă.
Faţă, de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte fondat şi ca urmare admiterii lui va fi casată Decizia curţii de apel Piteşti nr. 2862/2 noiembrie 2001 şi va fi respins recursul pârâţilor formulat împotriva deciziei civile nr. 1325 din 29 iunie a Tribunalului Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei civile nr. 2862 din 2 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, pe care o casează.
Respinge recursul pârâţilor, formulat împotriva deciziei civile nr. 1325 din 29 iunie 2001 a Tribunalului Argeş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi2 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2002. Civil. Legea nr. 18/1991. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 509/2002. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
