ICCJ. Decizia nr. 5095/2002. Civil. Pretentii. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5095
Dosar nr. 4585/2002
Şedinţa publică din 2 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 iulie 2001 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 4573, reclamanţii M.S. şi F.G. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale ca reprezentant al UM Brad şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâţi la plata sumelor de 48.505.261 lei şi respectiv 63.188.360 lei, actualizate potrivit indicelui de inflaţie la data achitării efective, reprezentând impozit nelegal aplicat şi reţinut asupra ajutoarelor şi plăţilor compensatorii cuvenite în baza art. 31 din Legeanr. 138/1999 şi ale art. 7 din OG nr. 7/1998.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că, la data trecerii în rezervă cu drept de pensie, au beneficiat de un ajutor conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 şi de plăţi compensatorii potrivit art. 7 din OG nr. 7/1998, a căror modalitate de calcul nu o contestă, însă contestă impozitarea nelegală a acestor sume.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, pentruU.M.Brad, a formulat o întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii reclamanţilor şi o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, solicitând ca în ipoteza în care acţiunea reclamanţilor va fi admisă, chematul în garanţie să fie obligat să-i plătească suma la care el va fi obligat.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 374 din 13 septembrie 2001 a respins atât acţiunea formulată de către reclamanţi cât şi cererea de chemare în garanţie, ca nefondate.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanţii erau îndreptăţiţi să primească plăţile compensatorii şi ajutoarele cuvenite, doar în sumă netă, după deducerea impozitului, cum, de altfel au fost achitate la data trecerii în rezervă.
Prin Decizia civilă nr. 248 din 11 februarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul declarat de către reclamanţi împotriva sentinţei pronunţată de către instanţa de fond, a modificat-o în sensul admiterii în parte a acţiunii formulată de către reclamanţi şi a admiterii cererii de chemare în garanţie.
A obligat pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să plătească reclamantului F.G. suma de 28.454010 lei şi reclamantului M.S. suma de 16.038.700 lei reprezentând drepturi băneşti.
A obligat chematul în garanţie prin D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara să plătească pârâtului Ministerul Apărării Naţionale pentru U.M.Brad sumele la care aceasta a fost obligată către reclamanţi.
Motivându-şi hotărârea, instanţa de recurs a reţinut că reclamanţii au beneficiat de plăţi compensatorii şi ajutoare în baza art. 7 din OG nr. 7/1998 şi în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.
În ceea ce priveşte impozitarea sumelor primite, a reţinut că cele primite în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 sunt neimpozabile; această dispoziţie nu a fost abrogată prin OG nr. 73/1999.
Sumele primite, însă, în baza art. 7 din OG nr. 7/1998 sunt impozabile deoarece prin art. 86 din OG nr. 73/1999 (ce reprezintă dreptul comun în materia impozitelor) au fost abrogate în mod expres.
Pentru aceste motive, admiţând recursul şi schimbând sentinţa, a admis numai în parte acţiunea reclamanţilor.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 alin. (2) C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 248 din 11 februarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, considerând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi totodată ea este şi vădit netemeinică.
Se susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 4, art. 6, art. 23 şi art. 86 din OG nr. 73/1999 făcând o aplicare greşită a legii.
Se arată că potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din OG nr. 73/1999 sunt supuse impozitării, veniturile din salariu, cu care sunt asimilate – conform art. 23 lit. b) din ordonanţă – şi drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, sporurile şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.
Scutirea de impozit pe venit este prevăzută de art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăţi compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervă. Întrucât, însă, ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda brută şi nu netă, ele nu sunt scutite de impozit pe venit (conform art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999).
Recursul în anulare este fondat.
Astfel, deşi în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispoziţiile art. 5 din OG nr. 73/1999 şi respectiv la HG nr. 1066/1999, care, deşi confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Ori, faţă de împrejurarea că însăşi Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare evident că şi veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu titlu de ajutoare, în condiţiile art. 31 din lege, decurg din statutul de salariaţi şi, prin urmare, sunt supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
În acest sens sunt şi Normele metodologice pentru aplicarea OG nr. 73/1999, aprobate prin HG nr. 1066/1999 care, referindu-se la art. 5 din ordonanţă, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile, între care şi ajutoarele.
Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgenţă acordat de guvern în situaţii de necesitate şi altele asemenea.
Textul menţionat nu face nici-o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută, prin urmare aceste ajutoare sunt de natură salarială şi conform art. 4 alin. (1) din OG nr. 73/1999 sunt supuse impozitului pe venit.
Prin urmare, aceste ajutoare fiind de natură salarială şi având ca bază de calcul solda brută, urmează a fi impozitate ca orice venit brut.
Pe de altă parte, este de reţinut că în art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 care enumeră veniturile scutite de impozit, figurează doar plăţi compensatorii şi ajutoare calculate în baza soldei lunare nete.
Ori, în speţă, plăţile compensatorii şi ajutoarele acordate reclamanţilor au fost calculate în raport de solda brută şi deci şi din acest punct de vedere aceste venituri erau impozabile.
De altfel, în art. 86 din OG nr. 73/1999 se statuează că se abrogă orice dispoziţie contrară acestei ordonanţe.
În legătură cu constituţionalitatea prevederilor acestui text de lege, este de menţionat că prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat arătând că art. 86 din OG nr. 73/1999 este constituţional menţionând expres că „nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca printr-o lege nouă să fie retrase scutirile acordate printr-o lege anterioară – ordonanţele guvernului emise pe baza unei legi de abilitare au putere de lege până la eventuala respingere de către Parlament".
Astfel fiind faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul în anulare împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia pe care o va casa.
Urmează de asemenea a respinge recursul reclamanţilor împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Hunedoara, ca nefondat, menţinând această sentinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 248 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o casează.
Respinge recursul formulat de reclamanţii F.G. şi M.S. împotriva sentinţei civile nr. 374 din 13 septembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2002. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5059/2002. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
