ICCJ. Decizia nr. 5145/2002. Civil. Drepturi banesti. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5145
Dosar nr. 5131/2002
Şedinţa publică din 3 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10888 din 13 iulie 2001, pronunţată de Judecătoria Constanţa, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.F. şi a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 35.155.879 lei, reprezentând impozit reţinut nejustificat din ajutoarele acordate în temeiul Legii nr. 138/1999, actualizat cu indicele de inflaţie calculat până în luna mai 2001 inclusiv. Au fost respinse celelalte pretenţii, ca nefondate, precum şi cererea pârâtului de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice. A mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 26 iunie 2000 şi potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 la încetarea activităţii a beneficiat de un ajutor egal cu solda brută, corespunzător vechimii de 20-25 ani, dar i s-a reţinut nejustificat impozitul, suma acordată de instanţă reprezentând diferenţa dintre ajutorul cuvenit, neimpozabil şi cel efectiv primit, impozabil.
S-a mai reţinut că plăţile compensatorii acordate în temeiul art. 7 din OG nr. 7/1998 au fost corect impozitate.
Cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice a fost respinsă, cu motivarea că nu există nici un temei juridic, pentru obligarea acestuia la plata drepturilor băneşti ce formează obiectul prezentei cauze.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantul şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Prin Decizia civilă nr. 2145 din 22 noiembrie 2001, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis recursul reclamantului, a modificat în parte sentinţa, în sensul obligării pârâtului şi la plata sumei de 35.527.290 lei, reprezentând diferenţa de impozit reactualizată în funcţie de indicele de inflaţie, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. S-a respins ca nefondat recursul pârâtului şi acesta a fost obligat să plătească reclamantului suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a apreciat că plăţile compensatorii acordate în baza art. 7 din OG nr. 7/1998 se cuveneau reclamantului neimpozitate, suma stabilită în recurs reprezentând diferenţa de impozit, actualizată, iar criticile formulate de pârât au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva hotărârilor pronunţate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că ele au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ele fiind, totodată, şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare se arată că potrivit art. 4 lit. b) din OG nr. 73/1999 sunt supuse impozitării veniturile din salariu, cu care sunt asimilate, conform art. 23 lit. b) din acelaşi act normativ, şi drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, sporurile şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate în temeiul legii.
Scutirea de impozit pe venit este prevăzută de art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăţi compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare, precum şi pentru ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condiţiile de pensie.
Întrucât atât ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, cât şi plăţile compensatorii prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998 au fost stabilite în raport de solda lunară brută şi nu netă, conform art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozit pe venit, deci trebuie supuse impozitării.
Instanţele, prin interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale, au încălcat esenţial legea, pronunţând hotărâri nelegale şi netemeinice.
Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunţate şi în fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recursul în anulare este întemeiat.
Intimatul-reclamant, cadru militar, a fost trecut în rezervă la 26 iunie 2000 şi a beneficiat de măsurile de protecţie socială a personalului militar potrivit art. 1 din OG nr. 7/1998, constând în ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, stabilite în raport de solda lunară brută, precum şi o plată compensatorie egală cu două solde lunare brute, prevăzută de art. 7 din OG nr. 7/1998.
Dispoziţiile legale evocate trebuie raportate la OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ intrat în vigoare la1 ianuarie 2000 şi care în art. 4 prevede că el se aplică veniturilor salariale realizate începând cu acea dată, cu excepţia veniturilor menţionate expres în art. 5 şi art. 6, printre care nu se regăsesc ajutoarele şi plăţile compensatorii ce formează obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, faţă de împrejurarea că Legea nr. 138/1999 şi OG nr. 7/1998 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile băneşti ce se cuvin acestuia în calitate de salariat, apare cu evidenţă că veniturile acordate militarilor cu titlu de ajutoare şi plăţi compensatorii sunt supuse impozitării în condiţiile prevăzute de OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
De altfel, art. 86 alin. (1) din OG nr. 73/1999 cuprinde prevederea expresă conform căreia se abrogă orice dispoziţie contrară menţionatei ordonanţe, ceea ce confirmă, odată în plus, intenţia legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare şi plăţi compensatorii.
Aşadar, recursul în anulare este întemeiat, urmează a se admite, a casa hotărârile atacate şi în fond a respinge acţiunea introdusă de reclamant.
În baza art. 404 alin. (1) C. proc. civ., se va admite cererea formulată de Ministerul Apărării Naţionale şi se va dispune restabilirea situaţiei anterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia de inadmisibilitate a recursului în anulare formulată de reclamantul D.F.
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2145 din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 10888 din 13 iulie 2001 a Judecătoriei Constanţa şi, în fond, respinge acţiunea reclamantului D.F.
Conform art. 4041 C. proc. civ. dispune restabilirea situaţiei anterioare, prin întoarcerea executării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2002. Civil. Pretentii. Recurs în anulare | CSJ. Decizia nr. 515/2002. Civil → |
|---|
