CSJ. Decizia nr. 574/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.574DOSAR NR.1551/2002
Şedinţa publică din 14 februarie 2003
La data de 14 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.7437 din 13 iulie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, deciziei nr.160 A din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, precum şi împotriva deciziei nr.1916 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 ianuarie 2003, iar pronunţarea s-a amânat la 29 ianuarie 2003, 5 februarie 2003, 12 februarie 2003 apoi la 14 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a formulat, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr.59/2001 recurs în anularea sentinţei civile nr.7437 din 13 iulie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, deciziei civile nr.160/18 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III a civilă şi deciziei civile nr.1916 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a civilă.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a precizat că reclamanţii P.V.şi P.A., în calitate de proprietari ai imobilului înstrăinat succesiv nu au făcut dovada că ultima subdobânditoare, M.L.a fost de rea credinţă la încheierea actului juridic.
CURTEA urmează să admită recursul în anulare ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr.7785 din 14 mai 1998 reclamanţii P.V.şi P.A. au chemat în judecată pe pârâţii V.T.I., V.T.M., V.T.G., D.M., D.E., B.V., B.M., M.C., M.I.şi M.L.solicitând anularea certificatului de moştenitor nr.60/27 martie 1998 întocmit pentru succesiunea defunctei V.G., decadată la data de 29 octombrie 1997, acontractelor de vânzare-cumpărare încheiate la 30.03.1998, 4 aprilie 1998, 8 iulie 1998 şi 4 august 1998 pentru apartamentul nr.247 situat în Bucureşti, Şoseaua Pantelimon, nr.225, bl.66, sc.6, et.5, sector 2.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.7437 din 13 iunie 2000 – menţinută prin Decizia civilă nr. 160/18 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a civilă şi Decizia civilă nr.1916 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia aIV a civilă, a admis acţiunea, a constatat nule certificatul de moştenitor şi contractele de vânzare-cumpărare şi a obligat pe pârâta M.L.să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor imobilul în litigiu.
Prin hotărârile pronunţate s-a produs o încălcare esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Din probele administrate în cauză, rezultă că V.G., la data de 26 martie 1993 a vândut reclamanţilor V.P.şi A.P. apartamentul nr.237 din Bucureşti, Şoseaua Pantelimon, nr.225, bl.66, sc.6, et.5, sector 2, cu preţul de 100.000 lei şi şi-a rezervat dreptul de uzufruct viager. Contractul a fost transcris la data de 28 aprilie 1998.
La data de 29 octombtrie 1997 a decedat V.G.; succesorului acesteia, pârâtul V.T.I. i-a fost eliberat certificat de moştenitor la data de 27 martie 1998, prin care s-a constatat că în masa succesorală este inclus apartamentul în litigiu.
La data de 30 martie 1998, pârâtul V.T.I. a vândut apartamentul pârâtului T.V.M.– căsătorit cu V.T.G. - prin act autentic notarial, transcris la data de 31 martie 1998. Pârâţii V.T.M. şi V.T.G. au vândut pârâtului D.M., căsătorit cu D.E., prin act autentic notarial, transcris la data de 15 aprilie 1998 imobilul. Pârâţii D.M. şi D.E. au vândut bunul pârâtului B.V., căsătorit cu B.M., prin act autentic notarial, transcris la data de 25 mai 1998 care ulterior, l-au înstrăinat pârâtei M.C., căsătorită cu M.I. Pârâţii M.C. şi M.I.au vândut apartamentul în litigiu, prin act autentic notarial, transcris la data de 6 august 1998, pârâtei M.L.
În principiu, nemo plus iuris ad allium transferre potest quam ipse habet.
În conflictul de interese dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună credinţă al bunului său imobil este preferat acesta din urmă pentru a asigura securitatea circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice.
Aplicarea principiului aparenţei în drept, a cărui esenţă este exprimată prin adagiul error communis facit jus este subsecventă întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului privind buna credinţă a subdobânditorului.
Potrivit art.1898 alin.2 C.civ. buna credinţă se prezumă.
În speţă, reclamanţii nu au făcut dovada relei credinţe a celor care au dobândit bunul prin acte juridice cu titlu oneros de la pârâtul V.T.I. succesorul proprietarei iniţiale, V.G.
Mai mult, reclamanţii au transcris contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu V.G. la data de 28 aprilie 1998, după ce succesorul acesteia, pârâtul V.T.I., a vândut apartamentul pârâtului V.T.M. prin act autentic şi transcris la data de 31 martie 1998.
Ultima subdobânditoare M.L.a cumpărat imobilul în litigiu după ce a fost obţinut certificatul de sarcini nr.3479/27 iulie 1998, reactualizat la data de 4 august 1998 emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Faţă de considerentele menţionate, CURTEA va admite recursul în anulare, va casaDecizia curţii de apel, vaadmite recursul declarat împotriva deciziei tribunalului, pe care o va casa, vaadmite apelul declarat împotriva sentinţei judecătoriei, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr.1916 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a civilă.
Admite recursul declarat de pârâta M.L.împotriva deciziei nr.160 A din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a civilă.
Admite apelul declarat de pârâta M.L.împotriva sentinţei civile nr.7437 din 13 iunie 2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii P.V.şi P.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 579/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 577/2002. Civil → |
|---|
