ICCJ. Decizia nr. 962/2002. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 962
Dosar nr. 1854/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Caracal, prin sentinţa civilă nr. 779 din 15 februarie 2001, a admis contestaţia formulată de P.E. în contradictoriu cu Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Caracal, judeţul Olt, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1 din 3 ianuarie 2001 emisă de intimat privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei şi a dispus reintegrarea sa în funcţia de contabil şef deţinută anterior, cu plata drepturilor băneşti legal cuvenite.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că unitatea intimată a emis Decizia contestată: la o dată la care contestatoarea era internată în spital, cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 C. muncii (în vigoare la data luării măsurii); după expirarea perioadei de 6 luni de la săvârşirea abaterilor imputate şi respectiv a termenului de 30 de zile de la data la care cel care angajează a luat cunoştinţă de aceste abateri, cu ignorarea art. 100 alin. (2) C. muncii şi ale art. 13 din Legea nr. 1/1970.
Investit cu soluţionarea recursului declarat de intimat, Tribunalul Olt, secţia civilă, l-a respins, prin Decizia nr. 962 din 30 aprilie 2001, confirmând soluţia primei instanţe privind constatarea nulităţii deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei dar numai pentru încălcarea dispoziţiilor art. 146 C. muncii.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ. solicitând casarea lor şi în fond respingerea contestaţiei formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.
În motivarea recursului în anulare se susţine că incidenţa art. 146 C. muncii a fost greşit reţinută de instanţe, în condiţiile în care în "Foaia de observaţie clinică generală" de la Spitalul municipiului Caracal apare modificată data internării, peste cifra 4 apărând cifra 3 îngroşată, contestatoarea nebeneficiind de ajutor social pentru perioada internării; temeiul de fapt al deciziei contestate îl constituie nota de constatare nr. 2536 din 15 decembrie 2000 întocmită în urma controlului efectuat de organele Ministerului Educaţiei Naţionale, măsura concedierii fiind luată în termenul legal, atât în raport de această dată cât şi de aprobarea (cerută de lege având în vedere funcţia celei în cauză) care a fost dată de acelaşi minister la 3 ianuarie 2001.
Recursul în anulare este fondat şi urmează a fi admis în sensul şi pentru considerentele ce succed.
Cu privire la unicul motiv de nulitate a deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei, în considerarea căruia instanţa de recurs a confirmat soluţia primei instanţe, constând din încălcarea dispoziţiilor art. 146 C. muncii, examinarea actelor şi lucrărilor dosarului conduce la concluzia că situaţia de fapt nu a fost pe deplin clarificată.
În adevăr, în "Foaia de observaţie clinică generală" întocmită în Secţia "INT. CRONICI" a Spitalului municipiului Caracal, ziua internării contestatoarei - 3 (ianuarie) apare îngroşată, posibil suprapusă peste cifra 4.
În biletul de ieşire din spital eliberat la 16 ianuarie 2001, se menţionează perioada internării de la "3"ianuarie 2001 (fără nici o modificare) până la 16 ianuarie 2001.
Tot astfel, data internării - "3 I" - este ca atare înscrisă şi în certificatul de concediu medical seria MMPS – 1992 – A. Nr. 9557928 eliberat după externarea contestatoarei.
Pe copia aceluiaşi certificat medical aflat în arhiva unităţii spitaliceşti se găseşte însă o menţiune, fără precizarea datei, potrivit căreia "se anulează acest certificat fiind greşeală", dar nu în privinţa datei (zilei) internării ci pentru motivul că "s-a prezentat adeverinţă de salariat de la soţul bolnavei".
Faţă de cele reţinute, la care se adaugă conţinutul adresei nr. A/3032010 din 24 ianuarie 2001 a Poliţiei municipiului Caracal, în care se menţionează că în evidenţa acestui organ de cercetare se află, în curs, lucrarea penală purtând numărul adresei privind pe P.E., era necesar ca instanţele să cunoască încadrarea în drept a faptei imputată contestatoarei şi modul (soluţia) în care au fost finalizate cercetările penale, sens în care urma a se solicita relaţii organului de cercetare.
Neprocedând astfel, instanţele, lipsite de rol activ, au pronunţat hotărâri nelegale şi netemeinice, impunându-se casarea lor şi reluarea judecăţii în faţa tribunalului, ca instanţă de fond, competent potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) introdusă prin art. I pct. 3 din OUG
În rejudecare, vor fi repuse în discuţie şi examinate şi celelalte motive de nulitate a deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei vizând incidenţa art. 130 alin. (2) C. muncii(luarea măsurii în termen de cel mult o lună de la constatarea "de către conducătorul unităţii (!) a împrejurării care constituie temeiul desfacerii contractului de muncă) şi a art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 (aplicarea sancţiunii nu se va putea face mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii abaterii), sub acest din urmă aspect urmând a se delimita abaterile din anii 1997 şi 1998, constatate în anul 1999, de abaterile pe care aceasta le-ar fi săvârşit cu 6 luni înainte de luarea măsurii de desfacere a contractului de muncă, abateri care trebuie precizate şi demonstrate în concret.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmează a se admite, a se dispune casarea hotărârilor atacate şi a se relua judecata în faţa primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 962 din 30 aprilie 2001 a Tribunalului Olt, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 779 din 15 februarie 2001 a Judecătoriei Caracal şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Olt, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2004.
← CSJ. Decizia nr. 2453/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2451/2002. Civil → |
---|