CSJ. Decizia nr. 971/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.971DOSAR NR.1114/2002
Şedinţa publică din 12 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Administraţia Finanţelor Publice Reghin împotriva deciziei nr.2/A din 10 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta-pârâtă, prin consilier juridic A.L., lipsind intimaţii reclamanţi M.M.şi G.L..
Procedura completă.
Consilier juridic A.L. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea adresată prin intermediul executorilor judecătoreşti şi întocmită în baza Legii nr.10/2001, M.M.şi G.L. au solicitat Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Reghin restituirea în natură a părţii deţinută de această instituţie în imobilul situat în Reghin, str.Petru Maior nr.33, judeţul Mureş. În notificare, solicitanţii M.M.şi G.L. au mai arătat că în situaţia în care instituţia optează pentru păstrarea construcţiei şi a terenului, ei sunt de acord cu obţinerea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti.
Notificarea a avut ca obiect numai porţiunea din imobilul din Reghin, str.Petru Maior nr.33, constând în parter, subsol, curte şi teren aferent, care nu a făcut obiectul Legii nr.112/1995 şi pentru care nu s-au acordat despăgubiri băneşti în temeiul Hotărârii nr.948 din 19 octombrie 1998 pronunţată de Comisia judeţeană Mureş pentru aplicarea Legii nr.112/1995.
Prin dispoziţia nr.32 din 11 mai 2001 Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Reghin a respins ca inadmisibilă cererea numiţilor M.M.şi G.L. privind restituirea în natură a imobilului din Reghin, str.Petru Maior nr.33, judeţul Mureş şi s-a respins ca greşit îndreptată solicitarea aceloraşi petenţi privind acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru acelaşi imobil.
Pentru a emite atare dispoziţie, Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Reghin a motivat că restituirea în natură a nemişcătorului nu este posibilă, deoarece la imobil s-au făcut investiţii pentru modernizare în sumă de 1.382.864.979 lei la nivelul anului 1997 şi că în el funcţionează o instituţie ce are ca activitate colectarea veniturilor statului, iar cu referire la acordarea despăgubirilor, solicitanţii trebuiau să se adreseze Prefecturii Mureş, conform art.36 pct.3 din Legea nr.10/2001.
La data de 6 iunie 2001 M.M.şi G.L. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr.32 din 11 mai 2001 a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Reghin, solicitând anularea acesteia şi, în temeiul art.24 din Legea nr.10/2001, să fie obligată pârâta la emiterea unei oferte de restituire prin echivalent sub forma unor despăgubiri băneşti.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei cu motivarea că, în privinţa cererii de restituire în natură a imobilului sunt aplicabile prevederile art.16 din Legea nr.10/2001, iar opţiunea pentru despăgubiri trebuia înaintată Prefecturii Mureş, conform art.36 din aceeaşi lege.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Mureş, Secţia civilă prin sentinţa nr.279 din 14 septembrie 2001, a admis contestaţia formulată de M.M.şi G.L., a anulat dispoziţia nr.32 din 11 mai 2001 şi a obligat Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Reghin să procedeze la emiterea către contestatori a ofertei de restituire prin echivalent, conform prevederilor art.24 din Legea nr.10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se restituie foştilor proprietari, de regulă, în natură, iar atunci când aceasta nu este posibil, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Contestatorii au urmat procedura impusă de art.21 din lege, în sensul că au notificat unitatea deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art.23 alin.1 să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Cum pârâta a respins ca inadmisibilă cererea contestatorilor de restituire în natură a imobilului, era obligată, în conformitate cu textul citat, să facă o ofertă de restituire în echivalent şi cum şi o atare ofertă a fost refuzată în mod nelegal, a fost admisă contestaţia şi anulată dispoziţia nr.32 din 11 mai 2001, fiind obligată pârâta să se conformeze prevederilor art.24 din Legea nr.10/2001.
Apelul promovat împotriva acestei sentinţe de pârâta D.G.F.P. Mureş – Administraţia Finanţelor Publice Reghin, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.2/A din 10 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Tîrgu Mureş – Secţia civilă.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului în termen legal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – Administraţia Finanţelor Publice Reghin care a criticat hotărârile pronunţate în cauză în temeiul următoarelor motive: în temeiul Legii nr.72/1996 privind finanţele publice recurenta-pârâtă nu este investită cu atribuţiuni în sensul emiterii ofertei prevăzută de art.24 din Legea nr.10/2001; recurenta nu poate stabili valoarea de circulaţie a imobilului atât timp cât nu dispune de un organ specializat în evaluare, iar cererea de restituire se referă la o parte din imobil care a fost transformat prin investiţiile aduse; nu s-a ţinut seama că în temeiul unei hotărâri dată conform Legii nr.112/1995 reclamanţii au primit despăgubiri care s-au referit la întreg imobilul; instanţele au dat o greşită interpretare prevederilor art.24 alin.2 din Legea 10/2001, text care se referă numai la imobilele cu destinaţia de locuinţe, or, imobilul în litigiu are destinaţia de interes public; cererea privind măsurile reparatorii prin acordarea despăgubirilor băneşti trebuia adresată prefecturii, urmând a fi soluţionată conform procedurii prevăzută la capitolul V, respectiv art.36-40 din Legea nr.10/2001.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din notificarea persoanelor îndreptăţite M.M.şi G.L. adresată recurentei-pârâte, precum şi din cuprinsul Dispoziţiei nr.32 din 11 mai 2001, contestată în prezentul litigiu, solicitarea a avut o dublă revendicare: restituirea în natură a parterului, subsolului, curţii şi terenului privind imobilul din Reghin, str.Petru Maior nr.33, judeţul Mureş, deţinut de instituţia pârâtă şi parte pentru care cei doi solicitanţi susţin că nu a făcut obiectul Hotărârii nr.948 din 19 octombrie 1998 a Comisiei judeţene constituită conform Legii nr.112/1995. În situaţia în care restituirea în natură a părţii de imobil deţinută de pârâtă, nu este posibilă în natură, solicitanţii au cerut acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti.
Răspunzând la solicitarea persoanelor îndreptăţite, Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Reghin, prin art.1 din Dispoziţia nr.32/11 mai 2001, a respins, „ca inadmisibilă" cererea de restituire în natură a imobilului deţinut de această instituţie. Este de neînţeles de ce cererea de restituire „este inadmisibilă" cât timp imobilul există în materialitatea sa, iar legea nu prevede ca posibilă o atare soluţie, dar cum solicitarea nu a format obiect al contestaţiei, legalitatea soluţionării ei nu poate intra în controlul judiciar exercitat prin recursul de faţă.
Prin art.2 al aceleeaşidispoziţii, s-a „respins ca greşit îndreptată cererea numiţilor M.M.şi G.L. prin care solicită măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti cu îndeplinirea măsurilor prevăzute de art.36 pct.3 din Legea nr.10/2001".
Soluţia adoptată de instituţia pârâtă, care, refuzând solicitarea principală de restituire a imobilului în natură, nu a emis nici ofertă de restituire prin echivalent sub cuvânt că notificarea a fost greşit îndreptată, este nu numai contrară Legii nr.10/2001, dar contrazice cu evidenţă şi scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestui act normativ, care s-a dorit a fi cât mai cuprinzător, cu aplicare aproape generală, în materia reparării daunelor cauzate cetăţenilor prin preluarea proprietăţilor lor de către puterea instalată la 6 martie 1945. Prin adoptarea acestei legi s-a urmărit reconstituirea dreptului de proprietate privată, fie prin restituirea către foştii proprietari sau succesorii lor a bunurilor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, fie prin instituirea de măsuri reparatorii ori compensatorii în acele cazuri în care restituirea fizică a bunurilor a fost apreciată ca nefiind posibilă.
Desigur că, solicitarea cuprinsă în cererea de notificare poate fi respinsă ca neîntemeiată şi pentru cazul subsidiar când se cer măsuri reparatorii prin echivalent atunci când persoana care a făcut notificarea nu dovedeşte dreptul de proprietate asupra imobilului, când nu şi-a dovedit calitatea de moştenitor, când a formulat notificarea peste termenul defipt de lege ori pentru orice alte motive ce privesc temeinicia notificării, dar nu şi în situaţia în care notificarea a fost greşit îndreptată, deoarece, în caz contrar, persoanele îndreptăţite sunt puse în situaţia nedreaptă de a pierde atât termenul stipulat de art.21 din Legea nr.10/2001, cât şi de a fi decăzute din însuşi dreptul subiectiv de a solicita în justiţie măsuri reparatorii.
Potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art.23 alin.1 să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Conform art.36 alin.3 din aceeaşi lege, în cazul în care persoana îndreptăţită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deţinătoare sau, după caz, primăria va transmite Decizia, respectiv dispoziţia privind oferta de acordare a despăgubirilor băneşti, prefecturii în raza căreia acestea îşi au sediul, în termen de 60 de zile de la primirea notificării. Dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză se va anexa şi o copie a expertizei, iar dacă oferta nu a fost acceptată şi persoana îndreptăţită s-a adresat instanţei se va face această menţiune.
Din coroborarea celor două prevederi legale rezultă că: din termenii imperativi folosiţi, în situaţia în care restituirea în natură nu este aprobată ori posibilă, unitatea deţinătoare a bunului trebuie să emită întotdeauna o dispoziţie privind oferta de acordare a despăgubirilor băneşti, afară de cazurile când notificarea este respinsă pentru motivele de netemeinicie indicate, exempli gratia, mai sus; Sarcina sesizării prefecturii revine nu numai persoanei îndreptăţite, ci şi persoanei juridice notificate deţinătoare a imobilului în toate cazurile când restituirea în natură nu este aprobată ori nu este posibilă; soluţia de respingere a solicitării subsidiare de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pe motiv că notificarea a fost „greşit îndreptată", aşa cum a procedat în speţă instituţia pârâtă, nu este legal posibilă.
Împrejurările legate de activitatea recurentei-pârâte ce se desfăşoară potrivit Legii nr.72/1994 ori cele privind dificultatea probatorie în a se stabili valoarea imobilului, nu puteau justifica respingerea ofertei de acordare a despăgubirilor băneşti, ofertă ce va avea drept obiect numai porţiunea din imobilul deţinut de pârâtă ce nu a intrat sub incidenţa Legii nr.112/1995 şi numai în măsura în care reclamanţilor nu li s-au acordat şi nu au primit măsuri reparatorii conform acelei legi.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâtei se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Administraţia Finanţelor Publice Reghin împotriva deciziei nr.2/A din 10 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 976/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 969/2002. Civil. Actiune în revendicare.... → |
|---|
