CSJ. Decizia nr. 976/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia Nr. 976DOSAR Nr. 3465/2002
Şedinţa publică din 12 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul generalîmpotriva deciziei nr. 177 din 25aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentatrecurentul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, reprezentat de consilier juridic O.O.şi intimata reclamantă R.L., prin avocat G.D..
Procedura completă.
Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului , astfel cum a fost formulat.
Avocat G.D. cere respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 18375/1998, reclamanta R.L.a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul general şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând să se constate inaplicabilitatea Decretului nr.92/1950 cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. Răspântiilor nr. 29, sector 2 , constând în nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1 şi 2 din decret, neconstituţionalitatea acestui act normativ în raport cu Constituţia din 1948 şi încălcarea dispoziţiilor formale de validare a normei şi, pe cale de consecinţă, să se constate că în calitate de unică moştenitoare a defunctei R.M., reclamanta este proprietara imobilului în litigiu.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul a aparţinut autoarei sale R.M. , în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16579/23.05.1935 şi transcris la aceeaşi dată sub nr. 9892 la Tribunalul Ilfov –Secţia notariat.
Prin Decretul nr. 92/1950, contrar prevederilor art.II , imobilul a intrat în proprietatea statului.
Prin sentinţa civilă nr. 11946 din 20.09.1999 , Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoareaTribunalului Bucureşti.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 154/F din 2 februarie 2001, a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti; s-a constatat inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 570 mp şi construcţie, alcătuită dinsubsol, parter, etaj şi pod, precum şi că reclamanta este proprietara acestuia.
Pentru a ajunge la această soluţie, tribunalul a reţinut că autorii reclamantei erau exceptaţi de la naţionalizare, conform art. II din Decretul 92/1950, fiind întrunite şi cerinţele art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Municipiul Bucureşti, prin Primarul general a formulat apel împotriva acestei sentinţe, pe care, însă, nu l-a motivat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 177 din 25.04.2002 , a respins ca nefondat apelul.
Procedând la examinarea fondului litigiului, conform art. 292 al.2 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că prima instanţă, în mod legal a admis acţiunea, deoarece autorii reclamantei făceau parte din categoriile sociale exceptate de la naţionalizare, potrivit art. II din Decretul 92/1950; acest fapt a reieşit din cuprinsul sentinţei nr. 5813/1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, depusă la dosar, prin care a fost admisă o acţiune anterioară, cu aceleaşi capete de cerere, dar pronunţată în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor.
Astfel, instanţa de apel a considerat că acţiunea cu cele două capete de cerere este admisibilă şi întemeiată şi a respins apelul ca nefondat, menţinând soluţia primei instanţe.
Soluţia curţii de apel a fost atacată cu recurs de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, care, în esenţă, a susţinut faptul că Decizia nu cuprinde nici o motivare referitoare la excepţia invocată de pârât referitoare la inadmisibilitatea acţiunii faţă de dispoziţiile art. 111 C.proc.civ., în sensul că, deşi obiectul cauzei este o acţiune înconstatare, motivarea este specifică acţiunii în revendicare; s-a mai arătat că la data judecării cauzei, reclamanta a fost reprezentată de avocat şi nude mandatară,aşa cum s-a consemnat în practicaua deciziei, că reclamanta nu deţine posesia imobilului, că, referitor la apartamentele nr. 1 şi 2 de la parter şi nr. 4 de la etaj, reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece apartamentele au fost vândute şi aceasta nici nu a făcut dovada că este unica moştenitoare a numitei M.B., precum şi faptul că instanţa nu i-a pus în vedere reclamantei să certifice actelede la dosar„ conform cu originalul" şi nu au fost prezentate nici originalele acestor înscrisuri.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte susţinerea că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 111 C.proc.civ., este de observat faptul că prezenta acţiune este o acţiune în constatare iar nu în realizare.
Acţiunile în constatare sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte să se constate existenţa sau inexistenţa unui anumit raport juridic între părţi; ele au un caracter limitat, subsidiar ( prin comparaţie cu cele în realizare ) şi nu sunt susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin intermediul executării silite.
Este cazul în speţă: reclamanta urmăreşte constatarea inexistenţei oricărui drept real al Municipiului Bucureşti sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti asupra imobilului.
Cum, prin sentinţa civilă nr. 5813 din 19.05.1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, s-a admis cererea de constatare a inexistenţei titlului statului în contradictoriu cu Ministerul de Finanţe, reclamanta a urmărit, prin prezenta acţiune şi rezolvarea problemei existenţei sau inexistenţei vreunui drept real al Municipiului Bucureşti, precum şi inaplicabilitatea Decretului 92/1950asupra imobilului în litigiu , în condiţiile în care autorii săi erau exceptaţi de la naţionalizare în condiţiile art.II din acest decret.
Referitor la susţinerea că reclamanta nu ar avea caliate procesuală activă, nici această criticănu poatefi primită; la dosarul cauzei au fost depuse înscrisurile ce atestă faptul că autoarea reclamantei, R.M., mama sa adoptivă, a fost proprietara imobilului, legătura de filiaţie dintre aceasta şi reclamantă, respectiv actul de adopţie, acte de stare civilă, certificatele de moştenitor de pe urma defunctului său tată şi a defunctei sale mame, concluzia ce se desprinde din cuprinsul acestora fiind că reclamanta este unică moştenitoare.
Faptul că la data judecării cauzei reclamanta a fost reprezentată de avocat, şi nu de mandatară, nu prezintă nici o relevanţă juridică ,fiind vorba eventual de o eroare materială, iar critica privindlipsa certificăriide către avocat, a actelor depuse, este, de asemenea, neîntemeiată ,de vreme ce , la dosar au fost depuse, în repetate rânduri şi prezentate părţilor,copii ale actelor legalizate , nefiind contestate.
Întrucât ambele instanţe au reţinut în mod corectfaptul că acţiunea este admisibilă şi întemeiată, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins.
PENTRUACESTEMOTIVE
ÎNNUMELELEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 177 din 25 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 975/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 971/2002. Civil → |
|---|
