ICCJ. Decizia nr. 969/2002. Civil. Actiune în revendicare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 969
Dosar nr. 2619/2002
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 30 martie 1998 H.L. şi H.C.C. au chemat în judecată Statul Român prin Municipiul Braşov, reprezentat de primar, pe R.A. R. Braşov şi S.C. C. S.A. Braşov pentru a se constata, prin hotărâre judecătorească declaratorie, existenţa dreptului de proprietate a antecesorului lor, H.D. C., asupra imobilului din Braşov, identic cu p.t. nr.9098/4/1/III, 9098/4/2/2/III, 9098/3/2/III, 9098/4/2/1/IV, 9098/4/2/2/IV şi 9098/3/2/IV din CF 19699 Braşov (A 4 şi A 5). Totodată, au cerut ca instanţa să declare nevalabilitatea titlului de preluare a bunului de către stat, să dispună radierea înscrierii acestuia în cartea funciară şi să oblige pe pârâţi să-i restituie în deplină proprietate şi posesie imobilul, respectiv apartamentele nr. 3 şi nr. 4, aflate în componenţa acestuia.
În cauză, I.G. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâţilor, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor. Totodată, a cerut să se constate că titlul statului este valabil deoarece se întemeiază pe dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 4/1973 şi nu ale Decretului nr. 223/1974, cum din eroare s-a făcut înscrierea în cartea funciară şi că, în baza Legii nr. 112/1995, a dobândit prin convenţie de vânzare-cumpărare, încheiată sub nr. 691, la 13 martie 1997, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 4.
La cererea de intervenţie, reclamanţii au răspuns printr-o cerere reconvenţională prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului nr. 691 din 13 martie 1997 întrucât reprezintă o vânzare a lucrului altuia.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr.1438 din 24 ianuarie 2000, a admis în parte acţiunea principală şi a constatat greşita intabulare a statului în baza Decretului nr. 223/1974. Deasemenea,a constatat că reclamanta H.L. a redobândit, în baza Legii nr. 112/1995, o parte din aparamentul nr. 3. Totodată a obligat pe pârâţi să le restituie reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr.4, situat la demisolul imobilului.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă cererea de intervenţie formulată de I.G. şi respinsă cererea reconvenţională a reclamanţilor, instanţa constatând existenţa dreptului de proprietate al intervenientei asupra unei părţi din apartamentul nr.3, dobândit prin efectul aparenţei în drept.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 584 din 14 martie 2001, a admis apelul reclamanţilor şi, schimbând parţial sentinţa, a înlăturat din dispozitiv constatarea că reclamanta H.L. a redobândit o parte din apartamentul nr. 3. Totodată, a fost admis apelul pârâtei Primăria Municipiului Braşov cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată şi a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 861 din 8 iunie 2001 a admis recursul reclamanţilor şi, modificând hotărârile atacate, a admis în parte acţiunea principală în sensul că, stabilind că proprietarul imobilului este H.D.C., antecesorul reclamanţilor, a desfiinţat titlul statului. Totodată, a dispus radierea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a statului şi a constatat că actul de vânzare-cumpărare nr. 691 din 13 martie 1997 este lovit de nulitate absolută.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, capătul de cerere privind revendicarea faţă de pârâtul Municipiul Braşov precum şi recursul acestui din urmă pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că intabularea statului în baza Decretului nr. 223/1974 nu este reală şi are ca efect desfiinţarea titlului cu consecinţa radierii înscrierii, ca fiind eronată. Cât priveşte înstrăinarea unei părţi din apartamentul nr. 3, instanţa de recurs a conchis că este lovită de nulitate absolută, pentru cauza ilicită dedusă din împrejurarea că pe contractul de închiriere a subdobânditorului, locatorul a făcut menţiunea „fără titlu". Acest lucru înseamnă că părţile au fost în cunoştinţă de cauză că bunul aparţine reclamanţilor, intervenienta I.G. fiind, ca atare, un cumpărător de rea-credinţă.
La data de 10 iunie 2002 împotriva acestei decizii, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare pentru motivul de reformare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., arătând că prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată, a susţinut că hotărârea atacată este şi vădit netemeinică.
Respectiv, instanţa de recurs a ignorat că titlul statului, constituit în baza art. 56 din Legea nr. 4/1973 este un titlu valabil, că reclamantei H.L. i s-a restituit, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 112/1995 demisolul imobilului (inclus în apartamentul nr. 3) şi că, în această împrejurare, după expirarea termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, a fost încheiat, cu bună-credinţă contractul de vânzare-cumpărare nr. 691 din 13 martie 1997. Menţiunea „fără titlu" făcută de locator pe contractul de închiriere al intervenientei, fiind nereală, a fost anulată şi nu poate conduce, ea singură, la concluzia că subdobânditorul (intervenienta) a fost de rea-credinţă. În consecinţă, a cerut admiterea recursului în anulare şi, pe fond, respingerea recursului reclamanţilor, ca nefondat.
Recursul în anulare este întemeiat.
Din examinarea reglementărilor cuprinse în art. 37 din Decretul-Lege nr. 115/1938 rezultă că suspendarea publicităţii cărţii funciare este admisă şi poate fi opusă terţilor subdobânditori, numai în cazurile prevăzute de art. 34 pct. 1 şi 2, când titlul de dobândire al autorului imediat este lovit de un viciu iniţial. În cazul prevăzut de art. 34 pct.3, când titlul dobânditorului imediat fiind perfect valabil „ab initio", se poate cere rectificarea înscrierii pentru cauze posterioare dobândirii dreptului înscris. În acest din urmă caz, publicitatea cărţii funciare nu este suspendată faţă de terţul care a dobândit un drept real, prin act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se cu bună credinţă pe cuprinsul cărţii funciare. Contrar, s-ar aduce o gravă atingere siguranţei tranzacţiilor, fiind admis că terţul nu putea şti dacă în momentul dobândirii dreptului publicitatea cărţii funciare era sau nu suspendată cu privire la acest drept.
Or, în speţă, statul a preluat dreptul de proprietate asupra apartamentelor din litigiu, în baza art. 56 din Legea nr. 4/1973, ca urmare a dezmembrării imobilului, în aprilie 1974, în mai multe apartamente, când fostul proprietar H.C., antecesorul reclamanţilor, a optat pentru apartamentul nr. 2 (situat la parterul imobilului din litigiu), celelalte apartamente fiind preluate cu plata unor despăgubiri şi închiriate, apoi, altor persoane. În aceste condiţii, nefiind făcută dovada că titlul statului, fondat pe dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 4/1973, era afectat de un viciu iniţial şi nici că a fost desfiinţat pentru cauze posterioare dobândirii dreptului înscris, rezultă, indubitabil, că este un titlu valabil. Ca atare, în momentul încheierii actului de înstrăinare atacat, publicitatea cărţii funciare nu era suspendată. Desigur în speţă, fiind săvârşită o eroare materială, imputabilă funcţionarului de carte funciară care în loc de „art. 56 din Legea nr. 4/1973", a scris „Decretul nr. 223/1974", s-ar putea concepe existenţa unei suspendări, dar acest lucru numai în ipoteza formulării unei eventuale cereri de îndreptare a înscrierii, fondată pe dispoziţiile art. 41 din Decretul-Lege nr. 115/1958. O, asemenea cerere însă nu există. Nu mai puţin, ea ar fi lipsită de relevanţă, cât timp titlul statului, ca fundament al intabulării, nu putea fi desfiinţat decât pentru cauze concomitente ori posterioare, nu şi prin eroarea materială strecurată în cartea funciară.
În consecinţă, soluţia atacată cu recurs în anulare, care pentru o simplă eroare grosieră de înregistrare în cartea funciară a desfiinţat titlul vânzătorului, este vădit nelegală şi netemeinică. Corelativ, este greşită şi soluţia de desfiinţare a titlului subdobânditorului întrucât, în acest caz, „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis" şi conceptul de „rea credinţă" care fundamentează soluţia atacată sunt fără aplicare.
Aşa fiind, se impune admiterea recursului în anulare aşa cum a fost formulat.
Dispoziţia instanţei de recurs privind respingerea apelului Municipiului Braşov, ca nefondat, urmează a fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează în parte, Decizia nr. 861 din 8 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi respinge recursul declarat de reclamanţii H.L. şi H. C. împotriva deciziei nr. 584 din 14 martie 2001 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 971/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 941/2002. Civil → |
|---|
