CSJ. Decizia nr. 1057/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1057
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la 6 noiembrie 2001 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. g) C. proc. civ. a transmis instanţei cererea formulată de P.L. de punere sub interdicţie a numitei K.J., solicitând în temeiul art. 30 din Decretul nr. 32/1954 respingerea cererii.
S-a ataşat dosarul întocmit în urma audierii martorilor, care au relatat despre comportamentul lipsit de discernământul al numitei K.J.
S-a mai arătat însă că în cauză nu s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică datorită imposibilităţii de a transporta persoana.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă 1809 din 3 decembrie 2001 a respins cererea de punere sub interdicţie considerând că în lipsa unei expertize medico-legale nu se poate lua o asemenea măsură.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia 221 A din 10 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta K.J. împotriva încheierii din 15 martie 2002 pronunţată în dosarul 7806/2001 al Tribunalului Bucureşti prin care i s-a respins ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei 1809 din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti în sensul înlocuirii cuvintelor „daune materiale" cu daune morale.
Soluţia respingerii a fost motivată de împrejurarea că apelul reiterează în fapt neînţelegerile existente între părţi şi nu sunt invocate greşeli ale instanţei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs K.J.
Recursul nu a fost structurat conform prevederilor art. 303 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că motivarea recursului va cuprinde arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor, fiecare în parte.
Analizând petiţia prin prisma motivelor admise de lege în această cale de atac se constată că aceasta este neîntemeiată urmând a se respinge.
Părţile din acest proces sunt fiică – petiţionara şi mamă – persoana bolnavă pentru care s-a solicitat punerea sub interdicţie.
Urmare respingerii cererii de punere sub interdicţie s-a admis în parte cererea intimatei K.J. de îndreptare a erorii materiale şi s-a dispus îndreptarea acesteia în sentinţa civilă 1809 din 3 decembrie 2001 în sensul că s-a înlocuit cuvântul „bolnavă" cu „pârâta".
După această modificare aceeaşi intimată a solicitat o altă rectificare în sensul de a se înlocui din încheierea de îndreptare termenul daune „materiale" şi „morale".
Tribunalul în mod corect a respins această din urmă cerere.
Nici în cuprinsul sentinţei civile nr. 1809/2001 nici în încheierea de îndreptare din 26 februarie 2002 nu se face vorbire de „daune materiale sau morale".
Termenul „eroare materială" este cel folosit de C. proc. civ. în art. 280 şi a stat la baza admiterii cererii de îndreptare a unei erori materiale din sentinţă în sensul că s-a consemnat iniţial bolnav în loc de pârâtă.
Recursul nefiind fondat, urmează a se respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta K.J. împotriva deciziei nr. 221 A din 10 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6582/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5364/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
