ICCJ. Decizia nr. 6582/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6582
Dosar nr. 10593/2003
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 iulie 2001 reclamantele A.M., A.N. şi M.E. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos, judeţul Dolj solicitând obligarea acestora să-i restituie în natură imobilul situat în comuna Vîrvoru de Jos compus din teren în suprafaţă de 1400 mp şi o casă de locuit.
A fost indicat ca temei juridic al cererii dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 482 din 26 noiembrie 2002 a admis în parte contestaţia precizată şi a dispus acordarea de despăgubiri băneşti reclamantelor în sumă de 311.453.701 lei pentru imobilul din comuna Vîrvoru de Jos compus din 1400 mp teren, casă cu trei camere, grajd, magazie. Din despăgubirile acordate, se va scădea suma de 10.154 lei primită de autorul reclamantelor în anul 1965, sumă ce va fi reactualizată la data plăţii.
Totodată a fost respinsă cererea reclamantelor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a avut în vedere că la data de 20 iunie 2002 reclamantele şi-au precizat contestaţia în sensul că solicită în principal restituirea în natură a imobilului în litigiu iar în subsidiar acordarea de despăgubiri băneşti în sumă de 300.000.000 lei întrucât suma de 50.000.000 lei oferită de primărie este derizorie.
Pe parcursul procesului, la data de 14 octombrie 2002 a decedat reclamanta A.M., contestaţia acesteia fiind continuată de reclamantele A.N. şi M.E. în calitate de moştenitoare ale acesteia.
În cauză s-a efectuat o expertiză de ing. OG
Din probele administrate, tribunalul a reţinut că autorul reclamantelor A.C. a figurat în registrul agricol în perioada 1959-1963 cu o casă de locuit, grajd şi magazie în comuna Vîrvoru de Jos, judeţul Dolj.
Prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 a fost expropriat şi trecut în proprietatea statului imobilul compus din 592 mp teren împreună cu o construcţie de 78,4 mp aparţinând lui A.C. în scopul amenajării unui dispensar medical în comuna Vîrvoru de Jos.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că în continuarea imobilului expropriat, în care funcţionează dispensarul medical, s-a construit o adăugire compusă din şapte camere.
În aceste condiţii, instanţa de fond a stabilit că imobilul în litigiu a fost transformat aşa încât a devenit un imobil nou faţă de cel preluat, iar reclamantele sunt îndreptăţite să primească măsuri reparatorii în echivalent conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Totodată s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat în lipsa unui titlu valabil în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001 deoarece decretul de expropriere nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
Prin dispoziţia nr. 14 din 5 iulie 2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de Jos s-a oferit reclamantelor despăgubiri băneşti în sumă de 15.000.000 lei pentru terenul intravilan şi 35.000.000 lei pentru casa de locuit, sume pe care reclamantele le-au considerat derizorii şi au formulat contestaţia de faţă.
Instanţa a considerat că oferta de despăgubiri nu corespunde valorii reale a imobilului preluat abuziv, aceasta fiind estimativă şi neavând la bază un raport de expertiză în condiţiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Din lucrarea de expertiză efectuată în cauză, rezultă că valoarea totală a imobilului compus din 1400 mp teren, casă de locuit compusă din 3 camere, garaj şi magazie (ultimile două fiind în prezent demolate) este de 311.453.701 lei.
Referitor la teren, s-a reţinut că din adeverinţa nr.282/1991 reiese că A.C. a figurat în registrul agricol cu 0,14 ha. curte, astfel că diferenţa dintre aceşti 1400 mp şi cei 952 mp teren expropriaţi, a fost preluată de stat în lipsa oricărui titlu.
În concluzie, tribunalul a stabilit că reclamantele nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut autorului lor faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel că va fi menţinută oferta de despăgubiri făcută de deţinătorul imobilului prin dispoziţia nr. 14/2001, dar va fi modificat cuantumul acestora de la 50.000.000 lei la 311.453.701 lei, sumă din care va fi scăzută despăgubirea de 10.154 lei primită de A.C. în anul 1965, sumă ce va fi reactualizată la data plăţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele A.N. şi M.E. precum şi D.G.F.P. Dolj.
Reclamantele, în apelul promovat au criticat hotărârea instanţei de fond în sensul că trebuia să se dispună reactualizarea ambelor sume la data plăţii şi au precizat că sunt îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului deoarece dispensarul medical poate funcţiona în încăperile construite ulterior şi nu în întreaga clădire.
Pârâta D.G.F.P. Dolj a susţinut că sentinţa tribunalului este nelegală întrucât scopul exproprierii a fost atins, statul a devenit proprietarul imobilului, iar vechiul proprietar a primit despăgubiri, astfel încât acţiunea este prematură.
Prin Decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamantele A.N. şi M.E. şi pârâta D.G.F.P. Dolj şi a fost anulată sentinţa nr. 482 din 26 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj.
Cauza a fost reţinută pentru rejudecare în vederea efectuării unei cercetări locale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a avut în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001, în principal, imobilele urmează să fie restituite în natură şi numai dacă această măsură nu este posibilă se oferă despăgubiri. Că, din raportul de expertiză rezultă că cele două construcţii pot fi delimitate fizic prin izolarea uşii de la camera 3, iar construcţia nouă nu este echivalentă cu un imobil nou faţă de cel preluat.
S-a efectuat cercetarea locală la data de 18 iunie 2003, constatările fiind consemnate în procesul-verbal aflat la fila 28 dosar apel.
Rejudecând procesul, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 166 din 27 iunie 2003, a admis acţiunea reclamantelor A.N. şi M.E. şi a obligat pârâta Primăria Vîrvoru de Jos să restituie acestora în natură imobilul compus din camerele identificate sub nr. 1,2,3,4 şi 5 din schiţa la raportul de expertiză OG (partea veche a imobilului) şi terenul aferent în suprafaţă de 842,67 mp situat în comuna Vîrvoru de Jos, restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru, urmând să rămână în proprietatea acesteia.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri s-au avut în vedere constatările cercetării locale prin care s-a reţinut că imobilul preluat de la autorul reclamantelor există în natură, însă nu întreaga clădire este necesară funcţionării în bune condiţii a dispensarului în care prestează activitate doar un medic de familie în timp ce cabinetul stomatologic nu funcţionează.
Că, activitatea medicală ce se desfăşoară în prezent poate avea loc doar în spaţiul construit de Consiliul Local Vîrvoru de Jos în anii 1972-1974, făcând posibilă restituirea în natură a imobilului preluat.
Totodată, s-a mai constatat că adăugirea edificată de Consiliul Local Vîrvoru de Jos are intrare separată şi nu afectează curtea şi imobilul vechi preluat de la autorul reclamantelor.
Referitor la terenul aferent construcţiei noi poate fi constituit un drept de superficie în favoarea Consiliului Local Vîrvoru de Jos pentru folosinţa în continuare a dispensarului uman, iar reclamantelor să le fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a mai precizat că deşi întregul imobil a fost înscris în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public, nu există o hotărâre de guvern în acest sens.
Faţă de considerentele expuse şi reţinând că principiul prevalent al Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, instanţa de apel a admis acţiunea reclamantelor şi a dispus restituirea în natură a imobilului vechi şi a terenului aferent în suprafaţă de 842,67 mp situat în comuna Vîrvoru de Jos, restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru de Jos urmând să rămână în proprietatea acesteia.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs atât reclamantele cât şi pârâţii D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos.
- Recurentele-reclamante A.S.N. şi M.E. consideră nelegală Decizia instanţei de apel şi invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, deşi expertul a constatat că magazia şi garajul imobilului au fost demolate, iar materialele rezultate au fost folosite pentru noua construcţie, instanţa nu s-a pronunţat şi nu a stabilit despăgubirile cuvenite cu toate că expertul le-a evaluat.
În aceeaşi situaţie se află şi diferenţa de teren aferentă construcţiilor noi (diferenţa dintre 1400 mp şi 842,67 mp) cu privire la care instanţa a stabilit un drept de superficie, deşi nu a fost investită cu o asemenea cerere şi nu s-a preocupat de dreptul de proprietate al recurentelor.
Totodată, recurentele menţionează că instanţa a încălcat principiile ce guvernează Legea nr. 10/2001 şi nu a stabilit despăgubirile cuvenite pentru terenul rămas pârâtei şi pentru materialele folosite din demolarea construcţiilor vechi pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin exproprierea imobilului.
- În recursul declarat de D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice se invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că admiţând în parte acţiunea reclamantelor s-a produs o îmbogăţire fără just temei a acestora câtă vreme instanţa nu a dispus restituirea despăgubirilor în sumă de 10.154 lei, primite de autorul reclamantelor, actualizate la data plăţii.
- Recurentul-pârât Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos consideră nelegală Decizia pronunţată de instanţa de apel în raport de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se menţionează că prin admiterea acţiunii şi restituirea în natură a unei părţi din imobilul în litigiu, instanţa a încălcat HG nr. 965/2002, anexa 100, poziţiile 7 şi 8 din care rezultă că imobilul face parte din domeniul public al comunei Vîrvoru de Jos.
De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul expropriat a fost folosit pentru dispensarul medical al comunei, unde se desfăşoară o activitate de interes public pentru cele 8 sate arondate acestuia şi este exceptat de la restituirea în natură. Faptul că în prezent cabinetul stomatologic nu funcţionează, nu înseamnă că în cel mai scurt timp nu va fi redeschis, mai ales că este dotat cu aparatură specifică.
Prin preluarea curţii (cei 842,67 mp teren) de către reclamante, dispensarul va fi lipsit de singurul grup sanitar cu care este dotat.
Totodată, recurentul precizează că primăria nu are calitate procesuală conform Legii nr. 215/2001, această calitate având-o primarul şi consiliul local ca organ al administraţiei publice locale.
Recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este de necontestat că imobilul situat în comuna Vîrvoru de Jos, compus din teren în suprafaţă de 1400 mp, casă de locuit, garaj şi magazie a aparţinut lui A.C., autorul recurentelor-reclamante, de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 în scopul amenajării unui dispensar medical în comună.
Scopul exproprierii a fost atins şi în continuarea clădirii vechi, primăria a construit mai multe camere pentru buna funcţionare a dispensarului.
Prin HG nr. 965/2002, imobilul în litigiu a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al comunei Vîrvoru de Jos, judeţul Dolj.
Autorul reclamantelor A.C. a primit la momentul exproprierii despăgubiri în sumă de 10.154 lei.
La notificarea adresată de recurentele-reclamante conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin dispoziţia nr. 14 din 5 iulie 2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de Jos s-a propus acordarea unor despăgubiri în sumă de 15.000.000 lei pentru terenul intravilan şi 35.000.000 lei pentru construcţii.
Considerând derizorii despăgubirile, recurentele-reclamante prin contestaţia de faţă au solicitat în principal restituirea în natură a imobilului şi în subsidiar (precizările din 20 iunie 2002) despăgubiri în sumă de 300.000.000 lei.
În faţa instanţei de fond s-a efectuat o expertiză de ing. OG care a răspuns şi la obiecţiuni.
Din această lucrare rezultă că în imobilul în litigiu atât construcţia veche cât şi cele şapte încăperi construite în prelungire de către primărie funcţionează un dispensar medical uman. Evaluând terenul de 1400 mp, construcţia veche, magazia şi garajul (demolate în prezent) expertul a stabilit suma de 311.453.701 lei.
Nelegal, instanţa de apel a stabilit că imobilul în litigiu (deşi poate fi separată construcţia nouă faţă de cea veche) respectiv partea de construcţii vechi şi terenul aferent se impune a fi restituit recurentelor –reclamante întrucât întreg imobilul este folosit ca dispensar medical uman, obiectiv ce se încadrează în dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi este exceptat de la restituirea în natură.
Sub acest aspect este fondat recursul declarat de Consiliul Local Vîrvoru de Jos.
Întrucât restituirea în natură nu poate avea loc în cauză, recurentele-reclamante au vocaţie de a primi măsuri reparatorii, astfel că în mod corect s-a stabilit această modalitate prin dispoziţia nr. 14/2001 emisă de primar.
Despăgubirile reale pentru acoperirea prejudiciului produs prin expropriere sunt cele stabilite de expertul OG şi în care s-au inclus şi construcţiile demolate.
Ca atare, despăgubirile ce se cuvin recurentelor sunt în sumă de 311.453.701 lei aşa cum şi-au precizat capătul subsidiar din acţiune şi sub acest aspect şi recursul acestora apare ca nefondat.
Din aceste despăgubiri urmează a se scade valoarea reactualizată, la data plăţii, a sumei de 10.154 lei primită de autorul reclamantelor la momentul exproprierii aşa cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Din această perspectivă se priveşte ca fondat şi recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că în cauză, în calitate de pârât a fost chemat în judecată Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos, astfel că motivul de casare referitor la lipsa calităţii procesuale a Primăriei comunei Vîrvoru de Jos este neavenit întrucât această entitate administrativă nu a fost parte în proces.
Faţă de cele ce preced şi considerând fondate numai criticile întemeiate în cele trei recursuri pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ va admite recursurile, va casa Decizia nr. 166 din 27 iunie 2003 precum şi Decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003 pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi în fond va respinge ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamante şi pârâta D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei civile nr. 482 din 26 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj pe care o va păstra ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele A.S.N. şi M.E., precum şi recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Dolj, şi Consiliul local al comunei Vîrvoru de Jos împotriva deciziei civile nr. 166 din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia nr. 166 din 27 iunie 2003, precum şi Decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003, pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi în fond respinge, ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamante şi pârâta D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei civile nr. 482 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6616/2003. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1057/2003. Civil → |
|---|
