ICCJ. Decizia nr. 1206/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1206

Dosar nr. 4257/2003

Şedinţa publică din 11 februarie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 iulie 2002 reclamanta HG a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i restituie sumele de bani încasate ca urmare a reţinerii procentului de 7 % din salariul lunar cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale la data executării hotărârii.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei, în nume propriu şi ca reprezentant al pârâtului Tribunalul Harghita, a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a ambilor pârâţi. Pe fond, s-a cerut respingerea acţiunii cu motivarea că reclamanta, cetăţean român cu domiciliul în ţară, are dreptul la asistenţă medicală gratuită dacă face dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., deoarece contribuţia de asigurări sociale de sănătate s-a făcut în baza legii şi a Contractului de asigurarea încheiat de reclamantă cu casa de asigurare.

Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 996 din 14 august 2002, a admis acţiunea reclamantei şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat CASA OPSNAJ să-i restituie reclamantei, în locul pârâţilor, suma de 4.239.356 lei cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7 % lunar, pentru perioada ianuarie 2000-martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform OG nr. 9/2000 de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei.

Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi.

Soluţia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 960/R din 15 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi de chemata în garanţie CASA OPSNAJ.

Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, la data de 30 iulie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare, susţinând că hotărârile judecătoreşti recurate au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

În dezvoltarea recursului în anulare se susţine că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul asigurării de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4, prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţă în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuţiei.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei, ar fi menţionat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de la plata contribuţiei şi pe magistraţii, respectiv personalul auxiliar de specialitate, şi cum nu a făcut o atare menţiune, se deduce intenţia că şi această categorie nu poate fi scutită de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asiguraţii să plătească lunar o contribuţie pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din acelaşi act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei şi anume: copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 şi art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate şi anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor medical potrivit Legii nr. 67/1995.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia, copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.

La pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.

Din interpretarea dispoziţiilor legale citate rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.

Reclamanta a încheiat un contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care a cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligaţia de a reţine şi vira contribuţia de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunţate în cauză în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii promovată de reclamanta HG, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 960/R din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 996 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita. Respinge ca nefondate acţiunea reclamantului şi cererea de chemare în garanţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1206/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare