ICCJ. Decizia nr. 1223/2003. Civil. CONFLICT NEGATIV DE COMPETENTA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1223
Dosar nr. 13561/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 iulie 2003, H.T. a chemat în judecată pe G.D. şi B.C.R., sucursala Marghita, judeţul Sălaj, pentru a fi obligaţi să-i plătească suma de 908.976.570 lei daune interese.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este beneficiarul unei cote părţi de ½ din creanţa stabilită prin Decizia civilă nr. 141 din 12 septembrie 1993 a Tribunalului Bihor, plătită necuvenit pârâtului G.D., în calitate de cocreditor, de către pârâta B.C.R., sucursala Marghita, ca terţ poprit. A precizat că este vorba de o creanţă divizibilă şi că plata acesteia a fost făcută în baza unui mandat revocat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1076 C. civ.
Judecătoria Şimleu Silvaniei, prin sentinţa civilă nr. 1002 din 17 septembrie 2003, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sălaj care, la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 2689 din 24 octombrie 2003 s-a declarat necompetent şi, constatând că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competenţă a înaintat dosarul instanţei în drept să pronunţe regulatorul de competenţă.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 54 din 12 noiembrie 2003, a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Şimleu Silvaniei, cu motivarea că în cauză operează criteriul valoric prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Împotriva hotărârii date asupra conflictului de competenţă a declarat recurs pârâtul G.D., bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că întrucât la origine litigiul are ca obiect plata unor drepturi patrimoniale de proprietate intelectuală, competenţa de primă instanţă aparţine tribunalului (şi nu judecătoriei).
Recursul este nefondat.
Este adevărat că dreptul de creanţă dedus judecăţii îşi are sorgintea în raporturile de proprietate intelectuală invocate de reclamant. Numai că aceste raporturi au fost tranşate în litigiul cu debitorul (terţ în procesul de faţă), soluţionat definitiv şi irevocabil, prin Decizia nr. 141/1993 a Tribunalului Bihor. În schimb, cauza cererii de chemare în judecată de faţă causa debendi este răspunderea civilă a pârâţilor pentru nesocotirea efectelor divizibilităţii creanţei (deduse judecăţii) şi a stingerii unui mandat civil, adică pentru pagube izvorâte din raporturi juridice fără nici o legătură cu răspunderea debitorului şi raporturile de proprietate intelectuală invocate de reclamant.
Aşa fiind, cu temei instanţa care a soluţionat conflictul de competenţă, a decis că, fiind aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., este dată competenţa de primă instanţă a judecătoriei [şi nu a tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.].
În consecinţă, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul G.D. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 12/2003. Civil. Legea nr.10/2001 contestare dec... → |
|---|
