ICCJ. Decizia nr. 12/2003. Civil. Legea nr.10/2001 contestare decizie nr.122/23.07.2002 a Primariei Comunei Strejesti; despagubiri banesti. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 12
Dosar nr. 3789/2003
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 septembrie 2002, reclamanţii P.D., P.O., N.D.E., B.I. au contestat legalitatea dispoziţiei nr. 122 din 13 iulie 2002 emisă de Comuna Strejeşti, prin Primar, prin care s-a respins cererea reclamanţilor de restituire a bunurilor, inventar agricol, respectiv: tractor, una batoză treierat, plug, scule, semănătoare etc., cu motivarea că aceste bunuri nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1035 din 3 decembrie 2002, Tribunalul Olt a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în raport de prevederile art. 6, alin. (1) din lege, "prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii, inclusiv terenurile fără construcţii, afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora" şi de alin. (2) potrivit cu care, "măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse", bunurile individualizate în notificare şi contestaţie nu fac obiect de restituire în natură sau, de acordare a măsurilor reparatorii.
Acestea nu sunt bunuri mobile devenite imobile prin încorporarea lor în construcţii şi nici utilaje sau instalaţii aferente imobilului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate, ca urmare a refuzului instanţei de a acorda măsurile reparatorii instituite în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 57 din 21 martie 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul, păstrând motivarea tribunalului.
Decizia mai sus menţionată a făcut obiectul criticilor exercitate prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, declarat de aceleaşi părţi.
Motivele de recurs sunt nestructurate sub aspectul criticilor prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., nefăcând referire concretă cu privire la motivele pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.
Simpla descriere cronologică a modalităţilor de trecere în proprietatea statului, a unor bunuri, realizată în mod generic, nu permite, în forma în care sunt redate motivele de recurs, o încadrare în drept a motivelor de casare în cazul concret dedus judecăţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Singura critică ce vizează cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamanţi pentru maşinile şi utilajele agricole, ca măsură reparatorie, se înscrie în conţinutul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 din acelaşi cod, ştiut fiind că acesta vizează nelegalitatea hotărârilor judecătoreşti şi a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000, astfel că acesta nu poate fi examinat.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.I., N.D.E., P.D., şi P.O., împotriva deciziei nr. 57 din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1223/2003. Civil. CONFLICT NEGATIV DE... | ICCJ. Decizia nr. 1215/2003. Civil. Iesire din indiviziune.... → |
---|