ICCJ. Decizia nr. 1215/2003. Civil. Iesire din indiviziune. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1215
Dosar nr. 5188/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003, a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 6636 din 27 noiembrie 2000 a Judecătoriei Buftea, deciziei civile nr. 1738/A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi deciziei civile nr. 475 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, criticându-le ca fiind pronunţate cu încălcarea esenţială a legii fiind şi vădit netemeinice.
Obiectul procesului îl constituie un proces de partaj succesoral a bunurilor rămase de pe urma defuncţilor Ţ.M., decedată la data de 15 februarie 1995 şi Ţ.N., decedat la data de 23 februarie 1995.
Pentru apartamentul bun succesoral, s-a susţinut că B.V. ar fi achitat o parte din preţ în calitatea sa de garant plătitor, iar Ţ.A. ar fi achitat restul de preţ rămas după decesul tatălui său Ţ.N.
În aceste condiţii, susţine Procurorul General, instanţele, în aplicarea dispoziţiilor art. 6735 C. proc. civ., trebuiau să califice natura juridică a acestor plăţi, şi anume dacă au fost liberalităţi, ori dacă au caracterul unor creanţe, care grevează masa succesorală.
Prin rapoartele de expertiză s-a stabilit numai valoarea actualizată a apartamentului, fără să se ţină cont de creanţele celor doi descendenţi plătitori.
Instanţele au apreciat fără probe certe că B.V. a fost cel care a achitat „mare parte" din preţul apartamentului, acesta fiind doar un creditor al succesiunii pentru suma pretinsă, ori această calitate nu constituie un criteriu legal de atribuire în natură, în sensul art. 6739 C. proc. civ.
În speţă, prin atribuirea bunului către succesorii B., ce au o cotă de 3/16 din moştenire, aceştia sunt în situaţia de a plăti o sultă corespunzătoare cotei de 13/16, ceea ce, în mod firesc, nu se poate realiza decât prin vânzarea bunului.
Nu s-a ţinut cont că Ţ.A. a efectuat îmbunătăţiri apartamentului, împrejurare care reprezintă un alt criteriu prevăzut expres de lege.
Greşit s-a apreciat că singurii care au nevoi locative sunt moştenitorii B., care nu au produs probe în acest sens.
De aceea, în baza art. 314 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor judecătoreşti criticate, şi atribuirea apartamentului moştenitorului Ţ.A.
Recursul în anulare este fondat.
Obiectul procesului l-a constituit partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncţilor Ţ.M. şi Ţ.N., succesori fiind fiul M., dintr-o căsătorie anterioară B.V. cu o cotă de 3/16 din masa succesorală şi fiul ambilor defuncţi, cu o cotă de 13/16, Ţ.A.
Potrivit art. 6735 C. proc. civ. instanţa va stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele faţă de defuncţi, precum şi sarcinile moştenirii.
În cazul în speţă, deşi prin acţiunile conexe B.V. a pretins că a achitat o parte din preţ în calitatea sa de garant plătitor, iar Ţ.A. că a achitat restul de preţ rămas după decesul tatălui său, instanţele nu au calificat natura juridică a acestor plăţi, respectiv dacă erau liberalităţi ori creanţe care grevează masa succesorală.
Pentru aflarea adevărului, în virtutea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţele trebuiau să ordone administrarea probelor necesare stabilirii naturii juridice a plăţilor.
De asemenea, ele trebuiau să stabilească pentru expert în afara obiectivului privind valoarea actualizată a apartamentului şi să ţină seama de creanţele actualizate ale celor doi descendenţi plătitori.
B.V. plătind parte din preţ în calitate de garant plătitor, era numai un creditor al succesiunii şi această calitate nu constituie un criteriu legal de atribuire în natură, în sensul dispoziţiilor art. 6739 C. proc. civ., acesta având şi o cotă cu mult mai mică de 3/16 faţă de Ţ.A. cu cota de 13/16 din succesiune.
Textul de lege suscitat enumeră criteriile ce trebuie avute în vedere la atribuire şi anume, mărimea cotei-părţi, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii succesori au făcut îmbunătăţiri, construcţii etc, cu acordul proprietarilor iniţiali.
Din probe rezultă că Ţ.A. a efectuat îmbunătăţiri apartamentului, împrejurare care reprezintă un criteriu în plus în favoarea lui, din cele prevăzute expres de legiuitor şi pentru care legiuitorul a dorit să acorde preferinţă moştenitorului care s-a îngrijit de bunurile succesorale, faţă de ceilalţi care s-au dezinteresat de acestea.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare împotriva sentinţei civile nr. 6636 din 27 noiembrie 2000 a Judecătoriei Buftea, deciziei civile nr. 1738/A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi deciziei civile nr. 475 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a se casa în parte aceste hotărâri (cu privire la criticile de mai sus) şi a trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru a se conforma dispoziţiilor acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1738/A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, a deciziei civile nr. 475 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a sentinţei civile nr. 6636 din 27 noiembrie 2000 a Judecătoriei Buftea.
Casează aceste hotărâri şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2003. Civil. Legea nr.10/2001 contestare dec... | ICCJ. Decizia nr. 1177/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
