ICCJ. Decizia nr. 1311/2003. Civil. Litigiu asigurari sociale. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1311
Dosar nr. 4290/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2002 sub nr. 2672la Tribunalul Harghita, reclamanta L.E. a chemat în judecată pe pârâţii: Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să-i restituie suma de bani încasată prin reţinerea procentului de 7% din salariu lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada: 1.01.2000 – 30.03.2001, cu aplicarea dobânzii legale, sumei aferente, calculată potrivit OG nr. 9/2000, de la data reţinerii acestor sume şi până la data plăţii integrale a acestora.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece reclamanţii au dreptul la asistenţă medicală gratuită, dacă fac dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare. Totodată a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, deoarece reţinerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate s-a făcut în baza legii şi a contractului de asigurare încheiat de reclamantă cu casa de asigurare.
Prin sentinţa civilă nr. 983/14 august 2002, tribunalul: a repins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Harghita; a admis în parte acţiunea în sensul obligării pârâţilor să restituie reclamantei suma reţinută cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7% din salariul lunar brut pentru perioada: 1.01.2000 – 30.03.2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform OG nr.9/2000 de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei; a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti la plată, alături de pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru perioada: 1.01.2000 – 1.03.2001 prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, dispoziţii legale care se coroborează şi cu prevederile Legii nr. 145/1999. Că, tocmai la data de 29 martie 2001 prin Legeanr. 118 aceste prevederi au fost modificate, dar actul normativ menţionat este ulterior datei de 1 martie 2001.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 975 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 983 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi a deciziei civile nr. 975/15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, lucru ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apartizi care au reşedinţa în România şi totodată obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară;
Cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine.
În conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaş lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţiilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa – anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibe calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legiinr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi legea generală 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind faţă de considerentele mai sus arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, în sensul casării hotărârilor criticate şi, pe fond, se va respinge acţiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 975/R din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi sentinţei civile nr. 983 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta L.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1323/2003. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 128/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
