CSJ. Decizia nr. 1338/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1338
DOSAR NR.431/200.
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de G.C. împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat contestatorul G.C., personal, precum şi intimata S.C.„C." S.A. Bucureşti, reprezentată de consilier juridic E. C.
Procedura completă.
Contestaţia a fost timbrată legal (taxă judiciară de timbru în valoare de 85.000 lei consemnată în chitanţa nr.90041 – seria C.F. şi timbru judiciar de 3000 lei - file 2 verso şi 3 din dosar).
Contestatorul declară că a luat cunoştinţă de întâmpinarea intimatei S.C."C." S.A. Bucureşti.
Neformulându-se alte cereri, instanţa constată că pricina este în stare de judecată şi dă cuvântul părţilor cu privire la contestaţie.
Contestatorul G.C. solicită admiterea contestaţiei în anulare pentru motivele scrise de la dosar.
Reprezentanta intimatei S.C."C." S.A. Bucureşti solicită respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, referindu-se la motivele din întâmpinare.
CURTEA
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâta S.C.„C." Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la despăgubiri băneşti cu titlu de recompensă pentru invenţia brevetată „Produs ceramic reliefat şi colorat, procedeu şi instalaţie pentru acoperirea colorată a produselor reliefate".
Într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.904 din 10 septembrie 2001, a admis acţiunea reclamantului G.C. şi a obligat-o pe pârâta S.C.„C." Bucureşti la plata sumei de 41.947.113 lei reprezentând recompensă decurgând din invenţia nr.51.324/1966.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâta S.C.„C." Bucureşti a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr.542/A din 5 decembrie 2001, a schimbat în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului G.C.. Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul reclamantului.
Recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.4006 din 13 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Civilă.
Pentru a decide astfel instanţele de apel şi de recurs au reţinut din probele administrate în cauză (înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate) că societatea pârâtă realizează produse ceramice după un alt procedeu şi o tehnologie diferită, mult mai economicoase şi mai fiabile. Utilajele existente la pârâta S.C."C." Bucureşti au fost realizate în temeiul unui contract din 7 iulie 1962 încheiat cu un partener străin şi nu corespund cu cele descrise de reclamant în invenţia sa.
Ambele instanţe, interpretând, în lumina probelor administrate, prevederile art.66 din Legea nr.64/1991 şi ale Regulei nr.53 din Regulamentul pentru aplicarea acestei legi, aprobat prin HG nr.152/1992, au reţinut că nu se pot pretinde sau acorda drepturi băneşti pentru o invenţie care nu a fost aplicată şi cum în cauză s-a dovedit, fără echivoc, că societatea pârâtă „C." Bucureşti nu a aplicat niciodată invenţia reclamantului, acestuia nu i se cuvin drepturi băneşti pentru o invenţie ce nu a fost valorificată ori pusă în aplicare.
La data de 31 ianuarie 2003 reclamantul G.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Civilă, susţinând, în baza art.318 C.proc.civ., că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi că instanţa, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de casare formulate de reclamant.
În dezvoltarea contestaţiei în anulare se susţine că: instanţa de casare nu s-a pronunţat asupra primului motiv de recurs prin care reclamantul a invocat neadministrarea unor probe de către pârâtă; nu a analizat motivul de recurs referitor la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, nu au fost cercetate detaliile tehnice ale invenţiei în raport cu utilajele deţinute de societatea pârâtă; au fost ignorate înscrisurile ce emană de la I.C.P.M.C. şi Centrala Materialelor de Construcţii; greşit a fost însuşită expertiza întocmită de ing.P.C.; au fost eronat interpretate prevederile Legii nr.64/1991.
Printr-o notă separată de calcul, reclamantul G.C. a cerut admiterea contestaţiei şi anularea deciziei dată în recurs, în sensul obligării societăţii pârâte, într-o primă variantă, la plata sumei de 807.433.800.000 lei drepturi băneşti, iar într-o variantă subsidiară, la platasumei de 6.748.640.300 lei cu acelaşi titlu.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Potrivit art.318 C.proc.civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori de casare.
Din enumerarea motivelor contestaţiei în anulare rezultă cu evidenţă că reclamantul G.C. confundă greşelile involuntare, de fapt, avute în vedere de textul citat, cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor ori de interpretare a unor dispoziţii legale, care, chiar dacă ar fi reale, nu deschid reclamantului dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului.
Pe de altă parte, este de observat că art.318 C.proc.civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul ori mai multe din motivele de casare invocate în termen de către reclamant, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de acesta, care, oricât de larg au fost dezvoltate, mai ales sub aspectul detaliilor de ordin tehnic ale invenţiei, sunt întotdeauna subsumate motivelor de casare pe care le sprijină.
Se constată în speţă că instanţa de recurs a fost în drept să grupeze argumentele folosite de recurentul-reclamant în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun şi anume că invenţia nu a fost aplicată ori valorificată de societatea pârâtă şi că în lipsa unei atari condiţii legale, inventatorul nu este îndreptăţit de a pretinde drepturi băneşti. Pe cale de consecinţă, faptul că instanţa de casare nu a răspuns la toate argumentele reclamantului, în special la cele de ordin tehnic şi care contraziceau ori combăteau expertiza tehnică efectuată în cauză, nu înseamnă că a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs cu care a fost investită.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare formulată de reclamantul G.C. se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de G.C. împotriva deciziei nr.4006 din 13 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4791/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 479/2003. Civil → |
|---|
