ICCJ. Decizia nr. 4791/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4791
Dosar nr. 364/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 916, reclamanta K.I. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Deva, Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială, Casa Judeţeană de pensii Hunedoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii să-i restituie în natură imobilul – teren şi construcţie (mai puţin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995) situat în Deva, înscris în C.F. 1166 Deva nr.top 891, 892, 893.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că este proprietara întregului imobil, în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a mamei sale şi că a notificat celor două pârâte, în baza Legii nr. 10/2001, dorinţa sa de a i se retroceda imobilul preluat abuziv de către stat, specificând că pentru cele două apartamente care au fost vândute chiriaşilor va solicita despăgubiri.
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa 459 din 4 aprilie 2002 a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanta a mai solicitat restituirea imobilului, dar cererea acesteia a fost respinsă reţinându-se că imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil – Decretul nr. 92/1950.
În plus, mai reţine instanţa, oricum imobilul nu putea fi restituit pentru că are una din destinaţiile enumerate în art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi ca atare fostul proprietar este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei sentinţe a instanţei de fond a declarat apel reclamanta, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 78 A din 25 septembrie 2002, a admis apelul, a schimbat sentinţa, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâte să restituie în natură reclamantei imobilul, mai puţin apartamentele vândute lui V.N. şi G. M. S.
A obligat intimatele să plătească reclamantei 14.500.000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu nu serveşte activităţilor specifice Casei de pensii, fiind utilizat de către alte persoane juridice pentru alte activităţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele pârâte invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul său, Primăria Municipiului Deva invocă motivele de casare prevăzute de prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare şi asupra dovezilor pe care le-a administrat în cauză, din actele pe care le-a depus la dosarul cauzei rezultând că imobilul nu se află în administrarea sa.
Se mai susţine de către această recurentă că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 22 şiart. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care se referă la obligaţiile pe care le are „unitatea deţinătoare"; ori ea nu are această calitate, deci nu poate avea nici capacitate procesual pasivă; pe cale de consecinţă solicită respingerea acţiunii faţă de ea şi înlăturarea şi a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată.
Pârâta Casa Judeţeană de pensii Hunedoara, prin recursul său, care nu este structurat conform prevederilor art. 303 alin. (2) şi 304 pct. 1-10 C. proc. civ., ci doar invocând prevederile art. 304 C. proc. civ. generic, solicită casarea deciziei pronunţate de instanţa de apel şi menţinerea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond.
Se susţine că acţiunea formulată de către reclamantă este tardivă, faţă de data comunicării răspunsului la notificare.
O a doua susţinere este că hotărârea instanţei de apel se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt decurgând dintr-o greşită apreciere a probelor, respectiv faptul că imobilul nu serveşte activităţii specifice a Casei de pensii, când în realitate el este sediul Casei de pensii şi a fost deţinut în mod legal de ea.
Ca atare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susţine recurenta, imobilul nu poate fi restituit în natură.
Recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de către pârâta Primăria Deva urmează a reţine că prima critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct.10 C. proc. civ., prin care se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc deapărare şi asupra dovezilor administrate, referindu-se la Decizia 270/1991 a D.M.P.S. şi a procesului-verbal de predare-primire încheiat la data de 10 octombrie, nu este fondată.
În acest sens urmează a reţine, având în vedere chiar susţinerile făcute de către această recurentă în motivarea recursului, că instanţa de apel a analizat aceste acte.
Interpretarea acestor acte nu a fost făcută de către instanţa de apel, însă, în sensul dorit de către recurentă.
Problema aprecierii probelor administrate nu mai constituie însă motiv de recurs odată cu abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2000.
Nici cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – ipoteza a doua – „aplicarea greşită a legii" nu este fondat.
Astfel este de reţinut că imobilul în litigiu înscris în C.F. 1166 Deva nr.top 891, 892, 893, compus din construcţii – parter şi etaj – (9 apartamente), teren în suprafaţă de 806 stânjeni, situat în Deva, a fost proprietatea autorilor reclamantei şi apoi, prin moştenire, numai acesteia.
Prin Decretele-Lege nr. 824/1941, 313/1942 şi 80/1942 imobilul a fost preluat în proprietatea statului, prin Centrul Naţional de Românizare, ca urmare a măsurilor antievreieşti.
Prin art. 1 şi 19 din Decretul-Lege pentru abrogarea măsurilor antievreieşti din anul 1945, imobilul i-a fost restituit, făcându-se cuvenitele menţiuni în C.F.
Prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost naţionalizat fiind preluat de stat, iar prin Decizia din 1 aprilie 1957 a fostului Sfat Popular al oraşului Deva, a fost trecut în administrarea R.A.G.C.L. Deva. Două apartamente din imobil au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 persoanelor care le locuiau în calitate de chiriaşi.
Pentru aceste două apartamente situaţia lor juridică a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, motiv pentru care reclamanta nu mai solicită restituirea lor în natură, ci doar despăgubiri.
Celelalte şapte apartamente au fost atribuite de fostul R.A.G.C.L. către D.M.P.S. De reţinut de asemenea că prin întâmpinarea formulată la acţiunea reclamantei, Primăria Deva precizează „menţionăm totodată faptul că, administrarea fondului locativ şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea locativă, a fost preluată de Consiliul local al municipiului Deva în anul 1998".
În această situaţie mai înainte arătată reclamanta a notificat conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 atât Casei judeţene de pensii (care deţinea o parte din imobil) cât şi Primăria Deva (în notificarea către aceasta se invoca şi prevederea art. 36 din Legea nr. 10/2001).
Primăria nu a răspuns la notificare în nici un fel şi, evident, nu a procedat nici conform prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale mai înainte menţionate.
În ceea ce priveşte obligarea acestei recurente la plata cheltuielilor de judecată, urmează a constata că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., întrucât pârâta-recurentă s-a opus pe tot parcursul judecării cauzei la admiterea acţiunii formulate de către reclamantă, solicitând chiar respingerea acţiunii reclamantei şi faţă de cea de a doua pârâtă.
Referitor la cel de al doilea recurs, formulat de către Casa judeţeană de pensii, acesta deşi nu este structurat conform prevederilor art. 303 alin. (3) şi 304 pct. 1-10 C. proc. civ., urmează a fi analizat în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ..
În urma acestei analize urmează a reţine că şi acest recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei că acţiunea reclamantei este tardiv formulată la data de 23 ianuarie 2002 faţă de data comunicării deciziei nr. 27 din 4 octombrie 2001 care este 8 octombrie 2001, este nefondată.
În acest sens este de reţinut că la dosarul de fond se află copia scrisorii recomandate trimisă de către mandatara reclamantei pârâtei-recurente, prin care restituie Decizia care i-a fost comunicată arătând că ea trebuie trimisă reclamantei.
La fila 43 este dovada de primire de către pârâta-recurentă a acestei scrisori.
Recomunicarea deciziei s-a făcut prin scrisoarea recomandată nr. 5112 „par avion" reclamantei la domiciliul acesteia din Israel – Tel Aviv,şi poartă data de primire 25 decembrie 2001, conform ştampilei poştei. Ca atare acţiunea este făcută în termen.
Nici susţinerea că imobilul nu poate fi retrocedat întrucât el se află în situaţia celor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu este fondată, deoarece art. 16 în alin. (2) prevede că imobilele exceptate de la restituirea în natură, vor fi nominalizate de către Guvern printr-o hotărâre, ceea ce nu s-a petrecut în cazul în speţă.
Nici celelalte susţineri, respectiv că hotărârea pronunţată de către instanţa de apel se „întemeiază pe o gravă greşeală de fapt, decurgânddintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în cauză" nu poate fi analizată deoarece acest motiv s-ar fi putut încadra în prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care însă a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Astfel fiind pentru considerentele mai înainte arătate urmează a constata că cele două recursuri sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii Primăria Municipiului Deva şi Casa judeţeană de pensii Hunedoara împotriva deciziilor nr. 78/A din25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1445/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 1338/2003. Civil → |
|---|
