ICCJ. Decizia nr. 1347/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1347
Dosar nr. 3298/2003
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 581/S din 2 decembrie 2002, Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamantul C.A. prin mandatar A.C., în contradictoriu cu pârâţii T.P., T.L., Ş.A., S.A. şi I.V.
A fost respinsă acţiunea reclamantului şi în contradictoriu cu pârâţii Primăria Zărneşti ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, cât şi cu pârâtul I.M., ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, reclamantul fiind obligat să plătească pârâţilor 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că acţiunea promovată de reclamant este informă, fiind afectată de vicii, care o lipsesc de eficienţă juridică, nefiind chemate în judecată toate persoanele cărora li se opun pretenţiile solicitate.
În primul rând, s-a avut în vedere că pentru capătul de cerere având ca obiect contestaţia formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziţiei nr. 844 din 31 iulie 2002 emisă de Primarul oraşului Zărneşti, reclamantul şi-a îndreptat cererea împotriva Primăriei Zărneşti, în condiţiile în care dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) se referă la „persoanele juridice deţinătoare" (respectiv „unităţile deţinătoare") ale imobilelor ce fac obiectul acestei legi.
Pentru imobilele ce fac Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau, după caz, oferta de restituire prin echivalent nu pot face decât obiectul actului de dispoziţie al persoanei juridice în al cărui patrimoniu se află la data formulării cererii de restituire.
Astfel, în ipoteza imobilelor aflate la unităţile administrativ teritoriale, contestaţiile prevăzute de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 se formulează în contradictoriu cu aceste unităţi.
Soluţia se impune şi prin prisma dispoziţiilor C. proc. civ., potrivit cărora nu pot fi parte în proces decât persoanele fizice şi juridice ( cu excepţia prevăzută de art. 41 alin. (2) C. proc. civ., text care nu este incident în speţă).
În cauza de faţă, reclamantul nu a chemat în judecată unitatea administrativ teritorială, oraşul Zărneşti prin reprezentantul său legal, primarul.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu pârâţii persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la apartamentele situate în imobilul din litigiu, s-a reţinut că, deşi contractele atacate sunt acte juridice bilaterale, reclamantul nu a chemat în judecată toate părţile contractante, respectiv nu şi-a îndreptat cererea şi împotriva vânzătorului.
După cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare în discuţie, pârâţii persoanele fizice au contractat cu R.A.G.C.P.S C. Râşnov, unitate ce nu au fost chemată în judecată.
Chiar dacă este vorba numai de o unitate specializată în vânzarea şi administrarea locuinţelor (în sensul art. 33 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 112/1995) şi, în consecinţă, este numai un mandatar al proprietarului imobilului, împuternicit prin dispoziţia legală sus menţionată să înstrăineze apartamentele aflate la fondul locativ al unităţii administrativ teritoriale proprietare, s-a reţinut că nu a fost chemată în judecată nici aceasta din urmă, ca parte contractantă (prin mandatar).
Cum sancţiunea nulităţii absolute loveşte în mod retroactiv actul juridic, încă din momentul încheierii sale, iar acesta este considerat a nu fi existat niciodată, caracterul bilateral al actului impune necesitatea chemării în judecată a ambelor părţi contractante, constatarea nulităţii producând efecte în ambele patrimonii între care a avut loc transferul dreptului de proprietate.
Nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, reclamantul chemând în judecată numai cumpărătorii nu şi vânzătorul apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, ori nulitatea actului juridic bilateral nu se poate pronunţa numai în contradictoriu cu una dintre părţile contractante, caracterul bilateral (sinalagmatic) al contractului de vânzare-cumpărare fiind de esenţa acestuia.
Faţă de aceste lacune ale acţiunii introductive, instanţa a apreciat că nu se poate cerceta în fond cererea de chemare în judecată, câtă vreme cadrul procesual creat de reclamant prin această cerere nu este legal între toate persoanele pretins obligate, cărora l-i se opune acţiunea, iar principiul disponibilităţii, principiul fundamental al acţiunii, nu permite instanţei să introducă în judecată, din oficiu, alte părţi decât cele în legătură cu care a fost sesizată.
Prin apelul declarat de reclamant prin mandatar s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinice, susţinându-se că instanţa nu a manifestat rol activ, nu a luat în considerare adresa nr. 1634 din 20 iulie 2002, emisă de SC G.C. Răşnov SA, prin care s-a menţionat că nu a avut niciodată în administrare imobilele în litigiu.
S-a mai invocat motivarea superficială a hotărârii, fiind relevate aspectele formale ale cererii de chemare în judecată şi nu cele care duc la aflarea adevărului obiectului, iar în privinţa chemării în judecată a Primăriei oraşului Zărneşti şi nu a primarului, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, s-a privit ca un pretext cu motivarea că orice primărie este reprezentată de primarul ei.
Prin Decizia civilă nr. 19/AP din 4 martie 2003, Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondat apelul reclamantului C.A., prin mandatar C.A.A., împotriva sentinţei civile nr. 581/2002 a Tribunalului Braşov şi l-a obligat să plătească intimaţilor S.A., A.S., I.V., T.P. şi T.L. suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut că, instanţa nu va analiza apelul prin prisma temeiurilor precizate (art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ.) cu motivarea că acestea sunt reglementări pentru calea de atac a recursului.
Motivele invocate în apel s-au apreciat nefondate, întrucât instanţa de fond s-a conformat prevederilor art. 129 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât reclamantul a beneficiat de serviciile de asistenţă juridică ale unui avocat, punând în dezbaterea părţilor excepţiile de procedură şi s-a pronunţat numai asupra obiectului cererii dedusă judecăţii, cu respectarea principiilor procesului civil.
Excepţiile incidente în cauză au fost corect invocate şi soluţionate de prima instanţă prin aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 19 din Legea nr. 215/2001, precum şi în ceea ce priveşte neîndreptarea acţiunii faţă de toate persoanele cărora se opun pretenţiile reclamantului, motivarea instanţei de fond nefiind superficială, ci întemeiată în fapt şi în drept conform prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 19/AP din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov a declarat recurs în termen reclamantul C.A., prin mandatar C.A.A.
Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 3097 pct. 7–10 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Braşov.
În dezvoltarea cererii de recurs se susţine că motivarea hotărârii recurate este în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile Legii 10/2001, că i s-a respins acţiunea formal, susţinându-se că a chemat în judecată Primăria Oraşului Zărneşti şi nu unitatea administrativ-teritorială, oraşul Zărneşti prin Primar, fără ca în baza rolului activ să-i pună în vedere acest aspect formal.
De asemenea, se mai susţine că s-a omis a se observa că prin concluziile scrise, înainte de pronunţarea din 2 decembrie 2002, a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a îndeplini şi această cerinţă, cerere căreia nu i s-a dat efect.
În fine, se susţine că în mod greşit instanţa de apel, reţinând că reclamantul nu a chemat în judecată unitatea SC G.C. Râşnov SA, considerată parte contractantă la încheierea celor patru contracte de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care aceasta a înştiinţat instanţa că nu a deţinut niciodată în administrare imobilele în litigiu, ignorându-se evidenţa faptului că într-o asemenea situaţie contractele sunt lovite de nulitate absolută şi lipsite de valabilitate fiind încheiate de o unitate necompetentă şi străină de administrarea lor.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Este adevărat că acţiunea promovată de reclamant este informă, fiind afectată de vicii ce o lipsesc de eficienţă juridică, nefiind chemate în judecată toate persoanele cărora l-i se opun pretenţiile acestora.
Astfel, pentru capătul de cerere având ca obiect contestaţia formulată în baza Legii 10/2001 împotriva dispoziţiei nr. 844 din 31 iulie 2002, emisă de primarul oraşului Zărneşti, reclamantul a chemat în judecată Primăria Zărneşti, în condiţiile în care art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001 se referă la „persoanele juridice deţinătoare ale imobilelor ce fac obiectul acestor legi, respectiv unităţile deţinătoare".
În art. 19 din Legea 215/2001 se prevede că numai comunele, oraşele şi judeţele au personalitate juridică, fiind persoane juridice de drept public ce au patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină, primăria fiind o structură funcţională cu activitate permanentă, formată din primar, viceprimar, secretar împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, având atribuţia de a aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând astfel problemele curente ale colectivităţii locale.
Este cunoscut faptul că pentru imobilele ce fac obiectul Legii 10/2001 restituirea în natură sau, după caz, oferta de restituire prin echivalent nu se poate face decât prin dispoziţia persoanei juridice în al cărui patrimoniu se află aceste imobile la momentul formulării cererii de restituire. În aceste condiţii actele de dispoziţii nu pot fi emise decât de persoanele juridice prevăzute de art. 20 alin. (1), (2) şi (3) din Legea 10/2001 (unităţile deţinătoare).
În speţă, imobilele fiind aflate în administrarea unităţilor administrativ teritoriale, contestaţia trebuia formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, respectiv oraşul Zărneşti prin reprezentantul său legal primarul.
Referitor la al doilea capăt de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate de pârâţii din cauză, cu toate că se tinde la anularea unor acte bilaterale, reclamantul nu a chemat în judecată şi cealaltă parte contractantă, respectiv vânzătorul (R.A.G.C.P.S. C. Râşnov).
Potrivit art. 129–130 C. proc. civ., instanţele sunt datoare, în virtutea rolului activ să pună în discuţia părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept care pot duce la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare.
O problemă de drept de felul celei la care se referă aceste dispoziţii legale este şi cea legată de părţile din proces. Părţile în procesul civil sunt persoane care îndeplinesc condiţiile generale pentru exercitarea acţiunii civile şi între care se leagă raportul juridic dedus judecăţii.
Este necesar ca instanţa să pună în discuţie un astfel de aspect, dar sub forma unor simple ipoteze de natură să ducă la dezlegarea pricinii, fără să se resfrângă drepturile procesuale ale părţilor ce decurg din principiul disponibilităţii şi fără a se anticipa soluţia care ar trebui să se dea în final după analiza tuturor susţinerilor şi probelor. În raport de principiul disponibilităţii în procesul civil, instanţa de judecată nu poate introduce în cauză, din oficiu, alte persoane. Acest drept revine părţilor din proces, sub sancţiunea inopozabilităţii hotărârii persoanelor faţă de care nu s-a judecat procesul.
Rolul activ în procesul civil al instanţei nu trebuie însă să afecteze principiul disponibilităţii şi echilibrul procesual dintre părţi, ci trebuie să dea eficienţă intereselor generale consacrate prin normele imperative, menite să concure la soluţionarea cauzelor în mod legal şi într-un termen rezonabil. Rolul activ al judecătorului trebuie să se îmbine cu obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu bună credinţă, rol ce este necesar pentru asigurarea calităţii şi celerităţii actului de justiţie, fără a deveni un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrale a părţilor.
Este evident că în speţă nu s-a creat cadrul procesual, procesul nefiind legat între toate persoanele pretins obligate cărora li se opune acţiunea promovată de reclamant, ceea ce nu a dat posibilitatea instanţelor până în această fază procesuală să cerceteze în fond cererea de chemare în judecată.
Distinct de toate acestea se reţine că reclamantul, prin concluziile scrise depuse la dosar, înainte de pronunţarea instanţei la 2 decembrie 2002, a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a-şi completa cererea şi a stabili cadrul procesual cu privire la toate părţile ce trebuie să stea în proces, aspect ignorat .
Faţă de aceste considerente, pentru a da posibilitatea reclamantului să stabilească în concret cadrul procesual şi persoanele între care se leagă raportul juridic dedus judecăţii, în vederea cercetării în fond a cauzei, urmează a se admite recursul de faţă, a se casa hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Conform dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ca urmare a casării, instanţa reinvestită cu soluţionarea cauzei va avea în vedere toate aspectele evidenţiate anterior, pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.A., împotriva deciziei civile nr. 19 din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1353/2003. Civil. LEGEA 18/991. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1217/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
