ICCJ. Decizia nr. 1477/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1477
Dosar nr. 347/2003
Şedinţa publică din24 februarie2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 128 din 25 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţiacivilă, a fost admis apelul pârâtei Parohia Ortodoxă Siseşti, a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 131/2002, în parte, fiind respinsă acţiunea pentru revendicarea imobilelor:cimitir de 0,65 ha, în CF 23, nr.topo. 536 şi cimitir intravilan de 3.688,5 mp., CF 506, nr.topo. 605.
Totodată a fost respins apelul reclamantei Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Siseşti şi s-aumenţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că:
cele douăcimitire fac parte din domeniul public al proprietăţii conform art. 11alin. (1) din Legea nr. 213/1998; pentru imobilul Biserica „Adormirea Maicii Domnului" şi anexa gospodărească (CF 23, nr.topo. 34,35),datând din anul 1910, reclamanta a păstrat dreptul de proprietate prin efectul legiiîntrucât „cultul greco-catolic şi-a încetat existenţa legală conform art. 1 din Decretul nr. 358/1948, iar bunurile aparţinând comunităţilor locale ale acestui cult au intrat în patrimoniul cultului ordodox potrivit art. 37 din Decretul nr. 177/1948" ;situaţiunea lăcaşelor de cult face obiectul art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, ca lege specială, în sensul că va fi stabilită de o comisie mixtă, ţinând seama dedorinţa credincioşilormajoritari;iar a terenurilor şi pădurilor face obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997 şi nr. 1/2000 şi în privinţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului" şi anexa, comisia mixtă (Decret-Lege nr. 126/1990)„nu a luat vreo hotărâre".
Contra deciziei au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) din Siseşti, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., dar susţinând că instanţa este competentă să soluţioneze revendicarea lăcaşelor de cult, peste dispoziţiileDecretului-Lege nr. 126/1990, reclamanta este proprietara „bisericiişi restului imobilelor revendicate conform extrasului CF 23" ; decretul nr. 358/1948 de preluare la stat a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, şi, apoi, Cultul Greco-Catolic a fost recunoscut prin Decretul nr. 126/1990, astfel că „de jure" bunurile revendicate nu au ieşit niciodată din proprietatea sa,aspect susţinut şi de dispoziţiile din art. 17 Decret-Lege nr. 115/1938; iarcimitirele nu figurează în inventarul bunurilor care aparţin domeniului proprietăţiipublic al comunei.
Pârâta Parohia Ortodoxă Română Siseşti, relativ la „celelalte terenuri deoarece astăzi credincioşii orotodocşi sunt urmaşii foştilor greco-catolici", iar, „astăzi situaţia s-a schimbat, ponderea o deţin credincioşii orotodocşi (953 şi 603 greco-catolică), adică 3/5; recurenta – arată că „mai întâi ar trebui partajate, proporţional terenurile – şi, apoi, dacă nu se respectă înţelegerea să se formuleze de un cult sau altul acţiunea în revendicare" (art. 304 pct. 7, 8 şi 10 C. proc. civ.).
Ambele recursuri sunt nefondate.
Obiectul acţiunii în revendicareintrodusă de reclamanta Parohia Română Unităcu Roma (Greco-Catolică) îl constituie imobile lăcaşe de cult, anexe gospodăreşti, grădini şi terenuri extravilane,păduri şi cimitire.
Acestea au fost preluate la stat prin Decretul nr. 358/1948 fiind transmise în patrimoniul cultural ortodox, conform art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Aşadar, cum corect a decis şi instanţa de apel, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate, prin efectul legii, prin care s-a dispus încetarea existenţei cultului Greco-Catolic.
În această ipoteză reclamanta nu are posibilitatea să revendice, în lipsa dreptului care-i legitimeazăacţiunea,bunurile deţinute şi preluate prin actul normativ menţionat.
Totuşi, acest act normativ fiind abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989, titlulconstituit, astfel, a devenit caduc, iar situaţia juridică a bunurilor preluate, în baza lui, se soluţionează conform regimului juridic reglementat prin legile speciale.
Prima instanţăa retrocedat, reclamantei grădinile şi unele terenuri arabile, înscrise în CF 23 şi neradiate, dar şi cimitirele revendicate,iar instanţa de apel a confirmat sentinţa numai în privinţa terenurilor, întrucât acestea nu au fost cooperativizate şi nu intră (sub incidenţa Legii nr. 18/1991) a fondului funciar.
A respins, însă, acţiunea pentru restituirea citimirelor, pe temeiul art. III pct. 10 din anexa I la Legea nr. 213/1998 şi Legea nr. 11 alin. (1) din lege, întrucâtacestea fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Relativ la biserica „Adormirea Maicii Domnului" şi o anexă gospodărească a acesteia, înscrise în CF 23 topo. 34-35, instanţele au reţinut că reclamanta a păstrat dreptul de proprietate asupra lor, prin efectul legii, Decretul-Lege nr. 9/1989 neavînd decâtsemnificaţie pentru „revenirea în legalitate a acestui cult", iar pădurile fac obiectul legii fondului funciar.
Totodată, ambele instanţe au luat act de renunţarea la judecată privind imoblele înscrise în CF 23 topo. 33/2/a, topo. 981, 982, 983, 985 şi 1301.
Într-adevăr abrogarea, în 1989, a Decretului nr. 358/1948 şi recunoaşterea cultului greco-catolic prin Decretul-Lege nr. 126/1998 nu poate duce la concluzia, susţinută de reclamantă în recurs, că „de jure bunurile revendicate nu au ieşit niciodată din proprietatea sa", că a fost şi a rămas singura proprietară tabulară, conform art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Cum s-a arătat, reclamanta a pierdut proprietatea, iar pârâta a dobândit-o prin efectul legii, urmată de exercitarea, de aceasta din urmă, timp de peste 40 de ani a atributelor dreptului de proprietate.
Faptul că reclamanta nu a fost radiată din CF 23 nu poate, aşadar, produce efectul relevat în acţiune şi în recurs de a-i„conserva „ dreptul deproprietate asupra bunurilor care i-au fost preluate prin lege şi transmise, în patrimoniul pârâtei, în condiţiile, în care, ulterior ele au fost supuse unui regim juridic special.
Relativ la cimitire dispoziţiile specifice citate sunt aplicabile, conferind, de plin drept, acestora apartenenţa la domeniul public local ca „cimitire comunale, orăşeneşti şi municipale", chiar şi în lipsa inventarului lor ca atare.
Cu privire la pădurile revendicate, de asemenea, regimul juridic aplicabileste cel al reconstituirii dreptului de proprietatedupă procedura din Legea nr. 18/1991 cu completătrile ulterioare (Legile nr. 169/1999 şinr. 1/2000), astfel că în mod corect a fost respinsă acţiunea pentru acestea, care nu intră în această procedură.
În ce priveşte grădinile şi unele terenuri, restituite de instanţe, singurul motiv de recurs formulat de pârâtă nu poate fi, însă, primit el constând în aceea că:„credincioşii orotodocşi astăzi sunt urmaşii foştilor greco-catolici", - iar situaţia s-a schimbat, ponderea o deţin cei ortodocşi (3/5), astfel că mai întâi ar trebui partajate proporţional terenurile şi apoi, dacă nu se respectă înţelegereasă se formuleze de un cult sau altul acţiune în revendicare".
Într-adevăr dispoziţiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 consacrăo „procedură specială.... fiind exclusă intervenţia autorităţii judecătoreşti", iar, în speţă, comisia mixtă paritară are competenţa să stabilească „situaţia juridică a lăcaşelror de cult şi a caselor parohiale", luând în seamnă „dorinţa credincioşilor".
Aceasta, însă, nu este o procedură administrativă prealabilă obligatorie care ar face inadmisibilă o acţiune în revendicare, ca cea în cauză, dar este semnificativ că,până în prezent, comisia mixtă nu a examinat lăcaşurile de cult revendicate, astfel că, sub acest aspect, considerentele deciziei recurate se substituie cu cele ce preced.
În esenţă, deci, cu privire la cimitire, parohii şi terenuri sunt incidente dispoziţiile citate din Legile speciale nr. 213/1998 şinr. 18/1991, nr. 169/199 şi nr. 1/2000, iar nu acţiunea în revendicare, retrocedarea saudespăgubirea ori reconstituirea dreptului urmând calea acestora ori a altor proceduri speciale.
În ce priveşte biserica „Adormirea Maicii Domnului" şi a anexei sale gospodăreşti, înscrise în CF 23 topo. 34-35. reclamanta a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate şi nu i s-a „conservat de jure", astfel că acţiunea în revendicare a fost corect respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică şi de pârâta Parohia Ortodoxă Română împotriva deciziei nr. 128 din 25 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi24 februarie2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 148/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
