ICCJ. Decizia nr. 1483/2003. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1483
Dosar nr. 615/2003
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 19 aprilie 1999, I.I. a chemat în judecată pe pârâţii Z.G., Z.V., N.N., N.M., Z.V. şi Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura judeţului Ilfov, solicitând dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, situat în Bucureşti, ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani, să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 1398 din 10 octombrie 1992 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate, în partea referitoare la parcela nr. 213/2, precum şi a actelor premergătoare, respectiv adeverinţa provizorie de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3851 din 11 septembrie 1998 şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3850 din 11 septembrie 1998.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2264 din 20 martie 1995 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, intrată în puterea lucrului judecat, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, prin prescripţie achizitivă, prin joncţiunea posesiilor, reţinându-se că a exercitat o posesie utilă şi neviciată din anul 1983 privind posesia de la C.I., care la rândul său îl poseda din anul 1960.
Reclamantul a arătat că situaţia de fapt reţinută în sentinţa amintită este similară şi pentru restul suprafeţei de 757 mp situată în str. M., suprafaţă cuprinsă în perimetrul gospodăriei sale.
La 23 septembrie 1999, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Dobroieşti a formulat cerere de intervenţie accesorie pentru apărarea pârâtei Z.V.
La termenul din 13 ianuarie 2000 instanţa a luat act de declaraţia reclamantului de renunţare la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâţii Z.G. şi Z.V.
La termenul din 1 iunie 2000 s-a dispus conexarea cauzei ce forma obiectul dosarului nr. 5149/2000 la dosarul nr. 6405/1999, constatând îndeplinite cerinţele art. 164 C. proc. civ.
Prin cererea din 7 decembrie 2000 reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului Bucureşti, prin Primarul general.
Înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 541/2001, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare de către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, cauza a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 696/F din 8 octombrie 2001, prin respingerea acţiunii principale şi a cererii conexe, reţinându-se că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor cerute de lege pentru a uzucapa terenul în litigiu.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 1398 din 10 octombrie 1992 emis pe numele pârâtei Z.V. şi a actelor premergătoare, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a dovedit motivul de nulitate invocat.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 496 din 6 decembrie 2002, a respins apelul ca nefondat, menţinând astfel, soluţia instanţei de fond.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând, în esenţă, greşita soluţionare a primului capăt de cerere care viza constatarea că acesta a devenit proprietarul terenului în litigiu prin uzucapiune şi că instanţa de apel nu a analizat motivele referitoare la constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate pentru parcela 213/2 şi nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3850 şi 3851, ambele din 11 septembrie 1998.
Recursul este nefondat.
După cum a constatat şi curtea de apel, instanţa de fond a analizat în mod corect îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 1847 C. civ. şi anume exercitarea unei posesii continue şi sub nume de proprietar, de soluţionarea acestui capăt de cerere depinzând şi rezolvarea celorlalte cereri.
Pentru a opera uzucapiunea trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ.; posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată, publică şi exercitată sub nume de proprietar, or, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii.
Nu poate fi primită susţinerea reclamantului în sensul că a posedat suprafaţa de 700 mp situată în Bucureşti, în aceleaşi condiţii ca şi în cazul suprafeţei de 250 mp din str. M., pentru care s-a constatat dobândirea proprietăţii prin uzucapiune prin sentinţa civilă nr. 2264/1995, întrucât, aşa cum a reţinut instanţa de fond, probele, respectiv declaraţiile martorilor sunt contradictorii.
În ceea ce priveşte invocarea, de către reclamant, a joncţiunii posesiilor, în temeiul art. 1860 C. civ., solicitând unirea posesiunii exercitate de el din anul 1983 cu aceea exercitată de autorul său C.I., din anul 1960, în cauză s-a dovedit că cel ce a invocat uzucapiunea şi autorul său sunt titulari ai dreptului de proprietate; or, joncţiunea posesiilor operează în cazul în care ele s-au exercitat de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, iar cel care invocă uzucapiunea deţine bunul de la autorul său în baza unui raport juridic.
În speţă, reclamantul nu a dovedit în mod cert deţinerea terenului de 700 mp în baza unui raport juridic şi nici nu s-a dovedit că ar fi existat o manifestare exterioară de voinţă din partea reclamantului şi a autorului său de a stăpâni terenul în calitate de proprietar.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reţine că, în mod corect a analizat instanţa de fond şi celelalte cereri, dar, respingându-se acţiunea principală, nu mai există interes cu privire la cererile vizând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare.
Soluţia pronunţată este legală şi, faţă de considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 496 din 6 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1526/2003. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 1392/2003. Civil. Actiune în constatare.... → |
|---|
